Identitatea creștinului și unitatea IV/Mărturia Bisericii prin trăirea în Unitate

Mărturia Bisericii prin trăirea în Unitate

               Găsesc potrivit ca să ne îndreptăm privirile spre cei din jurul nostru și să vedem cum trăirea noastră în dragoste și unitate aduce un beneficiu inestimabil societății și în mod special celor departe de Dumnezeu.

Domnul Isus ne-a dat porunca să ne iubim unii pe alții, iar făcând lucrul acesta, cei din jur vor ști că suntem ucenicii Lui. “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34,35). Îmi place foarte mult expresia: „Pocăiții se ajută între ei!”. Tare îmi doresc ca această afirmație să fie realitate, în fiecare biserică creștină. A-L iubi pe Dumnezeu și a iubi oamenii din jur, ar trebui să fie laitmotivul vieții noastre de creștini. 

Ca un far ce ne îndrumă pașii în bezna nopții, tot așa, dragostea turnată în noi prin Duhul Sfânt ar trebui să ne îndrume trăirea, în cele mai mici detalii. Atunci când ne lăsăm călăuziți de Duhul Sfânt, avem în viața noastră roada Duhului, care este: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” Faptele noastre vădesc lumii apartenența noastră. “Aşa că după roadele lor îi veți cunoaşte.” (Matei 7:20). Dacă nu ne-am lăsat călăuziți de Duhul Sfânt și am ascultat de îndemnurile firii, sau de șoapta celui rău, astfel păcătuind, trebuie să venim cu pocăință la Dumnezeu imediat. Dacă nu veghem la felul nostru de trăire, dacă lăsăm să fie în mijlocul nostru certuri, neînțelegeri, dezbinări, invidie, bârfă, minciună și alte păcate, oare ce credeți că se va întâmpla cu mărturia noastră înaintea lumii pierdute? Dacă între noi apare un păcat de genul acesta, trebuie imediat să-l scoatem afară și să ne lăsăm de el. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Ce identifică un creștin este faptul că nu mai persistă în a face răul ci persistă în a face binele.

Am participat cu ceva timp în urmă, la o prezentarea pentru produse de slăbire și menținere a unei greutăți corporale normală. Eram interesată în așa ceva, pentru că știam că eram cu cel puțin 10 kg peste greutatea ideală. Când am intrat în sală, am remarcat imediat că persoana care făcea prezentarea ar fi avut de slăbit, cel puțin 60 de kg, ca să ajungă la o greutatea corporală normală. Întrebarea care mi-a venit, imediat în minte, a fost: „Cum crede dânsul că voi cumpăra ceva de slăbit de la el, când el este obez?”  Nu am cumpărat nimic și nici nu m-am putut concentra la prezentarea dânsului, pentru că, în mintea mea, îi făceam eu o prezentare despre exercițiul fizic și despre un regim alimentar sănătos.

Tot așa, poate că sunt situații în care oamenii se uită la unii dintre noi, din Biserică și își pun întrebarea: “Oare de ce să mă pocăiesc, că eu trăiesc o viață mai morală ca ei ?” E o comparație palidă, știu, pentru că noi propovăduim Adevărul. Domnul Isus este singurul care poate să mântuiască, să ierte, să dea unui om viața din belșug, să dea fericirea și să dea viața veșnică. Știu că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu în care găsim înțelepciunea lui Dumnezeu. Știu ce înseamnă să ai Duhul lui Dumnezeu și o relație personală cu Dumnezeu. Dar ce știu cei ce se uită la noi? Ei știu cum trăim. Mai puternic decât vorbele noastre, vorbesc faptele noastre. Dacă suntem într-adevăr copiii lui Dumnezeu, comportamentul nostru trebuie să o dovedească. Nu putem să prezentăm celor din jur cadou mântuirii, al iertării, al dragostei, al bunătății, cu inimi pline de neiertare, de ură și de egoism. Vom face mai mare rău decât bine răspândirii Evanghelie, dacă avem doar o formă de religie, dar tăgăduindu-I puterea.

S-au cheltuit mulți bani și s-au făcut multe eforturi pentru a răspândi creștinismul; și mă bucur pentru aceasta. Sunt de acord cu trimiterea de misionari și sunt de acord și cu cheltuirea de fonduri, pentru misionari și pentru tot felul de ajutorări. În felul acesta, oamenii văzând faptele noastre bune, făcute în numele lui Hristos, să-și deschidă inima pentru Evanghelia pe care o propovăduim, prin fapte și prin cuvinte. Noi suntem Temple vii ale Duhului Sfânt. În fiecare zi și în fiecare clipă, noi suntem Biserica, Trupul lui Hristos. Cei ce nu vin în clădirea Bisericii, pot să vadă prin trăirea noastră, pe Hristos. Acesta chemarea noastră, să mergem în toată lumea și să facem ucenici, iar această chemare, trebuie începută în familie.

                       Mărturia Bisericii, prin trăirea în unitate, necesită o predare totală și o trăire conform noii noastre identități în Hristos. Pentru cel care caută sincer mântuirea, mărturia unui creștin autentic, devine ca pista luminată, gata să primească avionul ce aterizează pe ea, în toi de noapte. Cei din jur văzând trăirea noastră în dragoste și unitate vor fi atrași sper Adevăr. „Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:23).

                       Însă, nimic nu închide mai repede poarta cerului în fața oamenilor, ca fățărnicia și falsitatea unor oameni, așa ziși religioși, dar care trăiesc contrar Scripturii. Domnul Isus le-a spus cărturarilor și fariseilor din vremea lui: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. (Matei 23:13). Oamenii din jur, când se uită la unii creștini nu văd credința lor însoțită de faptă. Ca să putem arăta celor din jur calea spre Dumnezeu, trebuie în primul rând să umblăm noi pe ea. Pe această cale a credinței se poate merge doar iubind, așa cum am fost și noi iubiți, doar iertând așa cum am fost și noi iertați și doar într-o totală supunere și dependență de Dumnezeu. Doar atunci când facem lucrul acesta, se poate produce o unitate a Duhului între noi, unitate care să mărturisească lumii despre Hristos.

                   Trăind în adevăr și în lumină, în transparență și în onestitate, chiar și greșelile și pocăința noastă, vor putea să lucreze spre un bine mai înalt decât va putea orice formă de fățărnicie. Biserica este ca o familie. La fel cum unitatea dintre un soț și o soție este vitală pentru sănătatea și propășirea familiei, tot așa și unitatea în familia Bisericii este importantă pentru a ne duce la împlinire mandatul de a răspândi Evanghelia, până la marginile pământului. Cel mai mare bine, cea mai mare moștenire pe care părinții pot să o dea copiilor lor, este dragostea și unitatea dintre ei. Atunci când mama și tata se iubesc, când se respectă și când se ajută, se creează o stare de siguranță în familie. Când acești părinți iubitori greșesc unul față de altul, sau față de copii, vor căuta tot posibilul să vină din nou în unitate, cerându-și iertare unul de la celălalt, astfel căutând pacea, cu orice preț. Procesul pocăinței, este și acesta un îndrumător spre mântuirea celor din jur, pentru că Domnul Isus își arată frumusețea harului Său, chiar în slăbiciunile noastre.

         Cred că efortul cel mai uriaș pe care trebuie să-l facem ca și creștini, pentru a câștiga suflete la mântuire, este să ne pocăim și să trăim conform noii noastre identități în Hristos. Mă rog să ne trezim, biserică cu biserică, pastor cu pastor, preot cu preot, om cu om, și să nu mai tolerăm păcatul, ca normă. (Efeseni 4:30-32, Galateni 5:19-21). Dacă citești aceste rânduri și știi că încă nu ți-ai dat viața Domnului Isus ca El să fie Domnul și Mântuitorul Tău personal, nu lăsa mărturia negativă a unor „creștini” să stea între tine și Mântuitorul Tău. Acceptă mântuirea care a fost câștigată pentru tine de Însuși Creatorul tău, Domnul Isus, care și-a dat viața la Calvar pentru tine.  “Dacă mărturisești, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” (Romani 10:9).

Va continua.

MARINELA BUZAS

https://www.romaniantimes.com/index.php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas/1793-identitatea-24.html Publicat: 25 Noiembrie 2019

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.