Să dai vestea unei persoane, că cel drag lui a murit, nu este un lucru ușor. Mă gândesc cu compasiune la doctorii și asistentele medicale care trebuie să comunice, vestea cea mai cruntă pe care o poate primii cineva, că soțul, soția, copilul, mama, tatăl, fratele sau prietenului cuiva, nu mai este. Cel puțin noi, ca și creștini, știm că moartea este începutul vieții veșnice. Dar totuși, durerea și tristețea din inima celui căruia i s-a rupt o parte din el, ne reduce la tăcere și la lacrimi.

Am avut și eu sarcina să fac lucrul acesta de multe ori (lucrând cu persoane pe hospice) dar de două ori a trebuit să spun lucrul acesta unor prieteni dragi.  Port și azi, și cred că toată viața voi purta imaginea celor cărora am le-am dat această veste.
Prima dată a fost când eram încă la liceu și mi-am vizitat părinții (căci eu locuiam la mătușa mea). Acolo locuia și un student dela Facultatea Emanuel din Oradea. A sunat telefonul, în timp ce eram acolo, iar mama mea a fot cea care a primit vestea morții mamei, studentului nostru. Continuă lectura „Să dai vestea unei persoane, că cel drag lui a murit…” →