Probabil că, văzând titlul acestui articol, mulți vă veți întreba și, pe bună dreptate : ”Dar, ce ai căutat, sora Marinela, pe bicicletă în ziua de Paște ?”. Fiind un timp frumos, am decis să scot fetițele cele mici la un parc din apropierea casei. Deoarece drumul avea o pantă destul de mare le-am sfătuit pe fete să se dea jos de pe biciclete și să le poarte conduse de mână, pentru a evita vreun accident. În dorința mea de a o ajuta pe cea mică să își care bicicleta, datorită unor decizii greșite de manevrare, am căzut eu și cred că mi-am pierdut cunoștința. Au venit cei de-acasă și ne-au dus pe toate acasă cu mașina. Acasă, după ore de la căzătură, încă descopeream dureri noi : mâini, picioare, cap…  

Dacă aș citi aceste rânduri, scrise de altcineva, aș începe imediat să enumăr greșelile inacceptabile care au dus la acest accident. M-aș gândi ceva de genul acesta : „Cum s-a gândit această mamă să facă atâtea greșeli : șlapi, deal, fără cască de protecție… Inacceptabil !” Îmi recunosc greșelile, care m-ar fi putut costa chiar viața. Dar, Domnul a fost bun și m-a vindecat.

Încă de la începutul anului m-a preocupat gândul despre modul în care trebuie să corectăm, în dragoste, pe cel căzut în păcat, cu scopul de a-l ridica, chiar și atunci când acesta a comis un păcat care, poate, m-a afectat și pe mine, personal. Căzătura mea de pe bicicletă a deschis în mintea mea noi orizonturi și anume :

     1.    Să mustri în dragoste pe cel căzut, însemnă să-l ridici și să-i speli rănile.  Continuă lectura “Chiar în ziua de Paști, am căzut de pe bicicletă…” →