Iubiți-i, iubiți-i, iubiți-i și câștigați copiii pentru Dumnezeu!

 

Vă recomand să ascultați mesajul: “În ce limbă să creștem copiii din diaspora?”, prezentat de fratele pastor Daniel Brânzei. După ce am vizionat youtube video, mi-am făcut și eu o revizie personală, deschizându-mi inima, și împărtășind gândurile mele și experiența personală.

Sau dacă doriți să ascultați ce consider eu a fi esența acestui mesaj, aici este o versiune de 3 minute.

 

  1. Experiența personală: Scuze

    Deși nu am scuze pentru faptul că băiatul meu, Cristi, nu vorbește cursiv limba română, iată totuși cu ce încerc să mă scuz. Am venit în America, atunci când băiețelul nostru avea doar un an și jumătate. Deci, până la un an și jumătate am vorbit cu el doar în limba romană. Nu ne-am făcut mari probleme când am observat că băiatul, la un an și jumătate, încă nu vorbea, căci ziceam: „e încă prea mic”. Dar când a ajuns pe la vârsta de 3 ani, am început să ne neliniștim un pic. L-am dus la doctor, au urmat niște teste, după care specialiștii ne-au spus că trebuie dus, de vreo patru ori pe săptămână, la logoped și mai mult, că neapărat trebuie să vorbim cu el doar o limbă, limba engleză. Primul copil, părinți tineri, dezorientați, am acceptat tot ce ni s-a spus. Oricum, eram cam obligați să vorbim engleza în casă, din cauză că locuiam și lucram într-o Casă de bătrâni (Adult Family Home). Nu știam noi la ora aceea că aveam un băiatul care nu numai că va vorbi cursiv limba engleză, dar că va și excela la școală.

    Totuși, prioritar pentru mine a fost ca băiatul să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Am făcut și efortul de a frecventa și o biserică Americă. Nu mi s-a părut și încă nu mi se pare greu să particip la 3 programe bisericești, în fiecare duminică, pentru că am continuat această tradiție și cu cele 3 fetițe care au urmat după Cristi. Biserica Americană are programul chiar între programul de dimineața și cel de seara a bisericii noastre române, așa că a fost și este posibil acest lucru.

    BONUS -CRISTI ȘI SCOALA -la sfârșitul articolului

    1. Copilul meu la Biserica Americană

    E o mare bucurie să fii în casa Domnului, dar ce mare bucurie e să-ți vezi copilul cu un carnețel în mână, luându-și notițe la predici. Cristi avea doar vreo 9 ani când întorcându-ne de la biserica Americană, ne-a spus că simte că Domnul vrea ca el să spună oamenilor despre Dumnezeu; aceste cuvinte au fost cuvinte care ne-au adus multă bucurie.

    Totuși, când a venit vremea să-l duc pe Cristi la tineret, cam pe la vârsta de 13 ani, la Biserica Americană, am ezitat. Cum să-mi las băiatul acolo, fără să știu ce va învăța? Ce încredere să am că se va predica o doctrina sănătoasă? Veneau mulți tineri la programul de Joi seara, iar unii dintre ei arătau destul de deșirați. Fete cu fustele cam scurte, băieți cu parul lung… Am aflat mai târziu că acești tineri proveneau din familii de necreștini, chiar familii destrămate, și că biserica organizase ca să fie aduși cu autobuzele la tineret.

    Continuă lectura „Iubiți-i, iubiți-i, iubiți-i și câștigați copiii pentru Dumnezeu!”

Share this