Sfânt izvor al suferinței (Text și melodie Niculiță Moldoveanu)

Nu am găsit nici o carte, nici o predică, nici un eseu care să explice subiectul suferinței în viața unui credincios, mai profund, mai biblic, mai real, mai plin de adevăr, mai plin de iubire pentru Hristos ca și acestă cântare. Despre această cântare fratele nostru Niculiță Moldoveanu ne spune că este “primită din partea Domnului, în celula 15 Ia securitatea din Cluj, în luna august 1959. În dimineața aceea am meditat Ia cap. 3 din cartea lui Daniel. ” Așa cum aurul e purificat și încercat prin foc, așa și identitatea creștină este mai evidentă și mai strălucitoare ca oricând, în mijlocul suferinței. Sunt mulți ani de când iubesc să cânt această cântare așa că am realizat acest Negativ nu doar pentru mine ci pentru toți cei care doresc să o cânte.

Sfânt cuptor al suferinţei
ce mă arzi, fără să pier,
aripi noi dai tu credinţei,
să mă ‘nalţe către Cer!

lar din lutul ce-nfăşoară
viaţa sufletului meu,
Tu faci zilnic să răsară
Chipul sfânt din Dumnezeu

Îmi ţeşi haine din lumina
veşnicei neprihăniri,
curăţindu-mi toată tina,
omeneştei mele firi.

Sfânt cuptor de suferinţă
tu de Domnu-ai fost sfinţit,
când pe cruce-a Lui Fiinţă
pentru mine S-a jertfit…

Mă sfinţeşte totdeauna
o, cerescule cuptor,
ca să pot primi cununa
La sfârşit, biruitor!

 

Share this

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.