Dumnezeu, care aude toate rugăciunile mele, mi-a răspuns în decursul anilor cu „DA”, „NU” sau “NU ACUM”. În cei aproximativ 30 de ani de umblare cu Hristos pe acest pământ am învățat să-I mulțumesc pentru toate cele 3 răspunsuri la rugăciuni, în mod egal. Îmi place foarte mult textul din Filipeni 4:6-7 care spune: “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Când aduc cererile mele înaintea Lui cu mulțumiri, Îi spun defapt Domnului meu: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă! Și indiferent de ce alegi să îngădui în viața mea, voi avea o atitudine de mulțumire și voi avea pacea care întrece orice pricepere.” Uitându-mă în urmă, înțeleg de ce nu mi-a răspuspuns Domnul afirmativ la unele rugăciuni. Dar pentru alte rugăciuni neascultate nu am nici o explicație care să satisfacă mintea mea limitată, care cunoaște doar în parte. Am cerut Domnului și lucruri care deși acordate, mai târziu s-au dovedit a-mi fi o povară. Dar și în aceste situații i-am mulțumit lui Dumnezeu, pentru că am văzut cum a lucrat și prin aceste lucruri la apropierea mea de El. Eu pot să-I mulțumesc Domnului pentru tot ce îngăduie în viața mea pentru că:
1. El e bun, și în El nu este umbră de răutate. Asta îmi dă siguranța faptului că El știe mai bine decât mine de ce am nevoie.
2. El, Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu a suferit mult mai mult decât eu mi-aș putea imagina. Cum aș putea eu să înțeleg ce înseamnă că Isus Hristos a luat chip de om și s-a smerit până la moarte pe cruce? Cum aș putea să compar orice suferință umană cu suferința Domnului Isus? El știe prin ce trec, pentru că a fost în trup de om ca mine. Eu pot să-i mulțumesc, chiar în mijlocul suferinței mele pentru că El a suferit mult mai mult. Răul cel mai rău pe care l-aș putea suferi nu se compară cu suferința Lui.
3. El îmi dă pacea Lui care nu se poate compara cu nici o altă “asigurare”. Am siguranța și bucuria păcii. În celula nr. 9, trei metri sub pământ, la securitatea din Cluj, în anul 1959 fratele Niculiță Moldoveanu scrie prima lui cântare în pușcărie: “Bucuria păcii, Tu mi-aduci, Isuse, Chiar când bat în juru-mi groaznice furtuni, Tu, lumina vieții celei neapuse,Mângâiere-n suflet pururea-mi aduni. Binecuvântarea sfântă și aleasă, De la tronul milei se revarsă-n plin, Și-o adâncă pace-n inimă se lasă, Peste suferința-mi toarnă-al ei alin!”
Atunci când mi-am pierdut liniștea sufletească a mulțumirii și pacea care o însoțește, mi-am dat seama că mi-am luat privirea de la Hristos, de la planul lui pentru mine. Dacă ar fi un barometru care să măsoare mulțumirea, aș putea să-l folosesc ca să văd câtă încredere am în Dumnezeu, câtă renunțare de sine este în mine, și unde-mi sunt prioritățile. Mă rog ca mulțumirea să crească în inima noastră.
„Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică” (Evrei 12:28)
