Ce mai faci?
La Convenția Asociației Baptiste Române din Statele Unite și Canada de anul trecut din Vancouver, British Columbia am asistat la o scenă frumoasă care mi s-a întipărit în memorie. Un pastor îl întreabă pe alt pastor: „Ce mai faci dragule?” Cel mai înalt își ținea mâna rezemată ușor după umerii celuilalt și așa au pornit împreună pe culoar vorbind un timp îndelungat. Mi sa întipărit această imagine în memorie, gândindu-mă câtă bucurie aducem Domnului când nouă chiar ne pasă unii de alții, și câtă binecuvântare aduce trupului lui Hristos când pastorii sunt exemple vrednice de urmat.
Să fii întrebat ce mai faci de un prieten, e un prilej deosebit de a-ți deschide sufletul ca să împărtășești biruințele, suferințele, gândurile și aspirațiile vieții tale. Ce frumos e să fi întrebat această întrebare de o persoană care chiar vrea să te asculte, chiar vrea să te cunoască, chiar vrea să te ajute. Ce frumos să pui această întrebare și să aștepți cu răbdare destăinuirile sufletului și să înțelegi persoana de lângă tine.
Sunt tot mai rare aceste momente de profundă discuție și destăinuire între prieteni, în lumea aceasta grăbită, dar este un Prieten care nu numai că poate să te asculte, dar poate să-ți ia povara, poate să-ți astâmpere setea sufletului, poate să-ți dea perspectiva corectă și adevărată asupra lucrurilor, căci El este Adevărul. Isus este cu tine și în tine, dacă-L iubești și dacă-L urmezi. Dar tot El este și în fratele sau sora ta de credință, și să nu uiți de câte ori faci un bine celui din trupul lui Hristos, tu de fapt Domnului i-L faci.
Oare este un frate, o soră pe care o cunoști care așteaptă întrebarea aceasta de la tine? Dacă Domnul îți pune pe inimă o persoană, chiar acum, nu aștepta, pune mâna pe telefon și doar spune-i că vrei să știi ce mai face. Am vorbit recent la telefon cu o soră văduvă. Amândouă ne-am bucurat că am putut să vorbim și să împărtășim gânduri și încurajări. Aș vrea să spun că eu am sunat-o, dar nu e așa, dânsa m-a sunat pe mine. M-am gândit de câteva ori la dânsa în zilele precedente (și cred că Domnul mi-a adus-o în gând), dar am tot amânat să pun mâna pe telefon să o sun. De ce? M-am pocăit de nepăsarea mea, și mi-am revizuit lista celor pe care Domnul i-a pus în viața mea ca să veghez asupra lor. Am sunat câteva persoane și am vizitat câțiva prieteni, ceea ce mi-a făcut mie mai mult bine decât lor, căci e mai bine să dai decât să primești.
Ce mai fac? Mulțumesc de întrebare.
Mă bucur în Domnul mai mult ca oricând. De când cu pandemia, timpul de rugăciune în familie e mult mai bogat. Îmi văd mai clar identitatea în Hristos și rolul meu pe acest pământ.
Știind că toate lucrurile acestea pământești au să se strice, mă arunc cu tot elanul să-L onorez pe Domnul în toate relațiile în care El m-a pus, începând în casa mea, ca soție și mamă apoi în biserică și în societate.
Mi-e greu să mai stau în casă, ce să mai deschid calculatorul… Grădina, de unde deja avem cartofi, lobodă, salată, ridichi.. (în curând fasole și roșii) e un loc minunat. Mergem cu copiii la cules de căpșuni, coacăze.., prin parcuri, în curte în bazinul de înot, plimbări lungi pe stradă. Cu alte cuvinte ne bucurăm de natura așa de frumoasă care ne înconjoară.
Din plimbările pe stradă am adunat lucruri aruncate de alți pe care le-am încorporat în proiecte noi, cum ar fi ghivece cu flori. Am învățat să fac ghivece din ciment și din discuri de vinil (și nu numai) proiecte pe care le fac împreună cu copiii.
Vizitele împreună cu soțul meu la familii ca să dăm cina, s-au transformat în timp frumos de părtășie, rugăciune, închinare și nu părăsesc nici o casă fără să primesc ceva, cum ar fi semințe de flori, pui de plante și alte lucruri pe care le pescuiesc din recyle ca să fac ghivece cu flori și alte proiecte.
Am vizitat și muzeu (OMSI, Oregon) (https://omsi.edu/body-worlds), unde împreună cu o fetiță care vrea să studieze medicina, ne-am minunat de complexitatea corpului uman.
Nu ignor ceea ce se întâmplă în jurul meu, și fac tot ceea ce-mi stă în putință să opresc tăvălugul dezastruos care se pare că vine peste noi, dar știu că nimic din exterior nu poate să știrbească frumusețea și limpezimea chipului lui Hristos care se oglindește în viața mea.
Am făcut decizia să-L urmez pe Domnul cu orice preț, am renunțat la tot pentru El și am pacea care întrece orice pricepere în inima mea. Am o singură frică în viața mea, frica de Domnul. Mi-e frică să nu-L supăr, să nu-I știrbesc frumusețea, să nu-I ies din voie. Această frică de Domnul face ca orice altă frică să dispară. Nu mi-e frică de persecuție, deși nu o doresc, dar dacă Domnul o va îngădui ne va da și puterea să trecem biruitori prin ea. Nu mi-e frică de moarte, căci moarte este trecerea pragului în eternitatea veșnică unde mă așteptă Mirele meu iubit. Nu mi-este frică de pierderea averilor, sunt deprinsă și cu bogăția și cu sărăcia, și nu mi-am legat inima de nimic.
Dar până atunci, ajunge zilei necazul ei. Iar azi mă voi bucura de libertate, azi voi cânta și voi striga din toată inima: „Slăvit să fie Domnul!” Azi voi culege coacăze împreună cu familia mea și vom lăuda pe Domnul prin tot ce fac. Azi voi trăi prezentul bucurându-mă de tot ce mă înconjoară.
Dar tu ce mai faci?
Dacă nu ai un prieten care să-ți pună această întrebare cu sinceritate, decide-te azi să fi tu acel prieten pentru cineva.
Binecuvântați să fim o binecuvântare.
MB
6/27/2020
