Rolul femeii în familie, în biserică și în societate!

Rolul femeii în familie, în biserică și în societate!

     Frumoasa chemare a supunerii în viața femeii.

 

Am scris rândurile de mai jos cu mai bine de un an în urmă, dar le-am ținut pentru mine. M-am gândit să nu mai împovărez rețelele de internet cu gândurile mele, mai ales acum când sunt atâtea probleme în lume…boli…războaie…Dar liniștea, pacea și lipsa problemelor e de scurtă durată în viața celor mai mulți dintre noi și ce am de spus aduce pace în familie. Familia este locul unde de multe ori se dau cele mai crâncene lupte care aduc daune fizice, mentale, și spirituale atât în viața soțului cât și a soție, dar și în viața copiilor.

 

Prin rândurile de mai jos aș dori să descriu frumoasa chemare a femeii dea fi supusă, ce înseamnă supunerea, și care este motivația supunerii. De asemenea aș dori să descriu  binecuvântarea supunerii și consecințele devastatoare ale nesupunerii. Cu tot respectul și cu intențiile cele mai bune de a-L onora pe Dumnezeu, doresc să împărtășesc încredințarea mea cu privire la acest subiect, nimic mai mult! Cu alte cuvinte, povestesc încredințarea mea, nu acuz, nu scuz și nu pretind că dau învățătură. Consider totuși că omul smerit cu inimă bună, care are dragoste și frică de Dumnezeu are ce să învețe și de la un copil, așa că m-aș bucura ca aceste rânduri să fie de folos cuiva.

De când femeia a făcut alegerea să asculte de diavolul în Grădina Eden, ea este mereu și mereu atacată de cel rău ca să creadă minciunile lui despre identitatea ei și rolul ei. Dacă diavolul a putut să o înșele pe Eva odată de ce nu ar crede că poate să o înșele din nou și din nou? Deși cel rău încearcă, el nu are putere asupra celor care au fost izbăviți de sub puterea păcatului, prin sângle scump al Domnlui și Mântuitorului nostru, Isus Christos.

În zilele noastre chiar simpla denumire de mamă și tată, de femei și bărbat este pusă sub semnul întrebării. Unii neagă faptul că sunt roluri specifice atribuite bărbaților și femeilor. În unele societăți femeile sunt acoperite din cap până în picioare și sunt tratate ca o posesiune a bărbatului, iar în alte societăți femeia se crede superioară bărbatului și ca atare nu are nici cel mai mic respect sau dorință de supunere față de soț sau chiar față de orice autoritate. Se luptă în multe părți ale lumii ca rolul femeii și a bărbatului să fie inversat. Alții au păreri eronate despre aceste roluri specifice pentru bărbați și femei, pentru că nici nu au studiat acest subiect și nici nu au crescut în familii sănătoase, care să exemplifice practic care este rolul mamei și care este rolul tatălui. În categoria acestora din urmă mă număr și eu. Am crescut fără tată și fără mamă, fiind adoptată de mătușa mea care era văduvă, săracă și eu zic destul de înaintată în vârstă ca să crească un copil de una singură. Când a început să mă ia sub îngrijirea ei, mătușa mea avea 56 de ani și era pensionată de boală. La început mătușa mea nu era hotărâtă ca să mă țină definitiv, dar mai apoi și-a dedicat viața creșterii și educării mele. Când eu am trecut prin anii adolescenței, mătușa mea, căruia îi spuneam mami, trebuie că a fost afectată de o boală a minții cum ar fi Alzheimer sau demență. Acum fiind asistentă medicală și având o experiență de peste 20 de ani, lucrând cu persoane afectate de diferite boli ale minții, pot să spun cu destul de mare certitudine, că și mami a suferit de demență sau Alzheimer. Zburdalnică am fost, și am luat bătaie pentru asta și la școală și acasă, dar nu puteam înțelege de ce din nimica toată mătușa mea izbucnea în furie și mă acuza de tot felul de lucruri, pe care nici nu mi-aș fi imaginat să le fac. Am primit multă bătaie de la dânsa, de multe ori fără explicație, și pentru lucruri nesemnificative, cel puțin așa cred eu. Comportamentul dânsei și lipsa dragostei și a protecției, după care tânjeam atât de mult, m-au dus la un moment de disperare, moment la care am decis că viața mea nu mai are nici un sens și am dorit să-mi pun capăt zilelor. În acele clipe disperate, chiar dacă mă îndreptam spre gară, plănuind să sar în fața unui tren, m-am rugat lui Dumnezeu și L-am chemat în ajutorul meu, cum nu am făcut-o niciodată înainte și Dumnezeu s-a îndurat de mine și nu m-a lăsat. Tânjeam să comunic, să vorbesc cu cineva, să-mi vărs tot amarul inimii, și cum nu am găsit nici o persoană dornică să mă asculte, îmi găseam adesea refugiul în rugăciune, în citirea Scripturii și în a scrie în jurnal. Scriam în jurnalul meu mai în fiecare zi; ba povestind obiectiv ce s-a întâmplat în ziua respectivă; ba exprimându-mi sentimentele, gândurile, nedumeririle față de anumite evenimente sau persoane. Dar nu de puține ori dădeam drumul imaginației, și scriam tot; tot ce-mi trecea prin minte, nu contează cât de frumos, sau trist, sau înspăimântător. Vă puteți imagina ce am simțit când aceste jurnale au fost confiscate de mătușa mea și date la diferite persoane ca să fie citite? Rând pe rând cititorii jurnalelor au fost invitați ca să vorbească cu mine, despre cele scrise. Învățătoarea de la școala generală, diferiți vecini, un pastor, oameni cu frică de Dumnezeu și oameni fără frică de Dumnezeu, înarmați sau dezarmați de cele citite în jurnal, încercau să-mi dea sfaturi. Unii dintre sfătuitorii mei m-au găsit vinovată, alții nu m-au acuzat de nimic, ba chiar am simțit compasiune în vocea unora dintre ei; dar mătușa mea nu i-a adus acolo ca să mă compătimească ci dimpotrivă. Atunci m-am lecuit odată și pentru totdeauna de frica de oameni. Trecând prin această experiență în adolescență, o vârstă atât de critică, cu toată rușinea și groaza pe care am trăit-o am experimentat un fel de eliberare. Am văzut atunci că a deveni o carte deschisă pentru ca toți să o citească, nu e sfârșitul lumii. Mai mult decât știau interlocutorii mei despre mine știa Dumnezeu, iar El conta pentru mine mai mult decât toți oamenii. Așa că, am venit înaintea lui Dumnezeu ca și un om care se sufocă și are nevoie de oxigen. Am venit înaintea Celui care nu numai că-mi cunoștea durerea, dar s-a identificat cu durerea mea și cu păcatul meu, luându-le asupra Lui la crucea de la Golgota, și în schimb mi-a dat în dar neprihănirea Lui, identitatea Lui și Duhul lui cel Sfânt. Motivul pentru care am împărtășit această experiență personală este ca să știți, că dacă mă supun lui Dumnezeu, soțului meu și am respect pentru autoritate, nu este prin puterile mele, nu este pentru că am văzut un model vrednic de urmat în copilăria sau tinerețea mea, ci este datorită puterii transformatoare a mântuirii realizate de Hristos. Fără ajutorul lui Dumnezeu, aș fi pradă depresiei, amărăciunii, rebeliunii, sau poate mi-aș fi curmat viața de mult. Doar prin Hristos, doar mântuiți, doar cu ajutorul Duhului Sfânt putem să trăim pentru Hristos o viață sfântă și plină de bucurie și împlinire. Cu cât înțelegem că doar în Hristos, prin Hristos e ceva de noi, cu atât suntem mai feriți de cădere, cu atât vom umbla mai smeriți și în dependență totală de Dumnezeu. Cei care suntem mântuiți și trăim în totală dependență de Dumnezeu, știm că poruncile lui Dumnezeu aduc binecuvântarea Lui atât în familie cât și în biserică și societate.

În cele ce urmează, vreau să vorbesc strict despre supunerea soției credincioase față de soțul ei, indiferent dacă are un soț credincios sau un soț necredincios și nu doresc să mă ocup în acest articol de supunere, în general. Totuși supunerea este una dintre virtuțile credinciosului, de aceea cred că oricine care citește aceste rânduri, cu inima sensibilizată de Duhul Sfânt, poate lua ceva folositor, indiferent de vârsta pe care o are, sau dacă este femeie sau bărbat căsătorit, sau necăsătorit.

Supunerea despre care doresc să vorbesc, are ca fundament dragostea, se învață din Scriptură și se practică doar primind înțelepciunea și puterea Duhului Sfânt. Această supunere nu este o supunere oarbă, ci este o supunere bine calculată și dăruită din abundența dragostei, care este turnată în inima noastră prin Duhul Sfânt. De o importanță majoră este faptul că această supunere nu înjosește femeia, nu-i diminuează valoarea, nu o reduce la tăcere, nu o face inferioară, și nu o devalorizează în nici un chip. Atunci când femeia credincioasă știe cine este în Hristos și ce înseamnă supunerea, aceasta se face lucrătoare împreună cu Hristos, pentru a ridica o biserica și societatea la standardele cele mai înalte de sfințenie și moralitate. Această trăire în ascultare de Dumnezeu va înălța o femeie credincioasă pe culmi de pace, liniște și fericire. Acestea nu sunt cuvinte frumoase adresate minții, ci sunt cuvinte izvorâte din inima mea transformată de iubirea Mântuitorului și mi-aș dori să atingă nu doar rațiunea ci și inima, locul în care se câștigă sau se pierde bătălia.

Realitatea tristă a zilelor noastre este faptul că trăim într-o societate tot mai rebelă, tot mai nesupusă și tot mai obraznică. Vedem nesupunere, obrăznicie, neascultare, răzvrătire de la copiii de grădiniță până la unii oameni „maturi”, de fapt oameni certați cu bunul simț. Unii justifică nevoia de a răsturna orice formă de autoritate, prin faptul că unii din cei care au fost puși acolo au făcut abuz de această autoritate. Abuzul de autoritate și mârșăviile făptuite de cei care trebuiau să protejeze nu trebuie ignorate. Aceste cazuri izolate de abuz, trebuie abordate și corectate, dar în același timp trebuie făcut clar, celor care sunt în autoritate, care este rolul și locul lor.

Pe acest fundal al rebeliunii împotriva autorității, mai mult ca oricând, cred că trebuie să ne aducem aminte de ce trebuie să fim supuse și să încercăm să răspundem câtorva întrebări de genul: Ce estesupunerea? De ce să fie soția supusă? Cum poate o soție să fie supusă unui soț necredincios? Care este scopul supunerii? Care sunt beneficiile supunerii? Care sunt consecințele nesupunerii? Cum afectează supunerea soției viața de familie? Cum afectează supunerea soției societatea în general? Ce înseamnă să fii supusă?

A. Supunerea – ca urmare a Nașterii din nou.

Supunerea nu începe cu logica omenească, ci începe cu o inimă transformată de Duhul lui Dumnezeu; începe cu nașterea din nou. Vreau să aduc acest subiect în prin plan, căci doar persoana născută din nou, umplută cu Duhul Sfânt, înțelege adevăratul sens al supunerii. Nu pot să vorbesc de supunere, separat de Hristos. Nu doar că Domnul Isus a modelat supunerea, dar El ne împuternicește prin Duhul lui cel Sfânt să trăim în supunere. Îl urmezi cu adevărat pe Hristos? I-ai înțeles iubirea? Înțelegi ce a făcut Domnul Isus când a luat ștergarul și ligheanul și a spălat picioarele ucenicilor? Știi cât de mult s-a smerit Fiul lui Dumnezeu, luând trup de om, ca prin sângele Lui să-ți câștige mântuirea? Dacă nu ești sigură de mântuirea ta, dacă nu-L iubești pe Domnul, dacă nu ești gata să mori pentru Hristos, dacă e o povară mersul la biserică, citirea Bibliei, trăirea în sfințenie, sacrificiul de sine, supunerea, stai o clipă aici și meditează. Dacă nu ești sigură de mântuirea ta, îți recomand să te cercetezi în lumina Scripturii, ca să vezi dacă nu cumva ești aproape de Împărăția lui Dumnezeu, dar nu ai pășit încă prin credință, făcând legământ cu Dumnezeu. Sunt multe ideologii false, care au pătruns în bisericile noastre, ideologii care sunt paralele cu Evanghelia lui Hristos, cum ar fi evanghelia falsă a prosperității, evanghelia falsă a mântuirii prin faptele tale „bune” etc… Dacă nu ai experimentat transformarea inimii și a minții tale prin nașterea din nou, mă rog ca Domnul să ți se descopere, ca să-L primești pe El ca Domn și Mântuitor personal.

Am vizionat recent documentarul „American Gospel” și îl recomand tuturor celor care au îndoieli cu privire la mântuirea lor. De asemenea, recomand acest documentar celor care vor să învețe cum se deosebește realitatea unei vieți transformate, față de falsa impresie că ești creștin. Aceste rânduri sunt adresate femeii credincioase care a decis să-L urmeze pe Hristos și pentru care Scriptura este standardul după care își ghidează viața. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, legea după care ne ghidăm gândirea și comportamentul. Noi creștinii citim Biblia regulat și o înțelegem cu ajutorul Duhului Sfânt. Dragostea noastră pentru Dumnezeu implică ascultare față de toate poruncile și sfaturile pe care El ni le dă, inclusiv porunca de a fi supuse. Dar noi trebuie să înțelegem la ce fel de supunere am fost chemate și cum se practică această supunere.

B. Femeia trebuie să fie supusă bărbatului ei ca Domnului.

  1. De bună voie.                  Este libera mea alegere să fiu supusă Domnului și este libera mea alegere să fiu supusă bărbatului meu. Nu înghit supunerea ca pe o pastilă amară, care-mi va da intrarea în cer, ci o îmbrac ca pe o haină de onoare. Pentru că am înțeles ce înseamnă să mor împreună cu Hristos și pentru că am înviat cu El având natura Lui în mine, pot să trăiesc după principiile Scripturii și chiar îmi găsesc plăcerea în voia lui Dumnezeu pentru mine. Sunt supusă de bună voie, iubesc de bună voie, sufăr de bună voie. Acest sentiment, că sunt liberă să aleg supunerea, mă eliberează de orice frică, de orice apăsare sau resentiment. Eu de bună voie am intrat în căsătorie, acceptând ca soțul meu să fie capul familiei și am decis să-ifiu supusă. Atunci când înțelegi că supunerea ta este ascultarea ta, de bună voie, nu ai nici un sentiment de inferioritate sau de victimă, indiferent de circumstanțele prin care treci.

Continuă lectura „Rolul femeii în familie, în biserică și în societate!”

Share this

Eu am credință-n Dumnezeu

Eu am credință-n Dumnezeu -Partitura pentru cor

 

1.Mâna Ta străpunsă Doamne n-am atins

N-am văzut cum trupul pe cruce Ți s-a stins.

Eu, ca ucenicii, la masa Ta n-am stat,

Dar, în viața mea ești Domn și Împărat!

Cor Eu am credință-n Dumnezeu

Și Îl iubesc căci sunt al Său

Născut din nou prin Har ceresc

Eu slavă-I dau, căci Îl iubesc.

2. N-am bătut eu cuie, nu eu L-am lovit

Dar a stat pe cruce căci am păcătuit.

Prin jertfirea-I sfântă El m-a răscumpărat

Și în viața mea e Domn și Împărat!

3. Domnu-I lângă mine, chiar în viața mea

. Chiar de nu-I văd chipul, Îi simt prezența Sa.

M-a adus la viață și m-a răscumpărat

Azi e pentru mine, Domn și Împărat!

Share this