Ziua pocăinței mele (Poezie)

Ziua pocăinței mele eu nicicând n-o voi uita
Când mi-am plâns amar păcatul și nevrednicia mea
O când am văzut durerea Domnului crucificat
Cel preasfânt, murind pe cruce pentru-al meu amar păcat.

A strigat inima-n mine: „Ce să fac căci vreau iertarea?”
Văd păcatul, văd căderea dar doresc răscumpărarea!
Domnul s-a-ndurat de mine, m-a primit prin Harul Său
A făcut minunea-n mine, m-am născut și eu din nou.

Am întors spatele lumii, și-am primit Cuvântul Său.
Inima mea transformată, tânjește după Dumnezeu.
Și-L iubesc prin ascultare, zi de zi mai mult un pic
Iar de cad nu stau acolo ci din nou eu mă ridic.

Lacrimile pocăinței, îmi sunt drag și scump tezaur.
Toate trec, și chiar viața cât de lungă-i doar un abur.
Dar Hristos nădejdea Slavei, cel care m-a înviat
Azi trăiește, El în mine, eu sunt mort, ce minunat.

Mort să fiu față de lume și de fire și de rău
Viu să fiu pentru Hristos și-ancorat în Harul Său.
Mort să fiu față de mine, egoist să nu mai fiu
Viu pentru cel în nevoie, cu sufletul gol, pustiu.

Azi m-aplec în rugăciune căci din nou îmi amintesc
Cât plătit-ai pentru mine Scumpe Fiu dumnezeiesc.
Și mă rog să-mi dai putere, să urmez pân’ la sfârșit
Calea crucii care duce la Tine Mire Scump și Iubit.

2/28/2021

Share this

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.