Unitatea în
Biserică este păstrată
Când
smerenia este de toți căutată.
Când cel
mai mare e gata să slujească
Si
nicidecum nu vrea să se mândrească.
Smerenia
aduce în Biserică unitate,
Domnul este
înățat și lăudat în toate.
Înțelegând
că noi cunoaștem în parte
Orgoliul de
fratele nostru nu ne va desparte.
Să ai
blândețe în privire și vorbire,
Căutând să
ridici răbdând cu iubire.
Blândețea
omului ce slujește supus.
Aduce
sfântă unitate- atrage la Isus.
Zi de zi la
blândețe – avem de lucrat
De nu
veghem ne trezim că ne-am mâniat.
Duhul se
întristează când ne mâniem
Și pe cei
din jur prin cuvinte dure bruscăm.
Doamne, Tu
ai avut atât de multă răbdare cu mine
Să am și eu
răbdare cu cel de lângă mine, se cuvine.
Să rabd cu
credință și să nu mă descurajez aș vrea
Mărește Tu
credința, răbdarea și dragostea mea.
Amin
20
Ianuarie, 2019
MB