Cine este adevăratul „Influencer”?

Când spunem “influencers”, ne gândim la oamenii cu audiență mare pe rețelele de socializare. După standardele de azi, cei care au între 40,000 și 1 milion de „followers”, sunt „macro -influencers”, iar cei care au între 1,000 și 40,000 de „followers”, sunt „micro – influencers”. Dacă ar fi să traducem cuvântul „influencer”, direct din latină (influentia), am spune ceva de genul: „care curge în”. De aceea, mie îmi place să mă gândesc la un „influencer”, mai mult ca la o persoană care-mi prezintă o informație, făcând o analiză, trăgând anumite concluzi și urmărind un anume scop. De fapt, chiar și eu am un scop ascultându-l, și anume, acela de a mă informa, de a cerceta anumite lucruri, ca să-mi formulez o opinie personală. Informația pe care o primesc este filtrată de mine ascultătorul, și în funcție de filtrele pe care le folosesc, poate fi acceptată sau respinsă.

O altă definiție pentru “influencer” este aceasta: “o persoană care are puterea de a influența alte persoane să gândească, sau să acționeze, într-un fel sau în altul”. Am putea spune că un „influencer” produce schimbări de gândire și de comportament, ba chiar declanșează o mișcare, fără a forța în mod direct, pentru înfăptuirea lor. Astăzi se duce o luptă clară și intensă pentru influențarea deciziilor, conform diferitelor agende politice, sociale sau economice. Dar totuși, noi suntem persoane libere, raționale, care gândim și luăm hotărâri pe bază de convingeri, de valori și de scopurile pe care le urmărim.

Noi, ca și creștini, avem un fundament stabil, la baza căruia stă Scriptura și Duhul Sfânt, care ne dă discernământ și care ne modelează gândirea. Nu suntem în necunoștință de planurile celui rău, acelea de a distorsiona adevărul și de a infiltra gânduri străine de gândul lui Hristos între noi. De aceea, noi suntem vigilenți și cercetăm tot ce auzim, ca să vedem dacă se aliniază Scripturii sau nu.

Am observat figuri proeminente, care se ocupă cu dezbaterea subiectelor de zi cu zi, cum ar fi Vaccinul pentru Covid, căderea lui Ravi Zacharias, alegerile din America, situația spitalelor din România și multe altele de genul acesta. Nu consider că făcând aceasta ar fi un lucru rău, mai ales când discernământul și înțelepciunea care vine de sus pot fi auzite în glasul lor. Dar baza noastră trebuie să fie totdeauna Scriptura și călăuzirea personală a Duhului Sfânt. Totuși, utându-mă la unii dintre acești vorbitori, cred că aceștia au o chemare cu mult mai înaltă decât a dezbate știrile. Nu știrile de ultimă oră, nu despicarea firului în patru, nu politica și nu viața economică sunt pe primul loc în căutările noastre. Nu greșelile altora, nu dezastrele planetei, ci Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui trebuie să fie primordiale. Domnul Isus ne spune în Matei 6:33: “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Observ un fenomen în jurul meu, fenomen care ia amploare din ce în ce mai mult. Văd cum unii creștini s-au lipit de un „influencer”, așa cum alții s-au lipit de Google, sau de Siri, ca să primească informația, gata digerată, la orice subiect. Dacă se ivește o dilemă, unii ascultă pe „influencer” și spun și ei exact la fel, fără să se mai sinchisească să gândească un pic, pentru ei, să se roage, sau să cerceteze Scriptura. Slavă Domnului pentru “influencers” duhovnicești! Dar dacă cumva ei dispar, sau dacă o iau razna, ce fac cei care-și hrănesc gândirea doar cu formule digerate de alții? Dacă ar veni o persecuție puternică peste omenire, ceea ce eu cred că se va întâmpla în curând, cum vom sta în picioare? Cum vom rezista anchetelor, presiunilor și altor manevre a celor care vor să ne influențeze la rău? Nu ar trebuie să învățăm să gândim pentru noi, să ne învățăm copiii să gânească? Nu ar trebui să folosim discernământul care vine de la Dumnezeu și încredințarea personală pentru a lua decizii? De aceea, am pe inimă să discutăm câteva aspecte care implică gândirea noastră și felul în care ne raportăm la cei cărora le deschidem ușa, ca să ne toarne în minte gândurile lor.

DECIZIA O IEI TU PERSONAL

Decizia finală, de a acționa sau nu, pe baza informație prezentate, este a ta, și nu ți-o poate lua nimeni. Asumarea responsabilității pentru gândurile și acțiunile noastre, nu putem să o aruncăm pe seama nimănui. Și totuși, sunt persoane care doresc ca alții să gândească și să ia decizii pentru ei.

Decizia de a acționa sau nu, este a mea. De asemenea, tot eu voi suporta și consecințele deciziilor mele, indiferent cum am ajuns să gândesc sau să acționez, într-un anume fel, sau altul. Eu trebuie să cercetez dacă informația primită este adevăr, sau dacă este o minciună, iar ca urmare, încerc să nu iau decizii pripite. Eu trebuie să mă feresc de tot ce se pare rău. Iar dacă nu o fac, nu pot să dau din umeri și să spun: „Eu am făcut ce-am făcut, pentru că așa mi-a spus cutare sau cutare!” Această metodă, de a da vina pe altul și de a nu-ți asuma responsabilitatea pentru propria vină, este populară în zile noastre, dar nu este o metodă nouă.

Omul a fost creat de Dumnezeu cu rațiune și cu libertate de alegere. Noi, oamenii, avem libertatea de a alege să credem sau să nu credem, sau pe cine să credem sau să nu credem. În mintea ta curg tot felul de informații, pe diferite canale, iar cel care analizează aceste informații și influențează o decizie sau alta, e nimeni altul decât “tu”. De aceea, este important ca Biblia să fie informația care-ți este cea mai cunoscută, cea mai dragă și abundentă în mintea ta, pentru ca atunci când vei auzi ceva contrar Scripturii, să poţi distinge, imediat, că nu este vocea Păstorului bun și astfel nu vei merge după învățături greșite.

Nici un „influencer”, cât de mare și puternic ar fi, nu poate trece peste libertatea ta de a alege, libertate primită de la Dumnezeu. Aș dori să ne uităm la acest subiect prin perspectiva Scripturii, și aș dori să începem de la prima decizie luată de om, sub influența unor informații primite.

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci, după plăcere, din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2: 15-17)

Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. „El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?’ ” Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grăădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ‘Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi’.” Atunci, şarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.”  (Geneza 3:1-6)

Domnul Dumnezeu le spune celor doi că pot mânca din orice pom din grădină, după plăcerea lor, însă cu o singură excepție. Apoi le dă o restricție, ba chiar o comandă: „dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”. Dumnezeu le pune în față binele și răul, consecințele sunt de asemenea dezvăluite, însă lasă omului libertatea de a alege.

Șarpele

  1. Seamănă, sau toarnă în mintea Evei îndoiala: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat.”
  2. Iar mai apoi minte: „Hotărât că nu veţi muri”

Femeia

  M-am străduit totdeauna să fiu o elevă bună, așa că am prins repede ideea că dacă pot să reproduc o lecție în cuvintele mele, și dacă pot să o explic altei persoane, însemană că am învățat lecția. Dar pentru aceasta, trebuie să macin informația în mintea mea, să o înțeleg, atât de bine, încât să pot să o explic, ușor altuia. Aceasta este ce a făcut Eva: a luat informația primită de la șarpe și a măcinat-o, privind la pom și ignorând tot ce ia spus Dumnezeu. Îmi imaginez cum Eva a stat, meditând și privind pomul, ca să ajungă să spună că era bun de mâncat, și aceasta înainte să fi gustat din el. L-a privit, până ea s-a convins, pe ea însăși, că pomul era plăcut de privit și de dorit, și bun de mâncat; și subliniez, asta înainte să-l fi atins.

Acțiunea Evei a fost influențată de gândirea ei proprie, având în vedere doar spusele șarpelui și ignorând porunca lui Dumnezeu. Toată atenția ei a fost canalizată la pom și la spusele șarpelui. Atunci când intri într-un vârtej al gândurilor care se centrează doar spre o anumită dorință a inimii tale, inima ta va ignora logica altor argumenteNu văd nimic în cuvintele Evei, dinainte de a mânca din fructul oprit, despre dorința de a discuta cu Dumnezeu această contradicția dintre vorbele, sau ideile șarpelui și porunca Domnului. Era clar că era o contradicție! A uitat consecința neascultării? Mulți își bazează acțiunile și gândurile pe speculații, pe vorbe spuse cu fermitate. Ceva de genul: “Sigur o să fie așa și așa, ascultă-mă pe mine, căci eu știu ce spun!”

Ca și creștini, având călăuzirea Duhului Sfânt, cunoașterea Scripturii și experiența personală, dar și a altora care au fost înainte noastră, ar trebui să știm că nu avem voie să cădem pradă speculațiilor, minciunilor și capcanelor pe care cel rău ni le întinde, zilnic, ca să cădem în ele. Adevărul, care este Hristos, ne-a eliberat de sub înșelăciunea păcatului. De aceea, orice ni s-ar spune, noi putem să venim să vorbim cu Dumnezeu, să-I citim Cuvântul și să ne lăsăm călăuziți de Duhul Sfânt, ajungând la o concluzie și decizie corectă. Șiretlicul acesta al diavolului, nu mai are nici o priză la noi creștinii, cei care rămânem în Hristos și care-L urmăm pe El.

Informația odată turnată, curge în mintea noastră, după care vine analiza și cercetarea personală, când tu trebuie să-ți spui, ție însuți, ce vei face, sau ce vei crede. Tu dai comanda propriei tale minți, ce să creadă. Când se face liniște în jurul tău și când ești în fața unei decizii, care este reperul după care îți ghidezi gândirea și acțiunile?

Îmi plac cuvintele lui David care spun astfel:

“Pentru ce te mâhnești, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” (Psalmi 42:5, Psalmi 42:11, Psalmi 43:5)

David vorbește cu el însuși, și se îndeamnă pe el însuși să nădăjduiască în Domnul. David se încuragează singur, vorbind sufletului său despre Domnul. Parcă-mi vine să spun că se culege de pe jos, cu ajutorul credinței în Dumnezeu.

Mă trezesc și eu, de multe ori, vorbindu-mi mie cuvintele Scripturii, ca și cum m-aș lua de guler și m-aș scutura. Îmi spun de multe ori lucruri de genul: „Nu te uita cu-ngrijorare căci Domnul este Dumnezeul tău! Domnul și azi își reînnoiește bunătățile Lui față de tine, de aceea mulțumește-I și laudă-L! Cumva, și lucrul acesta va lucra spre binele meu, chiar dacă nu înțeleg acum. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, ci are îndelungă răbdare cu noi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Să nu faci Numele Domnului de râs azi, Marinela dragă, căci El este sfânt și bun și drept și vrea să-și reflecte frumusețea splendorii Lui prin tine. Curăță-ți geamul inimii, de orice negură care ar putea împiedica razele Lui să pătrundă și să lumineze, prin tine, în această lume.” Și așa mai departe. Efectiv, eu îmi vorbesc mie, pentrucă, la fel ca David, mă trezesc de mult ori, mâhnită, sau pe o cale străină de inima Domnului și trebuie să vin la El cu pocăință, ca să mă aliniez gândului lui Hristos și învățăturii Scripturii.

Domnul a vorbit lui Iosua, după moartea lui Moise și i-a spus:

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!’? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”(Iosua 1: 6-9).

Cine, dacă nu tu, trebuie să crezi cuvintele Scripturii, să meditezi la ele zi și noapte și să ți le spui ție, căci sunt pentru tine? Tu ești responsabil de ce curge în mintea ta și de cum reacționezi. Sper din toată inima, că după ce L-ai acceptat pe Domnul Isus, tu ai închis toate robinetele minciunilor celui rău, și nu mai privești la nici o sclipire a păcatului. Sper, din toată inima, că ești gata, la fel ca Pavel, să lupți până la sânge împotriva păcatului și nu mai umbli după poftele păcătoase ale firii pământești. Sper că ai descoperit dulceața, plăcerea incomensurabilă a bucuriei prezenței Domnului. Sper că vorbești cu Domnul și că descoperi, zilnic, frumusețea Lui în Scriptură. Și sper că nu dai timpul, care aparține Domnului ca să-ți vorbească prin Cuvânt, prin Duhul Lui, nici unui om, oricât de influent, fluent sau corect ar fi. Noi am fost creați să avem o relație personală cu Dumnezeu.

Atât de atenți erau creștinii din Bereea, ca să nu lase să curgă în mintea lor nimic străin de Cuvântul Scripturii, că după ce ascultau o predică, mergeau acasă să studieze Cuvântul, în lumina celor auzite. „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” Faptele Apostolilor 17:11

Dorința inimii mele este ca fiecare creștin să cunoască Scriptura, în așa fel încât să poată să recunoască, de departe, învățăturile străine de Biblie. Dacă ești nou la credință, sau dacă ești întors la Hristos de zeci de a ani, dar încă nu cunoști învățăturile fundamentale ale Scripturii, te îndemn să faci din aceasta o prioritate. Dacă nu știi ce crezi și de ce crezi ceea ce crezi, poți fi o țintă ușoară pentru cel rău, care luptă să te îndepărteze de Dumnezeu. Cere Duhului Sfânt înțelepciune să înțelegi Biblia, și citește-o, căci în ea găsești răspunsul tuturor întrebărilor tale; în ea găsești viața și apa vie care stâmpără setea sufletului. De multe capcane, ale celui rău, este păzit cel ce cunoaște Scriptura și care trăiește după îndemnurile ei!

Nu e nici o problemă să punem întrebări, să cercetăm toate lucrurile și să ascultăm părerile altora. Ba chiar trebuie să o facem! De fapt, Biblia spune că tot ce nu vine din încredințare e păcat. “Dar cine se îndoiește şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredințare. Tot ce nu vine din încredințări e păcat.” (Romani 14:23) Ca să acționezi pe bază de încredințare, trebui să cercetezi, să te rogi, să te cercetezi pe tine, să-ți cunoști motivațiile și să ceri călăuzirea Duhului Sfânt. E o muncă! Este un efort! Este o luptă să stai în voia Domnului în toate aspectele vieții, dar e frumoasă și răsplătirea păcii și a încredințării că ești în voia Lui; merită efortul pe care trebuie să-l depui. Unde văd eu problema este atunci când nu mai ne asumăm responsabilitatea de a gândi și a lua hotărâri pe baza încredințării personale. Ne diminuăm valoarea și ne reducem la consumatori și reacționari. “Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” (1 Tesaloniceni 5:21) „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului.” (Efeseni 5:10) „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.” (1 Ioan 4:1)

Răspunsurile la unele întrebări, sunt profunde și complexe, și nu totdeauna putem primi, mură-n gură, un răspuns. De exemplu, unul poate face o faptă prin care să se mândrească; pentru acesta, fapta lui trece drept păcat. Altul, face aceeași faptă, dar din dragoste pentru Domnul și de aproapele; pentru acesta, fapta trece drept ascultare. Mă îngrijorează tendința pe care o observ, la unele persoane, aceea de a arunca responsabilitatea personală, pe seama unor “influencers”.

Această responsabilitate nu poate fi aruncată pe seama nimănui, iar dacă o faci, la ce ajută să spui ca Adam: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” ; sau ca Eva: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Nici nu mă mir că Dumnezeu nu a stat să discute despre scuzele lor, ci a trecut direct la consecințele neascultării lor. De fapt, Adam a ales mâncat, iar Eva a ales să se amăgască pe ea însăși. A da vina pe altul, e nefolositor, ba chiar dăunător, pentru că pe lângă vina ta, mai acumulezi amărăciune și ură și față de cel ce „ți-a dat”, sau față de cel ce „te-a amăgit”.

Am dat exemplul cu Adam și Eva în grădina Edenului, pentru că acest articol are mult de a face cu întrebările noastre și cu felul în care căutăm răspunsurile la ele. Ba mai mult, prima întrebarea pe care am găsit-o în Scriptură, este aceasta: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?”

Peste alegerea unei persoane, nu trece nimeni și nimic, nici chiar Dumnezeu, căci aceasta ar însemna ca persoana să nu aibă liberul arbitru, adică să fie un robot. Doar dacă această persoană este drogată, sau suferă de ceva boală care să-i ia judecata, poate fi dusă ca un robot, de colo colo, fără să știe de fapt, ce face.

Pentru noi, creștinii, Biblia are autoritatea finală, Duhul Lui cel Sfânt ne este călăuza, iar noi cunoaștem glasul Păstorului și nu mergem după un străin. Ispita este prezentă, dar avem puterea de a învinge păcatul și de a sta împotriva a tot ce se pare rău.

CUM TE RAPORTEZI LA CEI CĂRORA LE DAI DREPTUL SĂ-ȚI FIE „INFLUENCERS”?

Vreau să vă mărturisesc, sincer, că și eu am „influencerii” mei. Acestea sunt persoanele prin care Dumnezeu mi-a schimbat viața și prin care am fost ajutată să fiu cine sunt astăzi. Domnul a lucrat prin ei, dar și ei s-au lăsat folosiți de Dumnezeu. Am un mare respect pentru cei care se expun publicului, și care muncesc să facă ceva pentru răspândirea Evanghelie. Ei nu devin doar sacul de box al multor oameni care sunt fără respect și fără frică de Dumnezeu, dar sunt și urâți și atacați de cel rău. Faptul că se strecoară “influencers” care caută profitul financiar și înălțarea propriului brand, sau a propriei persoane, nu mă face să-i bag pe toți în aceeași categorie.

Totuși, mă doare când văd că unii creștini s-au identificat atât de tare cu „influencer’ul” lor, că au făcut din această persoană, autoritatea supremă. Pentru ei nu mai există nici urmă de îndoială că „influencer-ul” lor are perfectă dreptate. Acești „followers”, cred tot ce le spune „influencer-ul”, fără să mai cerceteze; ba chiar sunt și gata să lupte împotriva oricărei persoane care le atacă „influencer-ul”. De fapt, aceștia au făcut din „influencer” un idol. Recunoști persoanele fermecate de “influencers”, după felul în care vorbesc despre ei. „Ai auzit ce a zis…?” „Ai văzut câți au ascultat…?” După care urmează atacul la adresa celor care au spus ceva de „influencer-ul” lor. E atât de trist să văd pe altcineva înălțat în mijlocul nostru, decât pe Domnul Isus Hristos.

Uită-te bine dacă „influencer-ul” tău urmărește să-și aducă audiența în ascultare și adorare față de Domnul Isus. Te aduce pe tine mai aproape de Domnul? Te încurajară să fii un mădular sănătos în biserica locală? Îți inspiră respect și dragoste pentru cei din jur? Dacă este un pastor mare și renumit, face el ucenici? Ridică el alți lucrători? Dacă doar caută să se ridice pe el, sau brandu-ul lui, ce urmează va fi devastator. Este devastator, pentru că Domnul Isus nu mai este în centru. Este devastator și pentru că noi nu mergem cu întrebările noastre la Scriptură, nu ne cercetăm în lumina călăuzirii Duhului Sfânt, ci așteptăm totul de-a gata; iar aceasta de la „influencer”. Orice lucrare zidită în numele Domnului, pe orice altă fundație decât pe Hristos și care este cu scopul de a aduce cinste altui nume decât numelui lui Hristos, mai devreme sau mai târziu se va prăbuși; căci Domnul nu-și împarte slava Lui cu nimeni.

Numele Domnului Isus ne unește, ne aduce împreună, ca pe un buchet spre slava Lui. Orice alt nume, va produce diviziune, ceartă și dezbinare.

Pavel a avertizat de acest pericol când a spus:

„Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? (1 Corinteni 1:10-13)

E frumos să spui „urmați-mă pe mine căci și eu îl urmez pe Hristos”, căci scopul pentru care Pavel îmi cere să-i urmez exemplu, este ca să-L urmez de fapt pe Hristos. Dar când spui „eu sunt a lui Pavel, punct, sau eu sunt a lui Apolo, punct”, deja este cu totul diferit. Pavel și Apolo au devenit „brandul”, punctul final, scopul ne mai fiind Hristos și unitatea frățească la care El ne-a chemat.

Cine a inițiat această diviziune, Pavel, sau Apolo, sau Chifa? NU! Diviziunea a fost inițiată de popor. Acest gând mă duce la versetul din 1 Samuel 18:7: „Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii.”

Nu ignor numerele. Numerele sunt foarte importante, căci este vorba de suflete mântuite. Dar de ce numere care înalță un om și nu pe Dumnezeu? De ce o astfel de cântare în popor? De ce nu a fost Domnul în mijlocul laudelor? De ce sunt like-urile și followers în centrul atenție? Nu e clară Scriptura când spune că Stăpânul a dat la unul “cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul, fiecăruia după puterea lui”? (Matei 25:15). Dacă Domnul dă și puterea și înfăptuirea dar și talanții, nu i se cuvinte tot Lui toată Slava? Dacă ai un talant, și-L folosești așa cum dorește Domnul, ai făcut 100% din ce a trebuit sa faci. Nu contează că ai mai adus 1 talant, cu cel 1 talant pe care L-ai primit, contează că ai dat Domnului toată ascultarea ta. Noi ne uităm la numere, și judecăm după ce vedem. Dar Domnul se uită la inimă. Când noi începem să ne uităm la numere, ceva se întâmplă în noi; ori ne proșternem înaintea Domnului să-I mulțumim și ne ferim de cădere, știind pericolul mândrie care ne paște, ori ne ridicăm capul și ne uităm de sus în jos la alții, ca și cum am avea vreun merit, sau ceva care nu am primit de la Domnul.

Am scris un articol la care am primit, în scurt timp, 399 de likes. Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat, dar după câteva zile, mi s-au resetat toate like-urile de pe website și majoritatea articolelor au mers la zero likes. Știu că ce am scris, am scris cu toată dragostea, pentru Dumnezeu, și-n urma multor rugăciuni. Dar ce-am simțit în acel moment, când mi-au dispărut like-urile, nu mi-a plăcut. Am simțit o pierdere, am simțit ca și cum mi s-ar fi luat mie ceva. Dar ce am ce n-am primit de la Domnul? Și dacă toate acțiunile mele sunt spre slava Lui, ce am pierdut? M-am cercetat, mi-am cerut iertare Domnului că am avut această reacție, ca și cum nu mi-e îndeajuns confirmarea din parte Lui, că mi-am făcut doar datoria. Dacă facem ceva la porunca Domnului, noi ne facem doar datoria, iar mai apoi ne odihnim în bucuria odihnei slavei Lui, nu a noastre. Așa că am scos butonul de like afară și nu mă mai gândesc la altceva decât să-I fac pe plac Celui pe care-L iubesc, adică pe Domnul meu Isus Hristos.

UNDE CAUȚI RĂSPUNSUL PRIMA DATĂ ?

Am urmărit și eu câțiva “influencers”, ca să văd răspunsul și reacția lor, referitor la vaccin pentru Covid. Am fost plăcut impresionată de înțelepciunea cu care mulți dintre aceștia au răspuns. Totuși, alții nu au răspuns destul de înțelept, iar alții au dat-o în bară, total; cel puțin din punctul meu de vedere. Totuși, am putut să ascult diferite opinii profesionale, sau mai puțin profesionale, biblice, sau mai puțin biblice, de la diferite surse de pe internet. Bineînțeles, primul meu popas a fost la Biblie și în rugăciune, cerând Domnului să-mi dea și mie călăuzirea Lui și să mă ajute să ajung la o încredințare personală. Dar am făcut ce spune Biblia: am cercetat. Azi, încă mai este libertatea să se poată auzi diferite opinii, chiar dacă unele dintre ele sunt mai înăbușite, din cauza presiunilor și cenzurii care a început să apară. Însă vă întreb: „Dacă președintele Statelor Unite ale Americii poate fi scos afară de pe cele mai populare platforme de socializare, care este șansa ca „Influencer-ul” tău să fie redus la tăcere? Care este șansa să nu mai ai nici tu dreptul să fii pe platformele de socializare ? Și dacă asta se va întâmpla, ce vei face atunci?

Dar dacă acești “influencers”, cât de buni și folositori ar fi ei, dispar peste noapte, putem să stăm pe picioarele noastre? Știm încotro ne îndreptăm? Vom putea să răspundem întrebărilor care vor încerca să strecoare în mintea noastră neîncredere în Dumnezeu și în valorile Scripturii? Știm să gândim pentru noi? Știm să luăm decizii singuri, fără să ne de-a cineva mură-n gură, totdeauna, direcția în care să mergem?

Ce se întâmplă cu grămada de „followers”, când „Influencer-ul” dintr-o dată spune că nu mai crede în Dumnezeu? Am trăit aceasta în ultimii câțiva ani, cu privire la pastori și cântăreți creștini de renume mondial, care s-au dezis de Hristos în mod public. Ce se întâmplă cu tine când cel la care te uitai, ca la un îndrumător pe calea îngustă, cade în șanțul lepădării de credință?

CAUȚI SĂ CREȘTI, SĂ TE MATURIZEZI, CA TU SĂ DEVII UN AJUTOR PENTRU CEI DIN JUR ȘI ÎN PRIMUL RÂND PENTRU TINE PERSOANAL?

Un bun „influencer” nu va avea ca scop să-i țină pe oameni dependenți de el, ca și bebelușii de îngrijirea mamei.

“În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5: 12-14)

Uitați-vă vă rog, cu mare atenție, la cuvintele lui Pavel (cuvintele Scripturi) „judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” Judecata se deprinde, se formează, prin întrebuințare. Scopul este să înveți, să crești, să te maturizezi și să-i ajuți pe cei din jurul tău să facă la fel.

Când îți folosești judecata sănătoasă, nu va trebui să-ți spună cineva ce este bine și rău. Tu vei ști, vei deosebi și vei fi în stare să înveți și pe alții.

Noi, fiecare, trebuie să știm ce credem, de ce credem ce credem și să fim pregătiți oricând să dăm socoteală de credința care este în noi. Noi trebuie să știm să explicăm cum ajunge o persoană să se nască din nou. Noi trebuie să avem călăuzirea Duhului și să ne ferim de tot ce se pare rău. Dar pentru aceasta trebuie să fim cu adevărat născuți din nou, nu doar influențați să ne alipim de creștinism, sau să-l adăugăm vieții noastre. Ești cu adevărat născut din nou, sau doar te-ai lăsat influențat de creștinism?

Despre Domnul Isus se spune că este cel care a influențat cel mai puternic istoria omenirii, și aceasta pe drept.

Domnul Isus este persoana centrală a celei mai mari religii din lume, creștinismul. Biblia este cea mai vândută carte din istorie. Domnul Isus a lansat o revoluție împotriva inegalității, insistând că fiecare viață contează și este valorificată la fel ,indiferent de culoarea pielii, de statutul economic sau social sau de faptul că este bărbat sau femeie, copil sau bătrân. Creștinismul a jucat un rol imens în alfabetizarea în masă a omenirii. În ce privesc Universitățile, tot creștinismul a stat la baza fondării acestora. De examplu Universtitatea Oxford, Cambridge, Harvard, Yale și multe altele, au fost înființate de crestini.

Domnul Isus este cea mai atestat persoană din istoria antică. Dovezile istorice cu privire la Domnul Isus, incluzând peste 24,000 de manuscrise ale Noului Testament, sunt copleșitoare. Faptul că Fiul lui Dumnezeu s-a smerit, că a devenit păcat pentru noi, că a murit pe cruce ca să ne salveze pe noi, a fost și este cea mai măreață lucrarea făcută pentru omenire, de Însuși Creatorul ei.

Învățătura Domnului Isus și a Scripturii au revoluționat lumea și mulți oameni trăiesc sub influeța acestor învățături, dar nu au fost niciodată transformați de Domnul Isus, nu au fost născuți din nou. Când ești născut din Dumnezeu ești ancorat în Hristos, primești Duhul Lui cel Sfânt și nu te mai ești dus în coace și în colo de orice val de învățătură. Citind Biblia și având părtășie cu alți creștini într-o Biserică locală, devii tot mai înrădăcinat în Adevăr.

Vă relatez istoria unui tânăr, așa cum o relatează Domnul Isus. Acest tânăr, din pruncie s-a lăsat influențat de Scriptură, și a păstrat legea câte a putut el de bine. Dar totuși, fiind așa de aproape de mântuire, nu a primit-o.

“Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Cunoşti poruncile: ‘Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta’.” El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea”. Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.” Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuţii. Isus S-a uitat împrejurul Lui şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!” Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!” Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?” Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu”. (Marcu 10:17-27)

Este cu neputință, prin puterile tale omenești să fii născut din nou, sau să te împaci cu Dumnezeu. Trebuie să crezi că doar prin jertfa Domnului se capătă mântuirea. Apoi trebuie să vii la El cu pocăință, să recunoști că ești păcătos, și să accepți iertarea Lui și Domnia Lui peste viața Ta. Pocăința nu este doar momentul inițial al nașterii din nou, atunci când Domnul Isus ne-a dat o nouă identitate și a turnat în noi Duhul Lui cel Sfânt, ci este un proces care durează o viață întreagă și care ne cuprinde toată ființa. Domnul Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (Luca 9:23). Atunci când ți-ai recunoscut păcatul, când te-ai întors la Dumnezeu și l-ai acceptat pe Isus ca Domnul și Mântuitorul tău personal, a fost momentul tainic al nașterii din nou, în urma credinței. Odată născut din nou, în viața creștinului începe procesul transformării în asemănarea chipului lui Christos, proces care include în el pocăința.

Îmi plac așa de mult versurile acestui colind scris de fratele Niculiță Moldoveanu: „Nu am smirnă, ca şi magii, Nici tămâie şi nici aur; Lacrimile pocăinţei Îmi sunt singurul tezaur.” Lacrimile pocăinței sunt ca un tezaur, pentru că fără pocăință nu există eliberare de păcat, nu există relație cu Dumnezeu, nu este viață.

Cel care a spus „da” lui Hristos, socotește toate celelalte lucruri, la care a renunțat de dragul lui Hristos, ca pe un gunoi. Într-adevăr, cum am putea compara bucuria mântuirii, relația personală cu Dumnezeu, viața veșnică care ne așteaptă, cu lucruri pieritoare?

În concluzie, mă rog pentru fiecare cititor să fie transformat de Domnul, prin nașterea din nou. De asemenea îmi doresc ca și în aceste vremuri să fie cât mai mulți oameni care să se ridice și să stea pe picioarele lor și să umble pe calea îngustă și dreaptă a Adevărului lui Christos. Nimeni nu poate să-ți influențeze gândirea fără aprobarea ta, nici măcar Dumnezeu. Nu renunța la darul de a gândi pentru tine, așa de ușor, căci la capăt de drum nu vei putea da vina pe nimeni, dacă nu ajungi unde trebuie, decât pe tine.

Share this

Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de suferință – II

Continuare de aici

Încercând să arat, în mod practic, cum se evidențiază identitatea creștină în viața noastră de zi cu zi, cred că procesul pocăinței este cel mai clar exemplu a faptului că aparținem lui Christos. În articolul curent, doresc să vorbesc despre pocăință și despre întristarea sau suferința după voia Domnului care însoțește adevărata pocăință. “totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 7:9)

 Dintre toate învățăturile false, care s-au strecurat în creștinism de-a lungul veacurilor, îmi displac cel mai mult cele care spun că: creștinii nu mai trebuie să se pocăiască, nu trebuie să-și mărturisească păcatele și nu mai trebuie să trăiască o viață sfântă. Unii merg până acolo încât spun că dacă ai rostit odată o rugăciune de acceptare a Domnului în viața ta, poți să trăiești cum vrei; poți chiar să faci păcate premeditate. Vă imaginați o căsătorie în care soția își înșală soțul, îl disprețuiește, și-i spune ceva de genul: „Dragul meu, noi suntem căsătoriți, deci, nici nu-mi voi cere iertare, nici nu mă voi oprii din comportamentul meu, chiar dimpotrivă, voi face ce vreau, când vreau, fără să-ți dau ție socoteală de nimic!” Dacă nu putem să concepem o astfel de relație, între doi oameni, cum putem să ne imaginăm o astfel de relație între om și Dumnezeul cel Sfânt, care a plătit cu sângele Fiului Său răscumpărarea noastră?

Pocăința nu este doar momentul inițial al nașterii din nou, atunci când Domnul Isus ne-a dat o nouă identitate și a turnat în noi Duhul lui cel sfânt, ci este un proces care durează o viață întreagă și care ne cuprinde toată ființa. Domnul Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (Luca 9:23). Atunci când ți-ai recunoscut păcatul, când te-ai întors la Dumnezeu și l-ai acceptat pe Isus ca Domnul și Mântuitorul tău personal, a fost momentul tainic al nașterii din nou, în urma credinței. Odată născut din nou, în viața creștinului începe procesul transformării în asemănarea chipului lui Christos, proces care include în el pocăința.

Îmi plac așa de mult versurile acestui colind scris de fratele Niculiță Moldoveanu: „Nu am smirnă, ca şi magii, Nici tămâie şi nici aur; Lacrimile pocăinţei Îmi sunt singurul tezaur.” Lacrimile pocăinței sunt ca un tezaur, pentru că fără pocăință nu există eliberare de păcat, nu există relație cu Dumnezeu, nu este viață. Când îmi dau seama că am păcătuit, nu-mi mai găsesc liniștea și pacea, până când nu vin la Domnul cu pocăință și până când nu mă duc să-mi cer iertare de la cei cărora le-am greșit, dacă este cazul. Parcă mă sufoc, nu mă mai pot concentra la nimic, îmi dispare liniștea când știu că este în viața mea ceva străin de principiile lui Dumnezeu. Unii spun că un astfel de comportament este datorită nesiguranței în ce privește mântuirea mea. Eu spun chiar dimpotrivă, aceasta dovedește că m-am născut din Dumnezeu, că am trecut din moarte la viață, că Îl cunosc și Îl iubesc pe El mai presus de orice. “Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.” (1 Ioan 2:3)

Un om care-L iubește pe Domnul și-I aparține Lui, atunci când are în viață păcat nemărturisit, simte și el ce a simțit David, când și-a ascuns păcatul: “Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Psalmi 32:2-4)

Nu mă îndoiesc nicidecum de faptul că Domnul mă iartă atunci când vin la El cu pocăință. “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Dar faptul că mă iartă, nu ar trebui să-mi dea cumva impresia că păcatul ar putea să fie ceva normal în viața mea! Apostolul Pavel face clar lucrul acesta când spune: “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. (Romani 6:1-4)

Parte din timpul meu de rugăciune este să fac liniște și să las ca Duhul Sfânt să-mi vorbească, să-mi descopere lucruri în viața mea, care nu-s după placul Lui. Uitându-mă la cei peste 25 de ani de când Îl urmez pe Domnul, văd multe urcușuri și coborâșuri, dar dacă ar fi să trasez un grafic văd totuși o linie clară care duce spre Christos. Inima mea este tot mai lipită de Domnul și văd cum valorile mele devin tot mai legate de Împărăția lui Dumnezeu și nu de valorile lumii acestea. Și cu toate acestea, accidental păcătuiesc.

 Nu-mi vine ușor să postesc, dar de două ori în viața mea am avut îndemnul să postesc 3 zile, adică 72 de ore. Eram în a doua zi de post și meditam la un Psalm pe care l-am citit în dimineața acelei zile, în timp ce așteptam să-mi las mașina la reparat. Parcă pluteam! Avem așa de mare bucurie în inima mea! Am predat cheile și am primit instrucțiunea să aștept, că va veni o mașină care mă va transporta pe mine și încă două persoane la locul unde vom primi mașini de închiriat. Zis și făcut. Am ieșit afară, în fața clădirii, unde imediat a parcat o mașină mare. Am deschis ușa și am intrat pe bancheta din spate. Eram literalmente cu capul în nori, că deși am văzut hăinuțe de copil mic pe bancheta din spate, le-am împins mai încolo fără să mă gândesc că ar fi un lucru ciudat. După ce mi-am pus centura am ridicat ochii, și am văzut șoferul care stătea în picioare lângă mașină împreuna cu o altă persoană. Amândoi aveau ochii mari, ca cepele. Mi-am dat seama că sunt în mașina greșită și era gata să spun pe un tot glumeț: „Ohhhh, văd că nu vă place că sunt în mașina dumneavoastră, mă dau jos imediat!” Dar nu au apucat cuvintele să-mi iasă pe gură, că Duhul Sfânt mi-a și șoptit că „astfel de vorbire Îl întristează.” Deci, m-am dat jos din mașină, cerându-mi iertare politicos și fără glume. Mi s-au umplut ochii de lacrimi. Oare cum, cum după atâția ani de pocăință mai am de luptat cu astfel de comportament? Atunci am înțeles mai bine ca niciodată rugăciunea lui David: „Iartă-mi Doamne păcatele “Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă ? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalm 19:12)

Văd pocăința ca o îmbrățișare a dragostei. Problema păcatului este o problemă a iubirii. “Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.” (Ioan 3:19) Ce iubești mai mult, aceea va câștiga în viața ta, și vei suferi ca să fii împreună cu ce iubești. Nicidecum nu văd pocăința ca un proces prin care să ajung la sfințenia cerută de Dumnezeu prin propriile mele eforturi. Văd pocăința ca rezultat al naturii mele noi, aceea de copil al lui Dumnezeu, sfânt și preaiubit. Iubirea pentru Christos mă constrânge să-L ascult și să mă pocăiesc, adică să mărturisesc păcatul și să mă las de el. Fiind una cu Christos, primind putere de la El și având ca motivație dragostea pentru El, urmez calea îngustă și dreaptă care este presărată cu lacrimile pocăinței. Lacrimile pocăinței îmi sunt amare și dulci, în același timp. După ce-mi mărturisesc păcatul și nu-mi opresc lacrimile să curgă pe obraz, simt o îmbrățișare a dragostei Domnului și înțeleg versetul care spune: „Cui i se iartă mult, iubește mult!” Nu caut să păcătuiesc! Nu vreau să păcătuiesc! Dar când realizez că ce am spus, sau ce am gândit, sau ce am făcut e păcat, fug la El cu tot ce sunt și nu ies de acolo până nu-s eliberată și iertată, făcând decizia să nu mai păcătuiesc. Pocăința este o zdrobire a eului, o umilință; recunoașterea faptului că am păcătuit. Pocăința implică luptă și veghere. “Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.” Evrei 12:4

De asemenea, parte din procesul pocăinței este să învăț de pe urma păcatelor mele, ca să nu le mai repet. Așa cum nu uită un copil ce a simțit când a pus mâna pe sobă încinsă, tot așa când vin la Domnul cu lacrimile amare ale pocăinței și primesc iertarea Lui, nu mai vreau să trec pe acolo. Dacă îți amintești gustul amar al păcatului, nu mai vei vrea să treci pe acolo.

Mulți oameni nu vin la Christos pentru că nu cred că au nevoie de iertare, de pocăință ci cred că prin puterile lor pot să-și câștige neprihănirea. Despre acești oameni, care se vor trezi prea târziu că au respins pe Singurul care putea să le dea mântuirea, vorbește Domnul Isus în versetele următoare. “Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăință.” Luca 15:7 „Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”  Matei 9:13

          Mă rog pentru tine, care citești aceste cuvinte, să nu fii printre cei care cred că nu au nevoie de pocăință, ci să fii acela care intră cu pocăință pe poarta cea strâmtă, și umblă pe calea cea îngustă alături de Christos. Doar în Christos vei găsi libertatea după care atât de mult tânjește sufletul tău. „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (Galateni 5:1NTLR)

Va continua,

Marinela BUZAȘ

luminipentrusuflet.com

Share this