“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” IV

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În aceste vremuri, este important să ne aducem aminte că Dumnezeu este același, neschimbat, plin de bunătate și îndurare, iar identitatea noastră este ancorată în El. Identitatea, siguranța, nădejdea și credința noastră, nu pot fi schimbate nici chiar de cele mai puternice furtuni ale vieții. De fapt, în zilele încercării, identitatea noastră, cine suntem noi cu adevărat, strălucește mai puternic decât în zilele bune. Așa cum un trandafir strivit de talpa nepăsătoare a trecătorului nu poate să răspândească decât parfum, tot așa și creștinul strivit de încercare, nu poate să emane decât mireasma dragostei și a cunoașterii lui Dumnezeu. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui.” (2 Corinteni 2:14).

Vom continua cu subiectul “judecății” ca parte din identitatea creștinului, și anume: “Cum judecă/mustră/corectează un creștin pe alt creștin?” De multe ori, chiar cei din lume înțeleg înțelepciunea Scripturii, și o folosesc în organizațiile lor pentru o bună funcționare. Voi începe cu un exemplu personal. După câțiva ani de lucru la Spital, ca asistentă medicală, șefa mea mi-a comunicat ca să mă prezint la biroul dânsei, la o dată anume. Eram nedumerită! Imediat mi-am adus aminte că expirase data la care trebuia să completez un curs obligatoriu, anual, în cadrul spitalului. M-am prezentat în biroul dânsei cu mari emoții. Mi-a spus, de la început, că funcția pe care o are, și responsabilitatea de a raporta superiorilor dânsei, îi cere să ia acțiune vis-a-vis de faptul că nu am completat acel curs obligatoriu. Dar înainte să continue, mi-a spus cât de mult sunt apreciată de ea și de colegii mei, iar mai apoi mi-a dat exemple clare prin care am câștigat încrederea și aprecierea dânsei. Apoi mi-a spus că fapta mea era o încălcare de reguli care nu poate fi trecută cu vederea și mi-a dat câteva exemple nefavorabile care ar fi putut rezulta din cauza neglijenței mele. Sancțiunea a inclus și o corecție scrisă, document care va rămâne în dosarul meu, permanent. În cele din urmă m-a încurajat, spunându-mi că este sigură că nu voi mai uita pe viitor. Mi-a spus că are încredere în mine și că va include, în scrisoarea de corecție, și faptul că am acționat și am completat cursul, imediat ce am fost anunțată. M-a întrebat și câteva întrebări personale, iar mai apoi m-a asigurat că această corecție scrisă, nu va afecta mărirea de salar, care urma să o primesc, și că era foarte bucuroasă că lucrez pentru spital și că spera să mă aibă ca angajată, mulți ani. Am plecat din birou de la dânsa încurajată și cu dorința de a mă strădui să fiu mai atentă pe viitor. Nu am văzut în acțiunea dânsei un atac la persoana mea, ci dimpotrivă am văzut o persoană care și-a făcut datoria și și-a făcut-o bine și la timp.

Am observat același fel de abordare, în ce privește mustrarea sau corecția, în Apocalipsa, Capitolul 2 și 3. Pentru cei care nu sunt familiari cu acest text, îi încurajez să citească Apocalipsa capitolul 2 și 3. La toate cele 7 Biserici, vom constata 7 elemente comune, dar pentru acest articol aș dori să ne uităm doar la două dintre ele.

1. Cel care adresează mustrarea (sau încurajarea), se prezintă celui cu care vorbește.  Poate ați auzit întrebarea: “Cine ești tu, ca să mă judeci pe mine?” Alții spun, resemnați, cu capul plecat: „Cine sunt eu ca să judec?” Trebuie să ai răspunsul corect la această întrebare, ca să vezi dacă ești în postura corectă ca să judeci, sau nu. Un fariseu, spre exemplu, nu avea dreptul să judece, deoarece acesta trebuia întâi să se pocăiască. Domnul Isus, în textul din Ioan, spune clar unui fariseu să nu judece, ci prima dată să se uite la el însuși și să-și rezolve problema lui. “Nu judecați, ca să nu fiţi judecați. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?  Sau cum poţi zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:1-5). Continuă lectura „“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” IV”

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” III

Urmare de AICI

Acesta este cel de-al treilea articol din seria intitulată: „Cum judecă un creștin conform Scripturii?” În acest articol aș dori să răspundem întrebării: “Cum trebuie să reacționeze un creștin atunci când este mustrat sau judecat?” Voi folosi cuvântul judecată sau mustrare, cu sensul de a fi tras la răspundere pentru un comportament greșit, sau care pare a fi greșit, celui ce te trage la răspundere. O responsabilitate pe care o avem, unii față de alții, ca membrii în Trupul lui Hristos, este să veghem unii asupra altora, să judecăm, sau să mustrăm, dar să nu osândim. “Biserica este locul unde veghem unii asupra altora, disciplinam cu dragoste și căutam întotdeauna recuperarea celui greșit. O biserica fără disciplină este o biserica fără dragoste, căreia nu-i pasa de ceilalți, ca o casa fără părinți, ca un orfelinat lăsat la voia întâmplării. Biserica nu este doar locul în care Dumnezeu ne-a așezat “unul lângă altul”, ci mai ales al celui în care Dumnezeu ne-a așezat “unul pentru altul”, așa ca din interacțiunea noastră să se facă voia Lui și să se vadă înțelepciunea Lui.” (Pastor Daniel Brânzei).

Am ascultat mărturia unei adolescente care a suferit mult din cauza mamei ei care fusese dependentă de droguri. La sfârșitul interviului i s-a pus întrebarea: „Din tot ce ai suferit ce ți s-a părut cel mai greu de suportat?” Tânăra a stat un pic pe gânduri, după care a răspuns: „Nepăsarea…Nimănui nu i-a păsat de mine…, dacă am mers la școală sau nu, sau ce făceam cu viața mea. Nu am avut nici o regulă, nici o restricție. Am fost total neglijată.” Răspunsul ei m-a surprins. Din tot răul pe care l-a îndurat, ce i sa părut ei ca fiind cel mai crunt a fost nepăsarea celor din jur? Mărturia ei m-a dus cu gândul la acest verset: „Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!” (Proverbele 3:12). Mi-am dat seama ce binecuvântați suntem noi, creștinii, să avem parte de dragostea și de protecția lui Dumnezeu, Tatăl nostru, chiar și prin mustrarea și corecția Lui. Atunci când suntem mustrați pentru că am păcătuit, trebuie să venim la Dumnezeu cu pocăință, să ne mărturisim păcatul și să ne lăsăm de el. Dar creștinul trebuie să fie nepregătit și pentru situațiile când criticile, mustrările și judecățile pronunțate în dreptul lui, sunt neîntemeiate.

              Acceptarea mustrării este un lucru înțelept. “Cel ce leapădă certarea îşi disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.” (Proverbele 15:32).  Judecata, corecția și mustrarea, pot veni în viața creștinului pe mai multe căi. Biblia, printre alte lucruri pe care le face, ne învață, ne mustră și ne corectează. Primim mustrări de la cei care ne vor binele dar și de la cei care nu e vor binele. Chiar cei din lume câteodată ne dojenesc cu expresii de genul: „Așa se comportă un pocăit? Voi, pocăiții, aveți voie să mințiți, să beți, să înjurați…?” Nici aceste mustrări nu trebuie neglijate, mai ales când aceste afirmații sunt justificate. Pocăința este un proces care va continua pe întreg parcursul vieții noastre pe pământ. Dumnezeu ne vorbește când într-un fel, când în altul, dar noi trebuie să știm că mustrarea Domnului este o candelă pentru pașii noștri și nu are alt scop decât să ne țină pe calea vieții și să ne aducă pace și liniște sufletească. La o mustrare, sau la o corecție, indiferent de unde vine, trebuie să reacționăm conform Cuvântului lui Dumnezeu, în armonie cu noua noastră identitate în Hristos. Unii oameni sunt dea dreptul alergici la mustrare. Îi vezi înroșindu-se la față, li se urcă tensiunea, se agită, strigă, se dezvinovățesc și nu de puține ori folosesc atacul la persoană, încercând să-și dovedească superioritatea față de cel care l-a mustrat. Mi se pare că de multe ori aceste reacții vin din cauza lipsei de cunoaștere a noii noastre identități în Hristos și a lipsei de înțelegere a faptului că valoarea noastră este dată de Hristos. Noi nu trebuie să cădem în cursa deznădejdi atunci când suntem mustrați. „Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” (Evrei 15:5). Când știm cine suntem în Hristos și când înțelegem prețul nespus de mare care a fost plătit pentru noi, primim corecția și mustrarea ca din partea unui părinte care ne iubește și-i pasă de noi. Dacă cu adevărat suntem mustrați pentru că trăim în păcat, să privim ca o binecuvântare corecția, chiar dacă pentru scurtă vreme ne aduce întristare. „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire” (2 Corinteni 7:10a). De multe ori suntem așa de preocupați de imaginea noastră înaintea oamenilor, că uităm de faptul că am murit împreună cu Hristos și că El trăiește în noi. “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Nu de imaginea noastră, înaintea oamenilor, trebuie să fim noi preocupați, ci de imaginea lui Hristos în noi. Nădejdea noastră este ca chipul Lui să se reflecte tot mai mult în noi, ca astfel să fim lumina lumii și sarea pământului. Chiar în slăbiciunile noastre, harul Lui poate să atingă pe cei care se uită la noi, care văd cum ne plângem păcatul și care văd iertarea și eliberarea pe care o primim de la Dumnezeu. Sunt oameni, în spatele gratiilor astăzi, mai liberi și mai fericiți decât cei care, deși se cred liberi, sunt încătușați în lanțurile ipocrizie, a amărăciunii, a neiertări și a idolatrizării sinelui. Omul care se pocăiește cu adevărat va avea parte de bucuria mântuirii, pace și liniște sufletească.

         Vor fi momente când vom fi și mustrați, sau judecați pe nedrept, chiar de cei dragi care ne vor binele. Aceste lucru I s-a întâmplat chiar Domnului Isus, deși El nu a săvârșit niciodată vreun păcat. “Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze. Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matie 16:21-23). Cât de clar vedem în răspunsul Domnului Isus că adevărata luptă, care se desfășura, era de natură spirituală. În acele momente, cel rău încerca să se folosească de Petru, ucenicul Domnului Isus, ca să-l descurajeze pe Mântuitorul să-și facă lucrarea pentru care a venit aici jos pe pământ, să o facă. O, de am înțelege și noi în momentele când suntem mustrați pe nedrept, că lupta noastră nu este împotriva unei persoane, ci este de natură spirituală. Apostolul Pavel enunță clar acest principiu în Efeseni 6:12: “Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cereşti.” Mă rog să ne ferească Domnul ca să nu cădem în cursa de a ne întoarce unii împotriva altora și de a uita cine este cu adevărat dușmanul nostru. Ca și creștini, noi suntem chemați să iubim și să facem bine chiar celor care ne urăsc, cu cât mai mult unui frate care din anumite motive, crede că suntem greșiți și ne mustră. Domnul Isus a iubit chiar atunci când a fost judecat și confruntat direct. Din nou, când Domnul Isus îi spune lui Petru că se va lepăda de El. Ce face Petru? Petru Îl contrazice pe Domnul spunând: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire”. (Matei 26:33). Câtă răbdare şi câtă dragoste din partea Mântuitorului, Creatorul cerului și al pământului. El și-a manifestat iubirea, pronunțând adevărul și așteptând cu răbdare clipa pocăinței lui. De multe ori am putea câștiga un frate o soră pentru eternitate, folosind modelul Domnului Isus, arătând dragoste, atunci când de fapt am fi îndreptățiți să ne apărăm, să acuzăm și să dăm pe față motivele ascunse ale inimii celui care ne critică. Când Domnul Isus a fost criticat în public de Iuda Iscareoteanu că a lăsat acel parfum scump să curgă pe picioarele Lui, Domnul Isus nu i-a spus lui Iuda că era un hoț. Textul biblic ne spune clar că Iuda a spus acele cuvinte pentru că era un hoț, îi păsa de bani nu de săraci. Oare câți din încăperea aceea nu i-au dat dreptate lui Iuda? Ați auzit oameni spunând expresii intimidatoare de genul: „Tu știi cu cine vorbești? Tu știu cine sunt eu?” Oare nu putea Domnul Isus să-i atragă atenția lui Iuda despre dietatea Lui, de faptul că El este Creatorul Universului și că totul Îl aparține? Acel moment prețios nu a fost mânjit cu certuri de vorbe, pe baza banilor, pentru că Domnul Isus nu a dat curs acestui lucru. Liniștea în mijlocul acuzațiilor neîntemeiate și înțelepciunea de a răspunde cu adevărul, fără a ataca persoana, vine de la Dumnezeu. Pacea care întrece priceperea omenească și încrederea că Dumnezeu își va face Numele de slavă în tine și prin tine, chiar în acele momente, îți vor da liniștea și calmul de care ai nevoie. Dacă Domnul Isus, cel care nu a cunoscut păcat, a putut să stea calm în mijlocul acuzațiilor, de ce nu am face-o și noi?

Va continua. Marinela BUZAȘ (luminipentrusuflet.com)

CITEȘTE URMĂTORUL ARTICOL DIN ACEASTĂ SERIE AICI 

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” II

 

Cu privire la subiectul judecății, în acest articol, aș dori să înțelegem de ce noi, creștinii, suntem acuzați de cei din lume că îi judecăm. Unul din cel mai des citat verset din Biblie, de către cei necredincioși, este cel din Matei 7:1 “Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” La acest verset vom reveni în numerele următoare ale revistei. Cei din lume, care sunt departe de Dumnezeu, mai ales cei adânciți în păcate devastatoare lor și societății, ne acuză pe noi creștinii că îi judecăm prin faptul că noi condamnăm păcatul; cu alte cuvinte că noi spunem răului rău și binelui bine. Pentru noi creștinii, adevărul nu este un concept relativ ci unul absolut, care nu poate fi manipulat după dorințele cuiva. Astăzi însă, există o puternică mișcare de a spune răului bine și binelui rău și de a impune tuturor să accepte unele păcate ca fiind normă, chiar se luptă în această direcție, prin impunerea unor legi de stat. În prezent, sunt țari în care autoritățile amendează cetățenii, sau chiar îi pun în închisoare, pentru simplul fapt ca folosesc în vorbirea lor „genul greșit” – referindu-se la oameni prin alte cuvinte de identificare decât pronumele lor de alegere (inclusiv cuvinte recent construite, cum ar fi zie, hir…). Printre motivele pentru care cei care sunt departe de Dumnezeu se simt judecați, sunt acestea:

 

  1. Cuvântul lui Dumnezeu-Adevărul absolut.  Una dintre învinuirile aduse creștinilor este faptul că nu acceptă alte modalități prin care oamenii pot fi mântuiți, astfel fiind declarați ca înguști și intoleranți. De fapt, cel mai direct mod prin care cei din lume se simt judecați, este când li se prezintă Evanghelia. Evanghelie va produce în oameni o reacție radicală, pentru că are un mesaj radical. Atunci când spunem oamenilor că prin păcatele lor ei L-au răstignit pe Domnul Isus Hristos, o parte din ei vor înțelege dragostea și jertfa Domnului, se vor pocăi și vor intra sub autoritatea Lui. Din păcate, mulți alții Îl vor respinge pe Domnul, și chiar tăiați fiind la inimă de Cuvânt, vor căuta să închidă gura celor ce vestesc Adevărul.

Continuă lectura „“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” II”

Share this

Cum judecă un creștin conform Scripturii?

Cum judecă un creștin conform Scripturii?

Când cunoaștem Adevărul, suntem liberi să trăim în lumina Lui, nestingheriți fiind de minciunile celui rău. De aceea, e bine din când în când să ne analizăm viața, ca să luptăm strategic cu ajutorul Domnului, a Duhului Sfânt și a Cuvântului Său pentru a trăi o viața de biruință. De aceea, aș dori ca să începem în acest an, aprofundarea identității noastre în Hristos, încercând prin a răspunde la întrebarea: “Cum judecă un creștin conform Scripturii?” De la început vreau să spun că acest cuvânt, “judecată”, nu înseamnă doar condamnare, ci totodată are și sensul de a te evalua, a-ți face socoteala, de a chibzui, de a discerne, de a hotărî, de a trage o concluzie, de a critica, de a trage la răspundere, etc. Biblia vorbește foarte mult despre judecată, atât despre felul în care trebuie să judecăm, cât și despre felul în care nu trebuie să judecăm, de aceea consider că merită să dăm atenție acestui subiect.

Prima judecată pe care un om trebuie să o facă, înainte de orice altă judecată, este judecata de sine. Continuă lectura „Cum judecă un creștin conform Scripturii?”

Share this

Importanța conștientizării identității creștine

Când vorbim despre identitatea creștină, în centrul atenției este Hristos și nu omul. Creștinul își descoperă identitatea, descoperindu-L pe Hristos și măreția procesului de transformare în viața lui; proces care a început odată cu mântuirea și care continuă pe tot parcursul vieții. „Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:20b). „Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.” (Coloseni 1:26-28).
Cuvântul „identitate” este definit în dicționarul limbii române, Continuă lectura „Importanța conștientizării identității creștine”

Share this

Importanța conștientizării identității creștine

Importanța conștientizării identității creștine

Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Hristos să vă aducă la toți bucurie, speranță și inestimabilul dar al mântuirii. Căci pentru aceasta a coborât Fiul lui Dumnezeu jos pe pământ și s-a născut din fecioară, ca să fim mântuiți, adică împăcați cu Dumnezeu, iertați de păcatele noastre și născuți din nou, dobândind astfel o natură sau identitate nouă.

La sfârșit de an, mulți avem bunul obicei să ne facem un bilanț, să ne uităm la ce am realizat în anul care a trecut și să reevaluam țeluri spre care să lucrăm în anul care vine. Prin simplul fapt că a mai trecut un an din viața noastră, indiferent de ce vârstă avem, ar trebui să ne facă să ne gândim la lucrurile importante și valoroase ale vieții. În acest articol, acum la sfârșit de an și ca o încununare a celor 34 de articole scrise pe această temă, aș vrea să examinăm împreună importanța conștientizării și însușirii identității creștine în viața personală. (toate aceste articole vă stau la dispoziție accesând: https://luminipentrusuflet.com/identitatea/ sau https://www.romaniantimes.com/index.php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas.html).

Când vorbim despre identitatea creștină, în centrul atenției este Hristos și nu omul. Continuă lectura „Importanța conștientizării identității creștine”

Share this

Identitatea creștinului și unitatea IV/Mărturia Bisericii prin trăirea în Unitate

Mărturia Bisericii prin trăirea în Unitate

               Găsesc potrivit ca să ne îndreptăm privirile spre cei din jurul nostru și să vedem cum trăirea noastră în dragoste și unitate aduce un beneficiu inestimabil societății și în mod special celor departe de Dumnezeu.

Domnul Isus ne-a dat porunca să ne iubim unii pe alții, iar făcând lucrul acesta, cei din jur vor ști că suntem ucenicii Lui. “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34,35). Îmi place foarte mult expresia: „Pocăiții se ajută între ei!”. Tare îmi doresc ca această afirmație să fie realitate, în fiecare biserică creștină. A-L iubi pe Dumnezeu și a iubi oamenii din jur, ar trebui să fie laitmotivul vieții noastre de creștini. 

Ca un far ce ne îndrumă pașii în bezna nopții, tot așa, dragostea turnată în noi prin Duhul Sfânt ar trebui să ne îndrume trăirea, în cele mai mici detalii. Continuă lectura „Identitatea creștinului și unitatea IV/Mărturia Bisericii prin trăirea în Unitate”

Share this

Identitatea creștinului și unitatea III

,,căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii“ (Efeseni 4:3).

În acest articol, continuăm să dezvoltăm subiectul unității creștine. Un aspect fundamental al identității creștine este trăirea în unitate cu alți creștini. În ultimele două articole, am văzut că trăirea în dragoste și trăirea în sfințenie, sunt fundamentale pentru păstrarea unității creștine.

Trăirea în sfințenie și dragoste ne vor păzi de bârfă, de invidie, de mândrie și de multe alte păcate care duc la distrugerea unității. De asemenea, am văzut că nu este nimic creștinesc în a accepta un compromis “de dragul unității”, acceptând astfel devierea de la învățătura Domnului Isus. De dragul Domnului Isus, noi ne-am separat de lume și de sistemul valorilor contrare Scripturii și mergem împreună pe aceeași cale, calea îngustă a Adevărului. Dacă încă nu te-ai decis să-L urmezi pe Domnul Isus, mă rog ca Duhul Sfânt să te lumineze și să pășești și tu prin credință pe această cale, singura cale adevărată, care-ți va da pacea.

În cele ce urmează, aș dori să ne uităm la aspectul practic al trăirii în unitate și anume acela de a veghea unii asupra altora. Continuă lectura „Identitatea creștinului și unitatea III”

Share this

Identitatea creștinului și unitatea II

„Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:1-2).

În acest articol, vom continua să dezvoltăm subiectul unității între creștini. Fiecare creștin este un mădular în Trupul lui Hristos, adică în Biserica Lui. Planul lui Dumnezeu pentru fiecare creștin este să trăiască conectat cu alți creștini, într-o Biserică locală. Când spun Biserică, nu mă gândesc la clădiri, la seturi de reguli, la forme de închinare, sau la tradiții. Când spun Biserică, mă gândesc la pietre vii în Templul Lui Dumnezeu, la mădulare ale Trupului lui Hristos, la oameni care Îl urmează pe Domnul Isus și care trăiesc călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. A fi un creștin izolat, adică a nu dori părtășia într-o Biserică locală, este o practică contrară învățăturii Biblie. În armonia unității relațiilor frățești, creștinul este iubit, ajutat, încurajat și cizelat. De acea este important ca să căutăm să avem astfel de relații între noi.  

Totuși, doar simplu fapt că ești membru într-o Biserică, nu înseamnă că ești una cu Hristos, sau că faci parte din Trupul lui Hristos. Ce asigură fiecărui om unitatea cu Dumnezeu și unitatea cu alți credincioși, este nașterea din nou, prin acceptarea jertfei Domnului Isus ca preț de răscumpărare. Atunci când Îl accepți pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor al tău, tu primești o nouă natură, o nouă identitate, și astfel faci parte din Biserica Lui. Mă rog pentru fiecare dintre dumneavoastră, care încă nu ați experimentat această transformare, ca Dumnezeu să vă descopere planul Lui de mântuire și să Îl urmați pe Domnul Isus, cel care spune despre El că este: “Calea, Adevărul și Viața.”

Așa cum între Domnul Isus şi Dumnezeu Tată există o armonie perfectă, tot așa și în Biserica Lui trebuie să existe același fel de unitate și armonie. O Biserică unită, este o Biserică sănătoasă și o bună mărturie înaintea necreștinilor și a întregului Univers: “pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni 3:10,11). Sănătatea spirituală a Bisericii depinde de sănătatea fiecărei persoane care face parte din ea. Așa că, în loc să vorbim despre mișcarea ecumenică, sau despre anumite evenimente din istoria Bisericii Universale, evenimente care au dus la unitate sau la dezbinare, cred că este mult mai de folos să abordăm acest subiect, din punct de vedere personal.

La baza unității creștine este dragostea, turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. „având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălțimea şi să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. (Efeseni 3:17b-19). Dragostea pe care ne-o dă Hristos întrece logica și puterea omenească și este esența identității noastre. “Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:36-39). Un creștin iubește pentru că are în el natura lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste! „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu! Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu“, dar îşi urăşte fratele, este un mincinos; căci dacă nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, nu-L poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut.” (1 Ioan 4:7-8,20). Nimeni nu poate să spună că Îl iubește pe Dumnezeu și în același timp să-l urască pe fratele lui. De fapt, noi suntem chemați să îi iubim chiar și pe vrăjmașii noștri, cu cât mai mult pe frații și surorile noastre în Hristos. Cu cât Îl cunoaștem mai mult pe Dumnezeu și dragostea Lui pentru noi, cu atât și noi vom putea să cultivăm dragostea în viața noastră și să dăruim dragostea Agape, celor din jur. Cuvântul lui Dumnezeu ne explică clar, atât prin exemple cât și prin porunci clare, ce este și ce nu este dragostea Agape. De acea e important să citim Biblia, să ne lăsăm călăuziți de Dumnezeu și să cerem de la El, zilnic, putere ca să putem să iubim și noi cum a iubit Domnul Isus. Deci, primul pas în realizarea unității creștine, este trăirea în dragostea. Continuă lectura „Identitatea creștinului și unitatea II”

Share this

Identitatea creștinului și unitatea

Identitatea creștinului și unitatea

“îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste şi căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii.” (Efeseni 4:2b,3).

     O caracteristică principală a identității creștinului, este trăirea în unitate cu alți creștini. Toți aceea care am acceptat invitația Mântuitorului de a-L urma, facem parte din Trupul lui Hristos (Biserica) și avem atât chemarea cât și privilegiu de a trăi în dragoste și unitate. Să ai în jurul tău frați și surori cu care să fii unit în gândire, în simțire și în scop, este dorința și rugăciunea Domnului Isus pentru tine și pentru fiecare credincios. “Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:20, 21,23).

Continuă lectura „Identitatea creștinului și unitatea”

Share this