De ce avem așa mare nevoie de dragostea unui prieten?

Acesta este primul articol din seria: „Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de prietenie”

„Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.” (Ioan 15:15)

Identitatea creștinului nu este doar o identitate declarativă, ci o identitate manifestată prin felul în care își trăiește viața de zi cu zi. Cuvinte plăcute, lozinci, declarații frumoase, poate avea oricine. Noi ca și creștini, nu doar vorbim frumos, ci trăim frumos, spre slava lui Dumnezeu, care ne-a iubit atât de mult încât a trimis pe singurul Său Fiu, pe Isus Christos, ca să moară în locul nostru. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). În aceste verset, cuvântul “iubit” este cuvântul din limba greacă “Agape”. Agape este dragostea necondiționată, dragoste pentru care noi nu putem să facem nimic să o merităm. Această dragoste, Agape, a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat, de aceea ea este forța motivatoare din spatele acțiunilor noastre. Iubim pentru că am fost iubiți. Dăm Agape pentru că Agape este esența identității noastre. “Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5). Despre dragostea Agape am vorbit mai pe larg în numărul precedent, dar aș dori să menționez că această dragoste este totdeauna prezentă și la lucru în viața noastră, fie că vorbim de prietenie, sau de iubirea între soți, sau de iubirea copiilor, sau chiar despre iubirea vrășmașilor. Agape este alegerea de a iubi sacrificial, cu fapta și cu adevărul, primind puterea să facem aceasta de la Dumnezeu. “Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3:18). Continuă lectura „De ce avem așa mare nevoie de dragostea unui prieten?”

Share this

Identitatea omului în Christos Domnul  vis-a-vis de dragoste

https://www.romaniantimes.com/index.php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas/1880-identitatea-32.htm

Identitatea omului în Christos Domnul  vis-a-vis de dragoste

Pe fundalul unei lumi tulburate, atât de COVID-19 cât și de protestele de pe străzile Americii (dar și în alte locuri ale lumii), consider că subiectul dragostei este unul bine venit, atât pentru pacea sufletului nostru cât și pentru binele celor din jur. La baza identității creștine stă faptul că Îl iubim pe Dumnezeu și pe cei din jurul nostru, din cauză că El ne-a iubit întâi și că a turnat în inimile noastre dragostea Lui. “Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5).

AGAPE

În limba greaca (limba Noului Testament), cel mai folosit cuvânt pentru dragoste este “agape”. Agape se referă la dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea Lui trebuie înțeleasă în lumina sfințenie Lui, a credincioșie Lui, a dreptății Lui și a întregii sale Ființe. O imagine eronată despre ce înseamnă dragostea și despre cine este Dumnezeu, ne poate rătăci de la adevăr. Agape este dragostea, necondiționată și nemeritată, oferită de Dumnezeu omului, dar care L-a costat pe Dumnezeu chiar viața Fiului Său. Este important să înțelegem că nu este nimic ce noi am putea să-I oferim lui Dumnezeu ca să fim mântuiți sau iubiți de El. Mulți se supără pe Dumnezeu în mijlocul încercărilor, crezând că Dumnezeu le este dator cu ceva. Alții întreabă: “Dacă Dumnezeu este suveran, bun și ne iubește cu adevărat, atunci de ce permite suferita?” Până nu înțelegem adevărul despre noi și despre Dumnezeu, până nu înțelegem că noi nu merităm nici aerul pe care-l respirăm, nu merităm nimic din toate bunurile pe care le primim zi de zi, nu putem să înțelegem dragostea lui Dumnezeu.

Omul este creația Lui Dumnezeu, un pumn de țărână în care El a suflat suflare de viață. Omenirea, prin păcat, L-a respins pe Dumnezeu și stă gata să piară sub ghilotina celui rău, paradoxal, cu ultima putere oamenii străpung chiar mâinile care ar putea să le aducă salvarea. Aceasta am făcut fiecare dintre noi, prin păcatul nostru: am străpuns mâinile, picioarele și coasta Domnului Isus; L-am omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea, iadul, blestemul și despărțirea de Dumnezeu, aici pe pământ și odată în veșnicie. “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23).  Înainte ca să aparținem lui Dumnezeu, fiecare eram morți în greșelile și păcatele noastre. Dumnezeu își arată dragostea față de noi oferindu-ne a doua șansă, mântuirea prin jertfa Domnului Isus. Mintea noastră limitată nu poate să înțeleagă toate ramificațiile faptului că Fiul lui Dumnezeu a plătit, cu însuși viața Lui răscumpărarea noastră. Este dincolo de înțelegerea omului, este o minune dar este realitatea vieții mele și sper a multora dintre dumneavoastră. Îmi plac așa de mult versurile cântări care spune astfel: „E-o minune când soarele-apune, Minune din veșnicii, Dar mai mare-i minunea din inimă, E minunea că El m-a iubit.” Ferice este de cei care au trăit minunea mântuirii, a nașterii din nou și care trăiesc pentru Christos, bucurându-se de dragostea Lui. Dacă cu adevărat ai fost născut din nou, ai trecut din moarte la viață, ai fost mutat de sub împărăția celui rău în Împărăția lui Dumnezeu, Îl iubești pe Dumnezeu, cauți voia Lui, și aștepți cu drag revenirea Lui. În momentul în care am înțeles și am acceptat jertfa Domnului pentru noi, de fapt noi murim împreună cu Christos și înviem împreună cu El la o nouă viață. Nu poți să dai ce nu ai, și nu poți să te bucuri de ce ai, dacă nu știi că ai. De aceea, noi trebuie să primim dragostea de la Dumnezeu ca să putem să o dăm și trebuie să cunoaștem adâncimile dragostei Lui, ca să ne putem bucura de viața din belșug pe care Domnul Isus o are pregătită pentru noi. Dacă nu te bucuri de această dragoste în viața ta, dacă nu ești copilul lui Dumnezeu, vreau să știi că nu e prea târziu pentru tine, indiferent în ce situație te-ai afla. Devii creștin atunci când cu pocăință și credință vii la Dumnezeu, acceptând ca Isus să-ți fie Domn și Mântuitor. Astfel intri într-o relație cu Dumnezeu în care El îți devine Tată iar tu ești copilul Lui iubit.

 

Nimeni și nimic nu-l poate despărți, pe cel care rămâne în Christos, de dragostea lui Dumnezeu.

 

Dacă Dumnezeu ne-a iubit așa de mult, pe când eram departe de El, cu cât mult avem siguranța dragostei Lui acum că suntem copiii Lui! “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea fată de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.” (Romani 5:8,9). Continuă lectura „Identitatea omului în Christos Domnul  vis-a-vis de dragoste”

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” VI

Aricolul anterior poate fi citit aici

Acesta este cel de-al 6-lea, și ultimul articol cu privire la subiectul judecății creștine. În numerele anterioare, am discutat despre judecata de sine, ce sau pe cine suntem chemați să judecăm, cum reacționăm atunci când noi suntem judecați sau mustrați, cu ce drept judecăm și care este scopul judecății. În numărul acesta vom discuta despre pașii concreți pe care trebuie să-i facem atunci când un frate sau o soră are nevoie de corecție sau de mustrare.

Creștinii sunt mădulare în trupul lui Christos care trăiesc în unitate, ceea ce implică faptul că veghează unii asupra altora. A sta nepăsător față de un membru al bisericii, care se adâncește în păcat, e la modă și e convenient, dar nu e Biblic, iar în cele din urmă se dovedește a fi dăunător tuturor membrilor. Mustrarea și disciplina bisericii, este o dovadă că Îl iubim și Îl ascultăm pe Domnul, dar și faptul că iubim sufletul căzut în păcat, mai mult decât ne iubim propriul nostru confort.

Am auzit un frate povestind cum prietenul lui a fost oprit de poliție, pentru că mergea cu viteză prea mare. Când acesta a văzut girofarurile în oglinda mașinii, i-a spus soție să-și pună sub bluză ceva și să zică că e însărcinată. Zis și făcut. Când polițistul a venit la geamul mașinii, femeia se ținea cu mâinile de burtă, prefăcându-se că e în dureri. Nu numai că au scăpat fără amendă, dar polițistul s-a oferit să meargă în fața lor până i-a scos de pe autostradă la ieșirea spre spital. După ce a povestit această întâmplare, a râs una bună, în timp ce eu nu știam cum să-mi ascund durerea. Încălcarea legilor de circulație și minciuna, nu sunt nici motive de râs, nici motive de glumă; sunt păcate! Acest fel de vorbire și comportament nu se aliniază gândului lui Christos și trebuie adresat, dar cum o facem, este foarte important.

Mai dureros decât să auzi pe cineva care vorbește cu ușurință despre păcat, este când fratele sau sora ta greșește față de tine. Cum corectezi pe un frate sau pe o soră care a comis un păcat care te-a afectat direct? Ca să mustri pe cineva, când de fapt tu ești cel rănit, cere înțelepciunea, călăuzirea și puterea Duhului Sfânt.
Continuă lectura „“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” VI”

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” V

Articolul anterior (IV) AICI

La timpul de rugăciune și citire a Bibliei în familia noastră, și copiii au oportunitatea să ne spună ce au citit din Biblie în ziua respectivă, ce au înțeles, sau ce nu au înțeles din lectură. O prietenă de-a fetiței noastre, care a venit să petreacă ziua cu noi, ne-a spus că a citit textul în care Domnul Isus a fost prins de soldați în Grădina Ghetsimani.

Ne-a spus că, ce a învățat ea din acest text, a fost că indiferent de felul în care cei din jur se poartă cu noi, noi trebuie să le facem bine, așa cum a făcut Domnul Isus, vindecând urechea soldatului. M-am bucurat așa de mult că Domnul a deschis mintea unui copil, ca să înțeleagă un concept al identității creștinului, atât de profund și frumos. Mesajul acesta mi-a adus aminte de rugăciunea lui Pavel pentru credincioșii din Efes: “şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi” (Efeseni 1:18).
Continuă lectura „“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” V”

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” IV

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În aceste vremuri, este important să ne aducem aminte că Dumnezeu este același, neschimbat, plin de bunătate și îndurare, iar identitatea noastră este ancorată în El. Identitatea, siguranța, nădejdea și credința noastră, nu pot fi schimbate nici chiar de cele mai puternice furtuni ale vieții. De fapt, în zilele încercării, identitatea noastră, cine suntem noi cu adevărat, strălucește mai puternic decât în zilele bune. Așa cum un trandafir strivit de talpa nepăsătoare a trecătorului nu poate să răspândească decât parfum, tot așa și creștinul strivit de încercare, nu poate să emane decât mireasma dragostei și a cunoașterii lui Dumnezeu. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui.” (2 Corinteni 2:14).

Vom continua cu subiectul “judecății” ca parte din identitatea creștinului, și anume: “Cum judecă/mustră/corectează un creștin pe alt creștin?” De multe ori, chiar cei din lume înțeleg înțelepciunea Scripturii, și o folosesc în organizațiile lor pentru o bună funcționare. Voi începe cu un exemplu personal. După câțiva ani de lucru la Spital, ca asistentă medicală, șefa mea mi-a comunicat ca să mă prezint la biroul dânsei, la o dată anume. Eram nedumerită! Imediat mi-am adus aminte că expirase data la care trebuia să completez un curs obligatoriu, anual, în cadrul spitalului. M-am prezentat în biroul dânsei cu mari emoții. Mi-a spus, de la început, că funcția pe care o are, și responsabilitatea de a raporta superiorilor dânsei, îi cere să ia acțiune vis-a-vis de faptul că nu am completat acel curs obligatoriu. Dar înainte să continue, mi-a spus cât de mult sunt apreciată de ea și de colegii mei, iar mai apoi mi-a dat exemple clare prin care am câștigat încrederea și aprecierea dânsei. Apoi mi-a spus că fapta mea era o încălcare de reguli care nu poate fi trecută cu vederea și mi-a dat câteva exemple nefavorabile care ar fi putut rezulta din cauza neglijenței mele. Sancțiunea a inclus și o corecție scrisă, document care va rămâne în dosarul meu, permanent. În cele din urmă m-a încurajat, spunându-mi că este sigură că nu voi mai uita pe viitor. Mi-a spus că are încredere în mine și că va include, în scrisoarea de corecție, și faptul că am acționat și am completat cursul, imediat ce am fost anunțată. M-a întrebat și câteva întrebări personale, iar mai apoi m-a asigurat că această corecție scrisă, nu va afecta mărirea de salar, care urma să o primesc, și că era foarte bucuroasă că lucrez pentru spital și că spera să mă aibă ca angajată, mulți ani. Am plecat din birou de la dânsa încurajată și cu dorința de a mă strădui să fiu mai atentă pe viitor. Nu am văzut în acțiunea dânsei un atac la persoana mea, ci dimpotrivă am văzut o persoană care și-a făcut datoria și și-a făcut-o bine și la timp.

Am observat același fel de abordare, în ce privește mustrarea sau corecția, în Apocalipsa, Capitolul 2 și 3. Pentru cei care nu sunt familiari cu acest text, îi încurajez să citească Apocalipsa capitolul 2 și 3. La toate cele 7 Biserici, vom constata 7 elemente comune, dar pentru acest articol aș dori să ne uităm doar la două dintre ele.

1. Cel care adresează mustrarea (sau încurajarea), se prezintă celui cu care vorbește.  Poate ați auzit întrebarea: “Cine ești tu, ca să mă judeci pe mine?” Alții spun, resemnați, cu capul plecat: „Cine sunt eu ca să judec?” Trebuie să ai răspunsul corect la această întrebare, ca să vezi dacă ești în postura corectă ca să judeci, sau nu. Un fariseu, spre exemplu, nu avea dreptul să judece, deoarece acesta trebuia întâi să se pocăiască. Domnul Isus, în textul din Ioan, spune clar unui fariseu să nu judece, ci prima dată să se uite la el însuși și să-și rezolve problema lui. “Nu judecați, ca să nu fiţi judecați. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?  Sau cum poţi zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:1-5). Continuă lectura „“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” IV”

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” III

Urmare de AICI

Acesta este cel de-al treilea articol din seria intitulată: „Cum judecă un creștin conform Scripturii?” În acest articol aș dori să răspundem întrebării: “Cum trebuie să reacționeze un creștin atunci când este mustrat sau judecat?” Voi folosi cuvântul judecată sau mustrare, cu sensul de a fi tras la răspundere pentru un comportament greșit, sau care pare a fi greșit, celui ce te trage la răspundere. O responsabilitate pe care o avem, unii față de alții, ca membrii în Trupul lui Hristos, este să veghem unii asupra altora, să judecăm, sau să mustrăm, dar să nu osândim. “Biserica este locul unde veghem unii asupra altora, disciplinam cu dragoste și căutam întotdeauna recuperarea celui greșit. O biserica fără disciplină este o biserica fără dragoste, căreia nu-i pasa de ceilalți, ca o casa fără părinți, ca un orfelinat lăsat la voia întâmplării. Biserica nu este doar locul în care Dumnezeu ne-a așezat “unul lângă altul”, ci mai ales al celui în care Dumnezeu ne-a așezat “unul pentru altul”, așa ca din interacțiunea noastră să se facă voia Lui și să se vadă înțelepciunea Lui.” (Pastor Daniel Brânzei).

Am ascultat mărturia unei adolescente care a suferit mult din cauza mamei ei care fusese dependentă de droguri. La sfârșitul interviului i s-a pus întrebarea: „Din tot ce ai suferit ce ți s-a părut cel mai greu de suportat?” Tânăra a stat un pic pe gânduri, după care a răspuns: „Nepăsarea…Nimănui nu i-a păsat de mine…, dacă am mers la școală sau nu, sau ce făceam cu viața mea. Nu am avut nici o regulă, nici o restricție. Am fost total neglijată.” Răspunsul ei m-a surprins. Din tot răul pe care l-a îndurat, ce i sa părut ei ca fiind cel mai crunt a fost nepăsarea celor din jur? Mărturia ei m-a dus cu gândul la acest verset: „Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!” (Proverbele 3:12). Mi-am dat seama ce binecuvântați suntem noi, creștinii, să avem parte de dragostea și de protecția lui Dumnezeu, Tatăl nostru, chiar și prin mustrarea și corecția Lui. Atunci când suntem mustrați pentru că am păcătuit, trebuie să venim la Dumnezeu cu pocăință, să ne mărturisim păcatul și să ne lăsăm de el. Dar creștinul trebuie să fie nepregătit și pentru situațiile când criticile, mustrările și judecățile pronunțate în dreptul lui, sunt neîntemeiate.

              Acceptarea mustrării este un lucru înțelept. “Cel ce leapădă certarea îşi disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.” (Proverbele 15:32).  Judecata, corecția și mustrarea, pot veni în viața creștinului pe mai multe căi. Biblia, printre alte lucruri pe care le face, ne învață, ne mustră și ne corectează. Primim mustrări de la cei care ne vor binele dar și de la cei care nu e vor binele. Chiar cei din lume câteodată ne dojenesc cu expresii de genul: „Așa se comportă un pocăit? Voi, pocăiții, aveți voie să mințiți, să beți, să înjurați…?” Nici aceste mustrări nu trebuie neglijate, mai ales când aceste afirmații sunt justificate. Pocăința este un proces care va continua pe întreg parcursul vieții noastre pe pământ. Dumnezeu ne vorbește când într-un fel, când în altul, dar noi trebuie să știm că mustrarea Domnului este o candelă pentru pașii noștri și nu are alt scop decât să ne țină pe calea vieții și să ne aducă pace și liniște sufletească. La o mustrare, sau la o corecție, indiferent de unde vine, trebuie să reacționăm conform Cuvântului lui Dumnezeu, în armonie cu noua noastră identitate în Hristos. Unii oameni sunt dea dreptul alergici la mustrare. Îi vezi înroșindu-se la față, li se urcă tensiunea, se agită, strigă, se dezvinovățesc și nu de puține ori folosesc atacul la persoană, încercând să-și dovedească superioritatea față de cel care l-a mustrat. Mi se pare că de multe ori aceste reacții vin din cauza lipsei de cunoaștere a noii noastre identități în Hristos și a lipsei de înțelegere a faptului că valoarea noastră este dată de Hristos. Noi nu trebuie să cădem în cursa deznădejdi atunci când suntem mustrați. „Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” (Evrei 15:5). Când știm cine suntem în Hristos și când înțelegem prețul nespus de mare care a fost plătit pentru noi, primim corecția și mustrarea ca din partea unui părinte care ne iubește și-i pasă de noi. Dacă cu adevărat suntem mustrați pentru că trăim în păcat, să privim ca o binecuvântare corecția, chiar dacă pentru scurtă vreme ne aduce întristare. „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire” (2 Corinteni 7:10a). De multe ori suntem așa de preocupați de imaginea noastră înaintea oamenilor, că uităm de faptul că am murit împreună cu Hristos și că El trăiește în noi. “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Nu de imaginea noastră, înaintea oamenilor, trebuie să fim noi preocupați, ci de imaginea lui Hristos în noi. Nădejdea noastră este ca chipul Lui să se reflecte tot mai mult în noi, ca astfel să fim lumina lumii și sarea pământului. Chiar în slăbiciunile noastre, harul Lui poate să atingă pe cei care se uită la noi, care văd cum ne plângem păcatul și care văd iertarea și eliberarea pe care o primim de la Dumnezeu. Sunt oameni, în spatele gratiilor astăzi, mai liberi și mai fericiți decât cei care, deși se cred liberi, sunt încătușați în lanțurile ipocrizie, a amărăciunii, a neiertări și a idolatrizării sinelui. Omul care se pocăiește cu adevărat va avea parte de bucuria mântuirii, pace și liniște sufletească.

         Vor fi momente când vom fi și mustrați, sau judecați pe nedrept, chiar de cei dragi care ne vor binele. Aceste lucru I s-a întâmplat chiar Domnului Isus, deși El nu a săvârșit niciodată vreun păcat. “Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze. Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matie 16:21-23). Cât de clar vedem în răspunsul Domnului Isus că adevărata luptă, care se desfășura, era de natură spirituală. În acele momente, cel rău încerca să se folosească de Petru, ucenicul Domnului Isus, ca să-l descurajeze pe Mântuitorul să-și facă lucrarea pentru care a venit aici jos pe pământ, să o facă. O, de am înțelege și noi în momentele când suntem mustrați pe nedrept, că lupta noastră nu este împotriva unei persoane, ci este de natură spirituală. Apostolul Pavel enunță clar acest principiu în Efeseni 6:12: “Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cereşti.” Mă rog să ne ferească Domnul ca să nu cădem în cursa de a ne întoarce unii împotriva altora și de a uita cine este cu adevărat dușmanul nostru. Ca și creștini, noi suntem chemați să iubim și să facem bine chiar celor care ne urăsc, cu cât mai mult unui frate care din anumite motive, crede că suntem greșiți și ne mustră. Domnul Isus a iubit chiar atunci când a fost judecat și confruntat direct. Din nou, când Domnul Isus îi spune lui Petru că se va lepăda de El. Ce face Petru? Petru Îl contrazice pe Domnul spunând: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire”. (Matei 26:33). Câtă răbdare şi câtă dragoste din partea Mântuitorului, Creatorul cerului și al pământului. El și-a manifestat iubirea, pronunțând adevărul și așteptând cu răbdare clipa pocăinței lui. De multe ori am putea câștiga un frate o soră pentru eternitate, folosind modelul Domnului Isus, arătând dragoste, atunci când de fapt am fi îndreptățiți să ne apărăm, să acuzăm și să dăm pe față motivele ascunse ale inimii celui care ne critică. Când Domnul Isus a fost criticat în public de Iuda Iscareoteanu că a lăsat acel parfum scump să curgă pe picioarele Lui, Domnul Isus nu i-a spus lui Iuda că era un hoț. Textul biblic ne spune clar că Iuda a spus acele cuvinte pentru că era un hoț, îi păsa de bani nu de săraci. Oare câți din încăperea aceea nu i-au dat dreptate lui Iuda? Ați auzit oameni spunând expresii intimidatoare de genul: „Tu știi cu cine vorbești? Tu știu cine sunt eu?” Oare nu putea Domnul Isus să-i atragă atenția lui Iuda despre dietatea Lui, de faptul că El este Creatorul Universului și că totul Îl aparține? Acel moment prețios nu a fost mânjit cu certuri de vorbe, pe baza banilor, pentru că Domnul Isus nu a dat curs acestui lucru. Liniștea în mijlocul acuzațiilor neîntemeiate și înțelepciunea de a răspunde cu adevărul, fără a ataca persoana, vine de la Dumnezeu. Pacea care întrece priceperea omenească și încrederea că Dumnezeu își va face Numele de slavă în tine și prin tine, chiar în acele momente, îți vor da liniștea și calmul de care ai nevoie. Dacă Domnul Isus, cel care nu a cunoscut păcat, a putut să stea calm în mijlocul acuzațiilor, de ce nu am face-o și noi?

Va continua. Marinela BUZAȘ (luminipentrusuflet.com)

CITEȘTE URMĂTORUL ARTICOL DIN ACEASTĂ SERIE AICI 

Share this

“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” II

 

Cu privire la subiectul judecății, în acest articol, aș dori să înțelegem de ce noi, creștinii, suntem acuzați de cei din lume că îi judecăm. Unul din cel mai des citat verset din Biblie, de către cei necredincioși, este cel din Matei 7:1 “Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” La acest verset vom reveni în numerele următoare ale revistei. Cei din lume, care sunt departe de Dumnezeu, mai ales cei adânciți în păcate devastatoare lor și societății, ne acuză pe noi creștinii că îi judecăm prin faptul că noi condamnăm păcatul; cu alte cuvinte că noi spunem răului rău și binelui bine. Pentru noi creștinii, adevărul nu este un concept relativ ci unul absolut, care nu poate fi manipulat după dorințele cuiva. Astăzi însă, există o puternică mișcare de a spune răului bine și binelui rău și de a impune tuturor să accepte unele păcate ca fiind normă, chiar se luptă în această direcție, prin impunerea unor legi de stat. În prezent, sunt țari în care autoritățile amendează cetățenii, sau chiar îi pun în închisoare, pentru simplul fapt ca folosesc în vorbirea lor „genul greșit” – referindu-se la oameni prin alte cuvinte de identificare decât pronumele lor de alegere (inclusiv cuvinte recent construite, cum ar fi zie, hir…). Printre motivele pentru care cei care sunt departe de Dumnezeu se simt judecați, sunt acestea:

 

  1. Cuvântul lui Dumnezeu-Adevărul absolut.  Una dintre învinuirile aduse creștinilor este faptul că nu acceptă alte modalități prin care oamenii pot fi mântuiți, astfel fiind declarați ca înguști și intoleranți. De fapt, cel mai direct mod prin care cei din lume se simt judecați, este când li se prezintă Evanghelia. Evanghelie va produce în oameni o reacție radicală, pentru că are un mesaj radical. Atunci când spunem oamenilor că prin păcatele lor ei L-au răstignit pe Domnul Isus Hristos, o parte din ei vor înțelege dragostea și jertfa Domnului, se vor pocăi și vor intra sub autoritatea Lui. Din păcate, mulți alții Îl vor respinge pe Domnul, și chiar tăiați fiind la inimă de Cuvânt, vor căuta să închidă gura celor ce vestesc Adevărul.

Continuă lectura „“Cum judecă un creștin conform Scripturii?” II”

Share this

Cum judecă un creștin conform Scripturii?

Cum judecă un creștin conform Scripturii?

Când cunoaștem Adevărul, suntem liberi să trăim în lumina Lui, nestingheriți fiind de minciunile celui rău. De aceea, e bine din când în când să ne analizăm viața, ca să luptăm strategic cu ajutorul Domnului, a Duhului Sfânt și a Cuvântului Său pentru a trăi o viața de biruință. De aceea, aș dori ca să începem în acest an, aprofundarea identității noastre în Hristos, încercând prin a răspunde la întrebarea: “Cum judecă un creștin conform Scripturii?” De la început vreau să spun că acest cuvânt, “judecată”, nu înseamnă doar condamnare, ci totodată are și sensul de a te evalua, a-ți face socoteala, de a chibzui, de a discerne, de a hotărî, de a trage o concluzie, de a critica, de a trage la răspundere, etc. Biblia vorbește foarte mult despre judecată, atât despre felul în care trebuie să judecăm, cât și despre felul în care nu trebuie să judecăm, de aceea consider că merită să dăm atenție acestui subiect.

Prima judecată pe care un om trebuie să o facă, înainte de orice altă judecată, este judecata de sine. Continuă lectura „Cum judecă un creștin conform Scripturii?”

Share this

Importanța conștientizării identității creștine

Când vorbim despre identitatea creștină, în centrul atenției este Hristos și nu omul. Creștinul își descoperă identitatea, descoperindu-L pe Hristos și măreția procesului de transformare în viața lui; proces care a început odată cu mântuirea și care continuă pe tot parcursul vieții. „Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:20b). „Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.” (Coloseni 1:26-28).
Cuvântul „identitate” este definit în dicționarul limbii române, Continuă lectura „Importanța conștientizării identității creștine”

Share this

Importanța conștientizării identității creștine

Importanța conștientizării identității creștine

Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Hristos să vă aducă la toți bucurie, speranță și inestimabilul dar al mântuirii. Căci pentru aceasta a coborât Fiul lui Dumnezeu jos pe pământ și s-a născut din fecioară, ca să fim mântuiți, adică împăcați cu Dumnezeu, iertați de păcatele noastre și născuți din nou, dobândind astfel o natură sau identitate nouă.

La sfârșit de an, mulți avem bunul obicei să ne facem un bilanț, să ne uităm la ce am realizat în anul care a trecut și să reevaluam țeluri spre care să lucrăm în anul care vine. Prin simplul fapt că a mai trecut un an din viața noastră, indiferent de ce vârstă avem, ar trebui să ne facă să ne gândim la lucrurile importante și valoroase ale vieții. În acest articol, acum la sfârșit de an și ca o încununare a celor 34 de articole scrise pe această temă, aș vrea să examinăm împreună importanța conștientizării și însușirii identității creștine în viața personală. (toate aceste articole vă stau la dispoziție accesând: https://luminipentrusuflet.com/identitatea/ sau https://www.romaniantimes.com/index.php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas.html).

Când vorbim despre identitatea creștină, în centrul atenției este Hristos și nu omul. Continuă lectura „Importanța conștientizării identității creștine”

Share this