Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de suferință – V

Recent, unul dintre cei mai îndrăgiți muzicieni, Ghighi Iovin, a trecut pragul veșniciei. Aș putea să-i enumăr calitățile și realizările, dar știu că mulți dintre dumneavoastră l-ați cunoscut, sau puteți să aflați, ușor, despre el pe internet.

Eram în prag să scriu următorul articol despre suferință, gândindu-mă să adresez atitudinea noastră în fața suferinței, când am aflat această veste dureroasă. La Serviciu Memorial, a fost citit unul din ultimele mesaje pe care Ghighi le-a trimis din spital: „Dragilor, virusul este pe locul doi. Aici este vorba de luptă spirituală personală, pe care Domnul o conduce indiscutabil până la sfârșit. E vorba de pocăința mea aici, și El mă învață pas cu pas tot ceea ce am sărit și ocolit în viață. El este Domn și ne va da izbândă. Eu am multe de lămurit cu El, e un timp de Har și cercetare. Gata cu jumătăți de măsură, sunt încrezător că Domnul dragostei mă va rezolva.” Am fost profund mișcată de experiența personală pe care Ghighi a avut-o în mijlocul suferinței, așa că am decis să meditez un pic la cuvintele lui Ghighi, sau la ce am înțeles eu din cele spuse de el.

„Suferința e pe locul doi, pe primul loc e lupta spirituală.” Continuă lectura „Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de suferință – V”

Share this