Merg înspre nicăieri, și mă grăbesc s-ajung
Dar noaptea mă-npresoară și sunt lovit de vânt,
Ce rece e pămânul, ce singur sunt pe cale,
Dar merg pierdut în noapte spre-ntunecata vale.
Nu-i oare nimeni să vină să-mi vorbească ?
Mai poate cineva necazul să-l opreacă?
N-am nici un merit! Știu: Sunt un condamnat!
Mă leagă de mormânt, al meu cumplit păcat.
Căzut de oboseală am adormit pe cale
Dar mă trezește-o gloată și strigăte de jale
“Tu! Vino și ia crucea, ajută-L pe Isus
Ce nu m-auzi?” și-ndată sării ca ars în sus
În jurul Lui de-odată se face o lumină
Și cale-i luminată de fața Lui senină
Cad sub povara crucii dar Îl privesc pe El
Parcă-aud o șoaptă “Eu sunt Emanuel!”
N-aud deloc cuvinte, dar mintea mi se deschide
Și-n inimă Cuvântul Etern încet pătrunde
“Eu ți-am ieșit în cale să-ți spun că te iubesc
Eu Creatorul Lumii în locu-ți mă jertesc.
Eu sunt Speranța Lumii, sunt Calea către cer
Cei ce se-ncred în mine, în veci de veci nu pier
Eu pot să-ți dau viață și pot să te izbăvesc
Toți cei ce mor cu mine în veci de veci trăiesc.
De vii cu pocăință și te încrezi în mine
De mă urmezi pe cale și nu-ți va fi rușine
Eu voi intra în Tine și te voi transforma
O inimă curată îndată vei avea.
Voi șterge tot păcatul și vina ce te-apasă
Iar Tu o veșnicie vei sta la a mea masă
Candelă, pe-a ta cale, va fi Cuvântul meu
Te voi uni cu mine, ca fiu de Dumnezeu.”
Și am căzut sub cruce, dar nu că a fost grea
Ci i-am cerut lui Isus să intre-n viața
S-a aplecat sub cruce, cu milă ma atins
S-a dus să împlinească tot ceea cea fost scris.
