Şi-acum EU SUNT în voi, prin Duhul Sfânt! Autor – Iosif Lazar

Şi-acum EU SUNT în voi, prin Duhul Sfânt!
Autor – Iosif Lazar

La-nceput Domnu-a creat cerul și pământul;
În bezna neagră, Duhul se plimba.
Era doar liniște și armonie peste ape,
Deși lumină încă nu era.

Şi Creatorul a pornit la lucru:
În șase zile a creat tot ce vedem.
Dar omul, în dorința de-a cunoaște,
Aduse pe pământ primul blestem.

De-atunci trecut-au ani și generații,
Iar noi, cu mintea noastr-am născocit
Soluții, ipoteze, explicații,
Dar, Adevărul, tot nu l-am găsit.

Am explorat celeste galaxii gigante
Şi am călcat pe stele ca pe grâu.
Privind cu ochii Calea cea lactee,
Ce curge-n Cosmos ca un râu.

Ne adâncim cu mintea în știintă
Şi scormonim în microscopicul atom.
Ne întrebăm: “Cum am luam ființă
Şi cine oare l-a creat pe om?”

O, nopți întregi în fața micilor ecrane
Dormim să Îl găsim pe Creator.
Dar El e-ascuns în gingașe petale
Ce se-ofilesc în taină pe televizor.

Căci Dumnezeu e-n tot ce ne-nconjoară.
Îl respirăm, privind spre El, dar nu-L vedem.
Şi viața este zilnic mai amară,
Plătind pedeapsa primului blestem.

Iar în dorinața de belsug și de avere
Plecam grumazul sub un jug ce-i greu de dus
Și prinși între argint și vremelnica plăcere
Parc-am uitat să mai privim în sus.O, Doamne, unge ochii mei cu tină,
Așa cum te-ai atins de Bartimeu!
Tu, un Cuvânt ai spus și-a fost lumină.
Deschide-mi ochii să Te văd și eu!

Iar El mi-a spus: “Te du în adunare,
Acolo-ai să mă vezi așa cum sunt
În dragostea de frate iubitoare
În cugetul curat și sfânt.

Căci Eu trăiesc în voi, și voi prin Mine.
Nici moartea nu ne poate despărți.
Sunteți oglinda slăvilor divine,
O frumusețe ce în veci va dăinui.

Eu am venit la voi ca și un frate,
Iar cei vicleni M-au pus într-un mormânt.
Dar îngerii dădură piatra la o parte
Şi-acum EU SUNT în voi, prin Duhul Sfânt.

 

Share this

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.