Identitatea creștinului reflectată în vorbire

“Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4:6)
În acest număr, vom adresa subiectului vorbirii în viața creștinului și oarecum vom face pauză de la subiectul sănătății mentale, deși văd aceste două subiecte, ca fiind strâns corelate.
Citez un paragraf dintr-un articol citit recent: “…unul dintre punctele tari care au contribuit la răspândirea și persistența religiei creștine a fost și este magnetismul cuvintelor evanghelice… felul în care (Domnul Isus) le-a spus (și meșteșugul celor care le-au consemnat și le-au dat mai departe) le-a asigurat nemurirea.” Dragoș Bucurenci. Aceste cuvinte sunt scrise de o persoană care nu pretinde a fi religioasă, dar care vede ceva magnetic în cuvintele Evanghelie. Principiile Biblice, în mod particular vis-a-vis de comunicare și rezolvarea conflictelor, sunt recunoscute și aplicate în societatea noastră în diferite domenii, cum ar fi: pentru a excela în afaceri, pentru a avea relații bune cu cei din jur și în multe alte domenii. Biblia este adevărată și vrednică de crezut. Dar ca să ai o identitate nouă, aceea de copil al lui Dumnezeu, nu e suficient să crezi la nivel intelectual, sau chiar să îți impui a respecta anumite reguli, ci trebuie să te încrezi în Dumnezeu și să Îl recunoști pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor. Fără o inimă transformată de dragostea Domnului Isus, a stăpânii arta vorbirii, nu este altceva decât a-ți ascunde realitatea inimii sub o mască frumoasă. Dacă un prieten te-ar lăuda pe față, dar pe la spate te-ar vorbii de rău, cred că ai fi foarte rănit. Imaginați-vă tristețea din inima lui Dumnezeu, când o persoană vine la El cu cuvinte frumoase, dar inima lui este departe de El. De Dumnezeu nu ne putem ascunde. Totul este gol și descoperit înaintea Lui. El ne cunoaște inima. „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, Îl şi cunoşti în totul.” (Psalmi 139:4). El ne cunoaște mai bine ca oricine și ne iubește așa de mult, că și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru noi. Dacă încă nu-I aparții Lui, nu ai vrea să-I spui și tu astăzi: “Vreau și eu să Te urmez!”
Transformarea vorbirii în viața unui creștin, vine dintr-o inimă curățită de sângele Mântuitorului, dintr-o voință total predată Lui și dintr-o disciplină personală, motivată de dragoste pentru Dumnezeu și pentru cei din jur. Aceasta este o transformare naturală, venită din interior și nu una care vine într-un mod forțat, din exterior. Domnului Isus ne-a îndemnat ca să trăim și noi viața așa cum a trăit El; aceasta este cu putință celui ce se lasă călăuzit și împuternicit de Duhul Sfânt. Nu numai că Domnul Isus a vorbit despre o veste bună a mântuirii care aduce viață, eliberare și iertare, dar El a trăit adevărul rostit. Domnul Isus a trăit ce a predicat și a predicat ce a trăit, devenind irezistibil pentru cei cu inima deschisă pentru Adevăr și de nesuportat pentru cei care doreau falsa lor pioșenie și un Dumnezeu al imaginație lor. Noi suntem chemați să binecuvântăm, să ridicăm și să încurajam prin vorbele noastre și nicidecum să ne folosim de cuvinte pentru a dărâma o altă persoană sau chiar pe noi înșine. Dacă aparținem lui Hristos, noi cultivăm un caracter care reflectă învățătura Mântuitorului; chiar și vorba trebuie să ne dea de gol, că suntem creștini. O slujnică ia spus Apostolului Petru: “…Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol”. (Matei 26:73b). Oare cei din jur, când ne aud cum vorbim, știu că urmăm învățătura Mântuitorului.
Meșteșugul vorbirii, izvorât dintr-o dragoste sinceră, este de o importanță primordială în viața creștinului. Atunci când creștinii trăiesc viața cum a trăit Domnul Isus, atunci când vorba și fapta lor sunt motivate de dragostea turnată în ei prin Duhul Sfânt, atunci ei devin ca un magnet, sau cum spune Pavel, strălucesc ca stele în Univers. “Faceţi toate lucrurile fără să vă plângeţi şi fără să vă certaţi, ca să fiţi fără pată şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii necinstite şi pervertite. Străluciţi între ei ca nişte stele în univers, ţinând sus Cuvântul vieţii…” (Filipeni 2:14-16a). A ține sus Cuvântul vieții, este o onoare și o datorie pentru creștin. Deși Îl urmăm pe Domnul Isus, noi putem ieși de sub călăuzirea Duhului Sfânt și astfel să păcătuim prin vorbirea noastră. De aceea este important ca să ne revizuim felul de vorbire și să-L aliniem învățăturii Biblie. Oare care dintre noi nu avem regrete pentru vorbele spuse sau nu am fost răniți de cuvintele altora?
De asemenea este important să revizuim cuvintele rostite în dreptul nostru, ca să nu lăsăm gânduri străine de gândul lui Hristos să ne influențeze viața. Lecțiile cele mai profunde în ce privește puterea cuvintelor, le-am învățat din experiență personală. Cuvintele rostite de alți oameni asupra mea, mi-au adus binecuvântare sau m-au dărâmat, mi-au dat speranță sau m-au dus la deznădejde, bineînțeles în măsura în care eu am îngăduit acest lucru. Pe când aveam vreo 16 ani, o persoană dragă inimii mele, a spus ceva de genul acesta: “ Fata mea, nu știu cine se va căsătorii cu tine, că ai un nas așa de mare și fața ți-e plină de coșuri.” Timp de aproximative 13 ani, am lăsat ca aceste cuvinte să-mi formeze imaginea despre mine, până acolo că, de multe ori chiar și noaptea visam că nimeni nu se va căsătorii cu mine. Chiar căsătorită și cu un copil, eu tot nu am lăsat această povară la crucea Domnului Isus. Eu nu mi-am recunoscut identitatea descrisă de Creatorul și Mântuitorul meu în Scriptură. În urma unui studiu Biblic, m-am văzut prin ochii Domnul Isus și perspectiva mea s-a transformat. Am putut și eu să rostesc cuvintele psalmistului: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale.” (Psalmul 139:14). Am învățat de asemenea că Domnul Isus a murit nu numai pentru ce am făcut eu rău, dar și pentru tot răul care mi l-au făcut alții. Am lăsat atunci la crucea Domnului aceste cuvinte și multe altele și am fost eliberată.
Unele cuvinte negative spuse în dreptul nostru, nu și-au avut rostul, sau au fost spuse pe nedrept; alte cuvinte negative au fost rostite pe drept datorită greșelilor noastre. Și pentru unele și pentru altele, Domnul Isus a murit. „Veniţi acum să ne judecăm, zice Domnul. Deşi păcatele voastre sunt ca o haină stacojie, ele se vor face albe ca zăpada; deşi sunt roşii ca purpura, ele se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18). Noi acum nu mai trăim sub condamnarea cuvintelor rostite, în dreptul nostru, de alții sau de cel rău. „Aşadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus care nu trăiesc potrivit cu firea, ci potrivit cu Duhul.” (Romani 8:1).
Prin ochii cui te vezi tu? Prin cuvintele cui te definești? Cine are ultimul cuvânt de spus în dreptul tău? Fie ca să înțelegem pe deplin, plinătatea lui Hristos în noi și felul în care El își desăvârșește chipului Său în ființa noastră. Împreună cu Mântuirea, Domnul Isus ne-a dat multe daruri bune și desăvârșite printre care abilitatea de a vorbi cu har, pentru a aduce edificare în viața noastră și a celor din jur.

O, om!… Ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
– De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii-o dai
Căci ea mereu spre Iad sau Rai
Pe mulţi o să-i îndrume. (Traian Dorz)

Scris de Marinela Buzas Publicat: 21 Ianuarie 2019
MARINELA BUZAS / marybuzas@yahoo.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.