Identitatea creștinului relaționată la tristețe (partea a II-a)

Dorința mea este ca acest articol să aducă speranță și mângâiere tuturor celor ce trec prin vre-un necaz. De asemenea, doresc să ne ajute Domnul să fim sensibili la nevoile celor din jurul nostru, urmând astfel exemplul Mântuitorului.

Chiar în ziua când am vrut să trimit articolul la redacție, m-am pus să-l mai revizui puțin. Dar cum stăteam să scriu, din senin am început să mă gândesc la o persoană. Am învățat în cei aproximativ 25 de ani de umblare în credință, să nu ignor astfel de gânduri, așa că am trimis un text. Am primit un telefon imediat de la această soră în credință, ea spunându-mi că e în spital. Am contactat imediat o altă prietenă comună și ne-am dus împreună la spital să o vizităm. Nu aș schimba momentele petrecute în acea cameră de spital cu nici o petrecere din lume. Au fost clipe de încurajare, rugăciune înălțătoare, citire a Biblie și chiar am colindat. În rugăciunea de sfârșit, această soră, s-a rugat fierbinte și în detaliu, pentru mine și prietena mea, dar și pentru o altă persoană, mult mai grav bolnavă decât dânsa. Am primit prin această experiență, încă o dată, o ilustrație clară și reală asupra subiectului pe care vreau să îl expun aici. Am văzut la această soră încrederea totală în mâinile Dumnezeului Atotputernic, care este cu ea și o ajută să treacă biruitoare prin această încercare. Am văzut de asemenea, ce izvor de binecuvântare primește cel ce ascultă șoapta Duhului și se lasă folosit de El pentru a aduce o mângâiere.
Domnul Isus s-a născut, a murit și a înviat ca noi să avem împăcarea cu Dumnezeu. Dacă L-ai primit pe Domnul Isus în inima Ta, nu ai de ce să te temi pentru că El este cu tine. În mijlocul întristării, poți să îți ridici ochii spre Domnul Isus – Domnul Păcii, și să primești pacea care întrece orice pricepere și care te va ajuta să treci biruitor prin toate situațiile vieții. Să nu uităm, că destinul nostru este Cerul alături de Preaiubitul inimii noastre. Comparativ cu eternitatea, existența noastră pe acest pământ este comparată, în Biblie, cu un abur care abia a părut și nu-l mai vezi. Totuși, aici ne decidem fiecare destinul etern. Dacă încă nu L-ai acceptat pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor, vino și urmează-L, dându-i inima ta și controlul deplin asupra vieții tale. Vei găsi odihna și pacea pe care numai El le poate da.
Noi, cei care Îl urmăm pe Hristos, simțim unii cu alții, ne purtăm poverile unii altora și plângem cu cei ce plâng. Putem face lucrul acesta, pentru că avem o nouă natură, o nouă identitate și avem același gând care era în Hristos. Hristos trăiește prin noi și continuă să atingă omenirea, cu fiecare faptă de ascultare a celor născuți din Dumnezeu.
Domnul Isus ne învață, dându-se El însuși ca exemplu. La câteva zile după moartea unuia dintre prietenii Săi, Domnul Isus vizitează familia îndoliată. Când Domnul Isus a văzut suferința Martei, Mariei și a prietenilor lui Lazăr, „a gemut în spirit şi s-a tulburat“ (Ioan 11:33). Domnul Isus și-a arătat dragostea, compasiunea și empatia, plângând cu cei ce plângeau. (Romani 12: 15). Chiar dacă știa că-l va învia din nou pe Lazăr și-l va reda familie lui, pentru încă o perioadă de timp, totuși Domnul Isus a simțit durerea și tristețea celor dragi. Domnul Isus și-a luat timp și a plâns cu ei. Nicidecum nu a minimalizat durerea lor. Înainte de a îl învia pe Lazăr, Domnul Isus a avut o discuție cu Marta. Citez un paragraf scurt: “Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăiește şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume”. ( Ioan 11: 25-27). În momentele cele mai dificile din viață, noi trebuie să ne ancorăm credința în Domnul Isus, care este învierea și viața, sursa și scopul existenței noastre. În El avem viață din belșug aici pe pământ iar după moarte, Viața veșnică. Credința aceasta ne va elibera de îngrijorare, frică și disperare atunci când suntem întristați.
Oricât de adâncă ar fi tristețea ta, sau problema cu care te confrunți, nu lăsa frica să pună stăpânire pe tine. Nu mă refer aici la frica de Dumnezeu, ci dimpotrivă, la frica cauzată de lipsa de încredere în El, la deznădejde și disperare. „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!””(Romani 8:15). Antidotul fricii este credința în faptul că Dumnezeu este cu tine, te iubește și-ți vrea binele. După nașterea Domnului Isus, Iosif și Maria au trebui să ia pruncul și să fugă în Egipt, pentru că Irod a dat poruncă, ca toți copiii de parte bărbătească, sub doi ani, să fie omorâți. În lume vom avea necazuri și câteodată va trebui să fugim de rău, dar niciodată nu vom fi lipsiți de prezența lui Dumnezeu, iar Harul Lui ne va fi îndeajuns. Este foarte greu pentru frică și credință să coexiste. Șadrac, Meșac și Abed-Nego, sunt trei tineri care în loc să cadă pradă fricii, când au fost amenințați cu moartea, au avut credință că Dumnezeu poate să-i scoată din cuptorul cu foc. Totuși gândindu-se și la posibilitatea că, deși Dumnezeu putea să-i scoată din cuptor, poate nu o va face, ei au preferat cuptorul cu Dumnezeu, decât siguranța înșelătoare a închinării la idoli. ”Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” Această atitudine, te va elibera de frică. Nu ai nimic de pierdut când știi că nu ai nimic ce-ți aparține. Tot ce ai și tot ce ești, este un dar de la Dumnezeu, inclusiv faptul că ești în viață. În Biblie găsim scris: “Nu te teme!”, de 366 de ori, adică pentru fiecare zi a anului, inclusiv pentru anul bisect. “Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te apuc de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme, Eu te voi ajuta!” (Isaia 41:13). Nu uita cine îți spune aceste cuvinte; este chiar Creatorul și Susținătorul Universului întreg. În mijlocul tristeții, trebuie să stai cu ochii ațintiți la Tatăl ceresc, aducându-ți aminte cine ești și cine este Dumnezeul tău. Problema ta de azi va trece, dar dragostea lui Dumnezeu pentru tine este veșnică și El te va scoate biruitor și din această încercare.
Chiar Domnul Isus a cerut ucenicilor să vegheze împreună cu El, în momentul greu de întristare a vieții Lui. În grădina Ghetsimani, Domnul Isus a simțit o tristețe de moarte și chiar sudoarea I sa transformat în sânge. “Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte! …Și a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: „Simone, tu dormi?” Un ceas n-ai fost în stare să veghezi? ” (Marcu 14:34). Să fii singur și în suferință, nu este ușor. Mă gândesc adeseori la cuvintele Domnului Isus din Matei 25: 44,45 care spun așa: “Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit?! Atunci El le va răspunde: Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceştia, Mie nu Mi-aţi făcut!” Ori de câte ori acorzi timpul și resursele tale celui în nevoie, Domnul Isus spune că Lui Îi faci aceste lucruri. Creștinul nu trece cu nepăsare pe lângă cel în nevoie. Noi arătăm același fel de compasiune de care noi vrem să avem parte atunci când trecem prin încercare.
Noi trebuie să ne arătăm compasiunea, chiar și față de cei care sunt triști din pricina neascultării, sau a păcatului. Sursa și motivația compasiunii noastre vine de la Dumnezeu. „Prietenul adevărat iubeşte oricând.” Proverbe 17:17. Cine știe dacă nu cuvintele tale, rugăciunile tale, facerea ta de bine, poate chiar prezența ta va întoarce un suflet de pe calea cea rea? “Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.” (Iov 6:14). Apostolul Pavel de asemenea scrie în Romani 9:1-3: “Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” Oare câți dintre noi putem spune cuvintele pe care le-a spus Pavel?
Mă bucur de oportunitatea de a mai scrie din când în când și în revista lunară Îngerul Salvator, care este editată și distribuită în mod special celor din pușcăria din Arad. Citesc revista în fiecare lună cu multă anticipație, în parte pentru că, chiar actuali sau foști deținuți, scriu atât articole cât și poezii. Prin scrierile lor, văd transformarea pe care Domnul Isus a făcut-o în ei, pentru că o persoană a decis să arate dragoste și compasiune celor în nevoi. Fratele nostru Gheorghe Popa, a fost chemat de Dumnezeu, în mod special la această lucrare și mă bucur pentru credincioșia lui de atâția ani. Dar fiecare dintre noi avem chemarea de a sprijinii atât direct cât și indirect (prin resursele noastre financiare), pe cei care trec prin momente dificile.
Vă provoc  să vă uitați în jurul dumneavoastră și să găsiți o persoană sau o familie pentru care să fiți o binecuvântare. Poate cel mai frumos cadou pe care îl puteți face copiilor dumneavoastră, este să-i învățați dragostea și compasiunea. Această caracteristică este descriptivă creștinului regenerat de puterea transformatoare a dragostei lui Dumnezeu.

Scris de Marinela Buzas Publicat: 21 Decembrie 2018

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.