Ascultarea de Legea lui Dumnezeu izvorâtă din credință și iubire

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu izvorâtă din credință și iubire

Este scopul pentru care am fost creați, este a noastră sfântă menire

Legile lui Dumnezeu sunt toate adevărate, drepte și vrednice de urmat

Păzirea lor mi-e dragă căci vița Domnului eu mi-am predat.

Dumnezeu e singur înțelept credincios și drept

La EL vine după învățătură oricine care vrea să fie înțelept

Calea, Adevărul, Viața este doar Domnul Isus Hristos

În Cuvântul Lui găsim înțelepciunea ce ne-e de mare folos

E trist, dar mai adevărat ca niciodată, ce puțin așa cred eu

S-au ridicat mulți profeți falși care nu-I iubesc pe Dumnezeu

Nici ei nu intră în Împărăție, și nici pe alții să intre nu vor a-i lăsa

Căci ei iubesc profitul, aplauzele, tare mai iubesc faima.

Ferește-te de profeții falși; de cei ce aduc ceartă, dezbinare.

A lor scop nu e Cristos ci slavă lor și-aduc prin vorbe amăgitoare.

Inima multora, lesne crescător, chiar copiii, o duc pe căi străine,

Adevărul Scripturii îl înăbușe și sunt tare încrezători în sine.

Poți să îți dai seama de autenticitatea unui creștin după roada Lui

Oricine poate să vorbească frumos dar câți prin faptă dau slavă Domnului ?

Câți sunt gata să tacă ca un miel dus la junghiere fără răutate,

Să iubească, să se roage pentru cel ce-i face rău pe la spate?

Doamne ajută pe cei ce propovăduiesc Cuvântul s-o facă cu înțelepciune

Sub călăuzirea Duhului Sfânt și mânați de dragoste pentru Tine

Ferește-i de îmbuibare, dorințe de îmbogățire și slavă deșartă

Ajută-i să-ți dea Ție Slava, Gloria, Onoarea și mulțumirea toată

Oiță ascultătoare în turma Ta, Păstorul meu iubit doresc să fiu

Din și mii de voci eu vocea ta Isuse, o ascult și bine-o știu

Căci vocea Ta m-alină, mă mustră, mă învață, îmi vorbește

Pe vârf de munte și-n valea întunecată, tot vocea TA mă călăuzește.

Păzește copilași, pe ce noi în credință

Dă-le înțelepciune și-a Ta biruință

De învățături străine, te rog să îi ferești

Pe calea mântuirii de rog să călăuzești.

Doamne Tu ai Cuvintele Vieții, Tu ești singur bun și drept

A Te urma pe Tine este lucrul cel mai înțelept

Nu vreau să mă abat nicicând din voia TA

Tu ești apa vieții, Tu ești dragostea Mea.

MB 17/3/2019

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.