Identitatea creștinului și Muzica (IV)

Urmare de AICI 

Identitatea creștinului și Muzica (IV)

“Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă. Lăudaţi pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu lăuta cu zece corzi. Cântaţi-I o cântare nouă! Faceți să răsune corzile şi glasurile voastre!” (Psalmul 33:1-3).

Acesta este al patrulea articol referitor la identitatea creștinului, relaționată la muzică. De data aceasta ne îndreptăm atenția asupra aspectului practic de a-i cânta Domnului o cântare nouă. Creștinul are chemarea și privilegiul de a se închina înaintea lui Dumnezeu, aducându-i lauda buzelor, dintr-o inimă total predată Lui. Cântarea nouă despre care vreau să vorbim, este cântarea izvorâtă din inimile celor care Îl iubesc și-L urmează pe Domnul Isus. Așa cum unei haine noi i se cuvine un petec de material nou și așa cum vinul nou este pus în burdufuri noi, tot așa cântarea nouă se potrivește celui care a încheiat legământ cu Dumnezeu, prin sângele Domnului Isus. (Matei 26:28). Atât prin rugăciune cât și prin cântare, noi comunicăm cu Dumnezeu, exprimându-ne recunoștința pentru dragostea fără margini și pentru transformarea pe care a făcut-o în viața noastră.

Găsim în Biblie că rugăciunea și cântarea sunt adeseori practicate împreună. Despre Habacuc ni se spune că a făcut o rugăciune Domnului, iar imediat primim instrucțiuni de felul în care trebuie această rugăciune să fie cântată. (Habacuc 3:1). Despre Asaf ni se spune că: „cânta lauda la rugăciune” (Neemia 11:17). Fiii lui Core cântau și se rugau, așa cum a făcut și Pavel și Sila în închisoare: “cântam laudele Lui şi înălțam o rugăciune Dumnezeului vieții mele.” (Psalmi 42:8b). David recită Domnului cuvintele unei cântări: “El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia..: Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu!” (Psalmi 18:1,2a). Totodată, găsim pe paginile Scripturii, persoane care pur și simplu izbucnesc într-o cântare spontană în prezența lui Dumnezeu. Menționez câteva dintre aceste cântări: Cântarea Anei (1 Samuel 2:1), Cântarea lui Moise (Deuteronom 32:1), Cântarea de laudă a Deborei (Judecători 5:1), Cântarea lui Miriam (Exod 15), Cântarea de biruință a femeilor la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului (1 Samuel 18:6), „Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoșirii lui.” (Isaia 38:9), Cântarea Mariei, mama Domnului Isus (Luca 1:39), Cântarea lui Zaharia (Luca 1:67), Cântarea lui Simeon (Luca 2:25). Nu am menționat aici cântările leviților.

Melodiile cântărilor biblice nu ne-au fost transmise, dar multe dintre ele sunt cântate pe melodii noi. În timpul Biblic, aceste cântări erau transmise din generație în generație, prin viu grai. Prima cântare menționată în Biblie, cântarea lui Moise este menționată din nou în ultima carte a Biblie, dar de data aceasta chiar Domnul Isus își unește Numele și cântarea Lui cu această cântare. “Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului.” (Apocalipsa 15:3). Deci, nu văd că ar fi greșit să cântăm cântări vechi, chiar văd în aceasta un lucru foarte bun. Găsesc că multe imnuri vechi au cuvinte așa de profunde și melodii așa de frumoase. Doar citind cuvintele multor imnuri vechi, înțeleg mesajul Scripturii și cine este Dumnezeu. La ora actuală avem mii, ba chiar zeci de mii de imnuri care corespund standardelor cerute, ca să se califice ca drept cântări duhovnicești. Poate vă întrebați: „Oare nu sunt destule imnuri care au melodie și cuvinte așa de frumoase?”

Când mă gândesc să cânt Domnului o cântare nouă, nu pot să nu mă gândesc și la noul legământ, la noua natură a creștinului, la porunca nouă de a iubi, la noul Ierusalim, la bucuria mântuirii, la faptul că El Își reînnoiește față de noi binecuvântările, în fiecare dimineață. Dar în același timp mă gândesc și de unde m-a scăpat Domnul. “Am nădăjduit în Domnul, iar El S-a aplecat înspre mine şi mi-a ascultat strigătul. M-a scos din groapa pieirii, din murdăria mocirlei. Mi-a pus piciorul pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură un cântec nou, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi vor vedea, se vor teme şi se vor încrede în Domnul.” (Psalmi 40:1-3). Cântarea nouă, a celui născut din nou, merge dincolo de versuri noi sau melodii noi. Când Domnul te izbăvește, El îți pune în gură o cântare nouă. Este cântare ta de izbăvire. Nu e cântarea lui David, nu e cântarea mamei, nu e cântarea dirijorului, ci este cântarea ta. Poate e doar un suspin dulce, poate cânți o cântare cunoscută sau cuvintele Scripturii, dar instantaneu această cântare devine cântarea noii tale izbăviri. Când te încrezi în Domnul și El îți e tărie și scut, ai în inimă bucuria mântuirii și-L vei lăuda și tu prin cântările tale, cum a făcut și David. ”Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.” (Psalmul 28:7). De asemenea, vedem din acest Psalm că așteptarea lui David este ca cei din jur, să se încreadă în Domnul, la auzul acestei noi cântări.

Când am înțeles dragostea lui Dumnezeu pentru mine și când i-am dat controlul vieții mele, făcându-L pe El Domn și Mântuitor, lauda și cântarea mi-au inundat inima, devenind parte nelipsită din viața mea. În primii mei ani de credință absorbeam Scriptura, ca și cum absoarbe buretele apa. Căutam imediat să pun în practică, îndemnurile sau poruncile, pe care le citeam în Biblie. Într-o zi pe când citeam Biblia, îndemnul de a cânta Domnului o cântarea nouă mi-a atras, în mod special, atenția. “Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!” (Psalmul 96:1). Cum nu ascultasem predici despre acest subiect și cum nu citisem nicăieri despre acest subiect, nu avusesem decât Biblia, pe care să mă bazez, pentru a-mi formula un răspuns la această chemare. Am luat decizia că trebuie să-I cânt, dacă așa îmi cere Domnul în Cuvântul Lui. Timpul meu de închinare, în odăița mea, era presărat cu cântări spontane; de cele mai multe ori cântam versetele pe care le citeam în Biblie. Proclamând prin cântare măreția lui Dumnezeu și caracterul Lui, mi-a rămas întipărită mai bine în minte Scriptura. Am experimentat, și încă experimentez, atâta bucurie când înalț și eu un cântecel pentru Cel care mi-a dat bucuria mântuirii. Pentru mine cântarea și rugăciunea spontană, sunt ca și respirația. Nu mă gândesc cum să respir, o fac și în somn. La fel și e și cu cântarea nouă, vine când mă rog, când conduc, câteodată chiar când dorm. Cântările acestea sunt parte din trăirea mea zilnică în prezența lui Dumnezeu și în dependență de El.

Văd cântarea personală ca pe o revărsare a dragostei mele pentru Dumnezeu, în cea mai frumoasă formă posibilă. Aș îndrăzni să vă provoc pe fiecare să-I cântați Domnului o cântare nouă, izvorâtă din inima dumneavoastră. Poate nu ai ureche muzicală, poate nu știi să cânți, poate ești afon la muzică, poate nu vei cânta niciodată în fața oamenilor, dar înaintea Tronului lui Dumnezeu, cântă așa cum poți. El merită lauda noastră! La intrarea Domnului în Ierusalim “toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră” (Luca 19:37). Ucenicii Îl lăudau pe Domnul pentru minunile pe care ei le văzuseră. Ai și tu motive pentru care să-L lauzi pe Domnul? Unii farisei i-au cerut Domnului Isus să-i oprească pe cei din mulțime, dar El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. (Luca 19:40). Altora Domnul Isus le spune: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug’?” (Matei 21:16). Dacă pietrele și bebelușii pot să-L laude, de ce n-am face-o şi noi?
Va continua.

MARINELA BUZAS https://luminipentrusuflet.com

BONUS:

Deși de la vârsta de 14 ani am făcut parte din corul bisericii și mergeam cu regularitate la repetiții, cântarea era pentru mine o activitate pe care o făceam ca să-i fiu pe plac mătușii mele, care m-a crescut. Mai târziu când am înțeles dragostea lui Dumnezeu pentru mine și după ce am răspuns dragostei și jertfei Lui de pe cruce, dându-I controlul vieții mele și făcându-L pe El, Domn și Stăpân, lauda și cântare duhovnicească mi-au inundate inima, și au devenit parte din viața mea. Duminica dimineața, la noi în biserica din Iosia, Oradea, era o oră alocată rugăciunii, cu câteva pauze mici ca să ne ridicăm de pe genunchi și să cântăm o cântare. Pentru că avem un prieten penticostal, acum soțul meu, am învățat și rugăciunea în comun, așa că mă rugam în șoaptă, dar destul de tare ca să mă aud. Aceasta nu era o problemă, nici chiar în biserica Baptistă, pentru că de cele mai multe ori eram singură pe prima bancă, la sopran, iar în fața mea era un culoar, după care urma o altă primă bancă goală, la bărbați. Așa că, eu nu cred că m-a urzit cineva vreodată, chiar dacă mă rugam în șoaptă. Singura problemă era că mă ridicam de multe ori de pe genunchi, toată plânsă. De cele mai multe ori erau lacrimi de bucurie, dar uneori de pocăință. Era un frate din comitet care se uita la mine întrebător. Cam jumătate din timp mă rugam, iar cealaltă jumătate citeam Biblia ( mărturisesc că poate ar fi trebuit să spun Amin la rugăciunile celorlalți). În acești primi ani de credință, absorbeam Scriptura ca și cum un burete absoarbe apa. Nu puneam nimic la îndoială, iar orice îndemn sau poruncă pe care o citeam, credeam că mi se adresează direct, prin urmare, căutam imediat să o pun în practică. Eu încă mai cred lucrul acesta. O, ce frumoasă e dragostea dintâi, când ești în clocot, când Îl iubești așa de mult pe Dumnezeu! Nu de puține ori opream persoane pe stradă, sau în stația de tramvai, ca să le vorbesc despre mântuirea primită prin jertfa Domnului Isus. Într-una din citirile Biblie, am dat peste îndemnul de a cânta Domnului o cântarea nouă și de a înălța numele Lui prin laudele mele. Mi-am imaginat pe Domnul Isus, Iubitul inimii mele care și-a dat viața în dar la crucea de la Golgota, că mi-ar fi spus: “Ți-am dat mântuirea, te-am creat o ființă atât de minunată, ți-am dat și un glas, ți-am dat o minte cu care să gândești și să creezi. Nu ai vrea să-Mi mărești prin Laudele Tale numele meu?” Când am citit aceste versete: “Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului! Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!”( Psalmul 96:1-2) le-am luat mai mult ca o poruncă, ca și cum asta ar fi fost chemarea mea dar și a fiecăruia care Îl iubește pe Domnul. Timpul meu de închinare în odăița mea, era presărat cu cântări de laudă spontane, de cele mai multe ori cântam versetele pe care le citeam. Proclamând prin cântare măreția lui Dumnezeu și caracteristicile Lui, mi-a rămas întipărit mai bine în minte Scriptura, ajutându-mă astfel să trec peste momente dificile de depresie și deznădejde. Aș îndrăznii să vă provoc pe fiecare să-I cântați Domnului, acolo unde sunteți doar dumneavoastră și El. Eu de câte ori văd un bebeluș, instantaneu încep să-i cânt.

Ca să cânți persoanei iubite, nu îți trebuie ureche muzicală, sau educație muzicală, ci doar dragoste. Când un băiat îi cântă unei fete pe care o iubește, poate să sune ca și zgârietura cretei pe tablă, pentru fată, dacă-l iubeste și ea, va fi poate cel mai plăcut sunet. Ne topim de dragul bebelușilor pe care îi ținem în brațe și le facem pe loc tot felul de sunete melodioase ca să-i încântăm. De ce nu am cânta și Domnului?

 

Un gând despre „Identitatea creștinului și Muzica (IV)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.