Sala de așteptare

SALA DE AȘTEPTARE

                     Văd Pământul ca pe o Sală de așteptare. Nici un om nu decide când o să sosească, dar toți sosesc în aceeași Sală. Aici, fiecare om își decide destinația finală.

  1. Când intri în această sală de așteptare, nu aduci nimic cu tine.
  2. Curând îți dai seama că te-ai născut cu o natură păcătoasă și că fără o intervenție divină, destinația finală este iadul.
  3. De asemenea îți dai seama că ai în tine o conștiință, o sete pe care nu o poți satisface cu nimic. Într-un fel sau altul, toți oamenii vor auzi despre jertfa Domnului Isus, despre pocăință, despre iertare și despre apa vieții care stâmpară orice sete.
  4. Fiecare om va alege să-L urmeze și să-L iubească pe Dumnezeu, sau să-I întoarcă spatele. Nici un om nu se va putea dezvinovății, în fața lui Dumnezeu, că nu a avut o șansă să-și decidă viitorul.
  5. Sala aceasta este plină cu obiecte strălucitoare și de posibilități, prin care poți să le acumulezi. Cei care nu își vor lega inima de Domnul Isus, vor cădea ușor pradă vrăjii obiectelor strălucitoare. Cei care îl iubesc pe Domnul Isus, se vor bucura de posesiunile materiale, fără ca să lase ca acestea să pună stăpânire pe ei.
  6. În sala aceasta este și dușmanul lui Dumnezeu, diavolul, cel care pândește să înșele oamenii, ca să-L respingă pe Dumnezeu, promițându-le fericirea prin momelile poftelor trupului și a lăudăroșeniei vieții. El stă la pândă chiar acum, să-i facă pe cei care aparțin lui Dumnezeu să rătăcească de pe Calea Dreaptă.
  7. Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, părăsește sala de așteptare și merge ori în iadul pregătit pentru diavolul și îngerii lui, ori în rai cu Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul.
  8. Până în ultima clipă a vieții fiecare om poate să decidă sau să se răzgândească unde vor merge.

Continuă lectura “Sala de așteptare”

Share this