Pastorul Pitt Popovici, un „patriarh” al credinței și-a sfârșit lupta, și-a sfârşit alergarea, a păzit credinţa.

“M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.  De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8)

Nu cred că sunt mulți creștini români, născuți din nou, care să nu-l fi considerat pe fratele Pitt Popovici un părinte spiritual. Așa că vă doresc tuturor celor ce l-ați iubit: „Sincere condoleanțe!”. Mă rog pentru toți credincioșii, dar în mod special pentru slujitorii în câmpul Evanghelie, ca să-i urmeze frumosul exemplu de viață și slujire. Fie ca dependența de Dumnezeu, Cunoașterea Scripturii, Apărarea Adevărului, Misiunea și Smerenia, lucruri  pe care le-am văzut în trăirea fratelui Pitt, să ne însoțească pe toți.
Comorile lumii acesteia întregi, mă lasă rece.
Și rece va fi și lespedea pe mormântul meu.
Tinerețea, frumusețea, faima, viața…vor trece
Dar veșnic voi trăi în prezența lui Dumnezeu!

Laudele și aplauzele celor din jur, nu mă îngâmfă.
Cel ce mă aplaudă azi, ușor mâine mă poate condamna.
Inima mea și-n vale și pe munte, mereu cântă.
Opinia Domnului e la loc de cinste-n viața mea.

Mă uit în oglindă și zilnic văd cum mă ofilesc…
Vigoarea tinereții va trece, pe ea nu mă bizuiesc!
Dar grăuntele de muștar, un cer întreg cuprinde.
Eternitatea, pe cât mă sting, pe cât se-aprinde.

Când cei din jur mă apreciază, Domnului mulțumesc.
Dar lauda sau aprobarea, doar de la El o doresc.
Să aud: “Bine rob credincios, intră în Împărăția mea!”
Asta-i singura laudă ce o doresc; asta-i cununa mea!

Când sunt bolnav, mulțumesc pentru anii de sănătate.
Prin orice încercare, mulțumesc Domnului, pentru toate.
Bogăția, comoara, fericirea, dragostea inimii mele, e Isus
Mirele meu, Mântuitorul meu și Soarele meu făr’ de apus.

MB

 

 

Share this

2 gânduri despre „Pastorul Pitt Popovici, un „patriarh” al credinței și-a sfârșit lupta, și-a sfârşit alergarea, a păzit credinţa.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.