Kobe Bryant și fiica lui Gianna

 

Kobe Bryant, în vârstă de 41 de ani și fiica acestuia, Gianna, în vârstă de 13 ani, au murit duminică dimineața după ce elicopterul în care se afla s-a prăbuşit în oraşul Calabasas, din California. Alături de ei au mai murit alte 7 persoane. Bryant a câștigat de cinci ori campionatuk NBA, a fost de18 ori în echipa All-Star, de 15 ori membru al echipei All-NBA, membru de 12 ori al echipei All-Defensive și a fost câștigător de două ori al NBA Finals MVP. În 2008 a fost declarat ca fiind cel mai valoros jucător NBA ( (MVP). Milioane de oameni, de pretutindeni au reacționat, trimițând mesaje de încurajare familie îndurerare. Mă alătur și eu acestora și îmi plânge inima uzitându-mă la pozele cu Vanessa, soția acestuia și fetițele lor. Aș vrea să împărtășesc câteva gânduri, din ce am învățat în ultimele zile meditând la viața acestui om, atât la bune cât și la rele. Continuă lectura „Kobe Bryant și fiica lui Gianna”

Share this