Pilda talanților / După puterea fiecărui rob

După puterea fiecărui rob, Stăpânul talanții ia încredințat
Primii doi robi au luat talanții și cu credincioșie au lucrat
Acești doi, imediat credincioșia prin faptele ascultări au arătat
Dar robul netrebnic și fricos talantul primit degrabă la îngropat.

Ce face un om să își îngroape talantul, darul primit de la Stăpân?
Și ce ne-a dat, mie și ție, Tatăl ceresc Stăpânul nostru cel bun ?
Ți-a dat mântuirea, credința, Duhul Sfânt, slujba împăcării?
Ți-a dat bucuria, pacea, dragostea, Cuvântul, darul răbdării?

Ți-a dat Domnul o familie, o biserică, pâine pe masă și sănătate?
Da ți le-a dat cu un scop precis, oare ce vei face cu ele toate?
Credința îngropată, e o credință moartă, în ea nu găsești faptă
Mântuirea e un dar, dar de nu o primești pentru tine e în zadar

Dacă de cei din casa ta, de familia ta nu te îngrijești
Biblia ne spune că mai rău ca un necredincios ești.

Noi suntem lumina lumii dar de sub obloc nu putem lumina
Doamne arată-ți frumusețea splendorii Tale azi în Biserica Ta.
Căci am murit împreună cu Tine și viața noastră ai transformat
În noi trăiește Hristos și Duhului Lui cel Sfânt, ce ne-a luminat.

Noi nu putem să aducem roadă despărțiți de Dumnezeu
Roadele iubirii sunt făcute cu ajutorul Duhului Său
Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine
Credincioșia sunt toate faptele luminii și renunțarea la sine.

Talentul e un dar, îl primim de la Stăpân
Când aduci roade cu el să nu te crezi mai bun
Ți-ai făcut doar datoria rob bun și credincios
Și într-o zi vei intra în bucuria Împărăție de sus.

Munca a fost de pământ înainte de cădere
Și va fi în cer, munca și nicicând nu piere
Domnul Isus și Tatăl deasemenea lucrează
Să fii harnic să muncești căci asta pe Domnul onorează.

MB/SB/8 Septembrie 2019

Share this

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.