Identitatea creștinului și unitatea II

„Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:1-2).

În acest articol, vom continua să dezvoltăm subiectul unității între creștini. Fiecare creștin este un mădular în Trupul lui Hristos, adică în Biserica Lui. Planul lui Dumnezeu pentru fiecare creștin este să trăiască conectat cu alți creștini, într-o Biserică locală. Când spun Biserică, nu mă gândesc la clădiri, la seturi de reguli, la forme de închinare, sau la tradiții. Când spun Biserică, mă gândesc la pietre vii în Templul Lui Dumnezeu, la mădulare ale Trupului lui Hristos, la oameni care Îl urmează pe Domnul Isus și care trăiesc călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. A fi un creștin izolat, adică a nu dori părtășia într-o Biserică locală, este o practică contrară învățăturii Biblie. În armonia unității relațiilor frățești, creștinul este iubit, ajutat, încurajat și cizelat. De acea este important ca să căutăm să avem astfel de relații între noi.  

Totuși, doar simplu fapt că ești membru într-o Biserică, nu înseamnă că ești una cu Hristos, sau că faci parte din Trupul lui Hristos. Ce asigură fiecărui om unitatea cu Dumnezeu și unitatea cu alți credincioși, este nașterea din nou, prin acceptarea jertfei Domnului Isus ca preț de răscumpărare. Atunci când Îl accepți pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor al tău, tu primești o nouă natură, o nouă identitate, și astfel faci parte din Biserica Lui. Mă rog pentru fiecare dintre dumneavoastră, care încă nu ați experimentat această transformare, ca Dumnezeu să vă descopere planul Lui de mântuire și să Îl urmați pe Domnul Isus, cel care spune despre El că este: “Calea, Adevărul și Viața.”

Așa cum între Domnul Isus şi Dumnezeu Tată există o armonie perfectă, tot așa și în Biserica Lui trebuie să existe același fel de unitate și armonie. O Biserică unită, este o Biserică sănătoasă și o bună mărturie înaintea necreștinilor și a întregului Univers: “pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni 3:10,11). Sănătatea spirituală a Bisericii depinde de sănătatea fiecărei persoane care face parte din ea. Așa că, în loc să vorbim despre mișcarea ecumenică, sau despre anumite evenimente din istoria Bisericii Universale, evenimente care au dus la unitate sau la dezbinare, cred că este mult mai de folos să abordăm acest subiect, din punct de vedere personal.

La baza unității creștine este dragostea, turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt. „având rădăcina şi temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălțimea şi să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. (Efeseni 3:17b-19). Dragostea pe care ne-o dă Hristos întrece logica și puterea omenească și este esența identității noastre. “Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:36-39). Un creștin iubește pentru că are în el natura lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste! „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu! Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu“, dar îşi urăşte fratele, este un mincinos; căci dacă nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, nu-L poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut.” (1 Ioan 4:7-8,20). Nimeni nu poate să spună că Îl iubește pe Dumnezeu și în același timp să-l urască pe fratele lui. De fapt, noi suntem chemați să îi iubim chiar și pe vrăjmașii noștri, cu cât mai mult pe frații și surorile noastre în Hristos. Cu cât Îl cunoaștem mai mult pe Dumnezeu și dragostea Lui pentru noi, cu atât și noi vom putea să cultivăm dragostea în viața noastră și să dăruim dragostea Agape, celor din jur. Cuvântul lui Dumnezeu ne explică clar, atât prin exemple cât și prin porunci clare, ce este și ce nu este dragostea Agape. De acea e important să citim Biblia, să ne lăsăm călăuziți de Dumnezeu și să cerem de la El, zilnic, putere ca să putem să iubim și noi cum a iubit Domnul Isus. Deci, primul pas în realizarea unității creștine, este trăirea în dragostea.

Un alt element necesar pentru trăirea în unitate este sfințenia. Îmi place să citesc scrierile și biografiile oamenilor care și-au dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, într-un mod cu totul special. Printre acești oameni se numără și Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), monah și duhovnic grec, de la Muntele Athos. La aproximativ 22 de ani de la moartea lui, pe 27 noiembrie 2013, a fost decisă înscrierea lui Porfirie în rândul sfinților. În viața acestui om s-a văzut clar dragostea pentru Dumnezeu și pentru oamenii din jur, împreună cu o mare dorință pentru unitatea creștinilor. Ultimele cuvinte ale acestui om înainte să moară, au fost cuvintele din rugăciunea Domnului Isus: “să fie una”. Sunt cu totul de acord să-l numim pe bătrânul Porfirie, un sfânt. De fapt, fiecare creștin în Noul Testament este numit sfânt și fiecărui creștin i se cere să fie sfânt în toată purtarea: “către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:” (1 Corinteni 1:2). Nu doar creștinii de pe paginile Scripturii sunt chemați la sfințenie, dar și tu și eu; și noi avem aceeași chemare. Sfântul Apostol Petru scrie: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.  (1Petru 1:15,16).

Dar ce înseamnă să fii sfânt, sau să trăiești în sfințenie? Un băiețel l-a întrebat pe tatăl lui, uitându-se la vitraliile Bisericii: “Tată cine sunt acești oameni pictați pe sticlă?” Tatăl i-a răspuns: “Sunt sfinții.” Băiatul întrebă din nou: “Tată, dar cine sunt sfinții?”. Stând un pic pe gânduri, tatăl răspunse: “Cei care lasă să strălucească lumina prin ei.” Cu adevărat, a fi sfânt înseamnă să lași lumina Domnului Isus Hristos să strălucească prin viața ta. Sfânt înseamnă să nu mai trăiești tu, ci Hristos să trăiască în tine. Sfânt înseamnă spălat, sfințit și socotit fără păcat, prin sângele Domnului Isus. „Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:11b). Doar jertfa Domnului Isus ne poate sfinți și doar Duhul Său cel Sfânt ne poate ajuta să trăim o viață de sfințenie. “Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.” (Evrei 10:10).

E cu totul neobișnuit să spui unui creștin astăzi, “sfânt”, nu-i așa? De fapt dacă cineva ți-ar spune,“sfântule”, poate ai crede că face glume pe seama ta. Ba chiar am auzit expresii dojenitoare de genul: “Ce, te crezi sfânt?”  Dar cât de departe de adevăr este această practică. Noi suntem sfinți datorită jertfei Domnului Isus, nu datorită faptelor bune pe care le facem, deși faptele sunt rezultatul natural al faptului că am fost sfințiți. Cei din jur nu pot să-L vadă pe Isus Hristos și pe Duhul Sfânt trăind în noi, dar pot să vadă că trăim sfânt în toată purtarea noastră. Cu alte cuvinte, ei pot să vadă cât suntem de uniți, atât la necaz cât și la bucurie și cum noi, cei care suntem frați ai Domnului Isus, ne iubim, ne ajutăm și ne căutăm.

Nu trebuie să mori fizic și apoi cineva să-ți facă revizia vieții, iar mai apoi bazat pe ce ai făcut în viață, să decidă dacă meriți sau nu, să te numești sfânt. Trebuie să mori împreună cu Hristos și să învii împreună cu El la o viață nouă. Astfel, omul înviat împreună cu Hristos este sfânt. Odată înviat împreună cu Hristos, pășești pe calea îngustă a credinței, luând jugul ușor ar dragostei Lui pe umerii tăi și lăsând ca Domnul Isus să crească zilnic în tine.

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.