Chiar în ziua de Paști, am căzut de pe bicicletă…

Probabil că, văzând titlul acestui articol, mulți vă veți întreba și, pe bună dreptate : ”Dar, ce ai căutat, sora Marinela, pe bicicletă în ziua de Paște ?”. Fiind un timp frumos, am decis să scot fetițele cele mici la un parc din apropierea casei. Deoarece drumul avea o pantă destul de mare le-am sfătuit pe fete să se dea jos de pe biciclete și să le poarte conduse de mână, pentru a evita vreun accident. În dorința mea de a o ajuta pe cea mică să își care bicicleta, datorită unor decizii greșite de manevrare, am căzut eu și cred că mi-am pierdut cunoștința. Au venit cei de-acasă și ne-au dus pe toate acasă cu mașina. Acasă, după ore de la căzătură, încă descopeream dureri noi : mâini, picioare, cap…  

Dacă aș citi aceste rânduri, scrise de altcineva, aș începe imediat să enumăr greșelile inacceptabile care au dus la acest accident. M-aș gândi ceva de genul acesta : „Cum s-a gândit această mamă să facă atâtea greșeli : șlapi, deal, fără cască de protecție… Inacceptabil !” Îmi recunosc greșelile, care m-ar fi putut costa chiar viața. Dar, Domnul a fost bun și m-a vindecat.

Încă de la începutul anului m-a preocupat gândul despre modul în care trebuie să corectăm, în dragoste, pe cel căzut în păcat, cu scopul de a-l ridica, chiar și atunci când acesta a comis un păcat care, poate, m-a afectat și pe mine, personal. Căzătura mea de pe bicicletă a deschis în mintea mea noi orizonturi și anume :

     1.    Să mustri în dragoste pe cel căzut, însemnă să-l ridici și să-i speli rănile. 

     După ce am sosit acasă, soțul și fetița mai mare mi-au spălat rănile. Nu am auzit de la ei nici o vorbă de mustrare, deși știu că meritam. În schimb, tot ce am cerut mi s-a dat, inclusiv înghețată. Da, înghețată ! Cum însă nu aveam nici un fel de înghețată în casă, soțul meu a mers repede la magazin și mi-a adus ce am dorit. Mai târziu, cererea mea mi s-a părut deplasată… Eu, cu o lovitură proaspătă la cap și ei la magazin după înghețată…. Poate ai zice că eu am scuză, dar ei ? Dar dragostea și grija pe care mi-au arătat-o prin acțiunile lor m-au încurajat.

     2.    Să mustri în dragoste, înseamnă să te rogi. Soțul meu, după ce mi-a curățat rănile, a pus mâna pe mine și s-a rugat, cerând Domnului îndurare. Domnul este Cel ce vindecă, Cel ce iartă, Cel ce dă credință, Cel ce ajută pe păcătos să se vadă cum este și că are nevoie de ajutor. Noi nu suntem decât unelte în mâna Lui. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16b).

     3.    Să mustri în dragoste, înseamnă să știi cum să-i vorbești, celui căzut, despre păcat, în așa fel încât să știe că ești de partea lui și că îi vrei binele. 

     Am primit o mustrare, cu ceva timp în urmă, pe care tot mă rog Domnului să o uit, dar încă nu am reușit. Într-o discuție o persoană, mi-a spus flegmatic și apăsat : “Tu vorbești ? Tu vorbești  ?” Era vorba de administrarea banilor, despre zeciuială și donații. Eu vorbeam în termeni generali despre administrarea banilor pentru lucrarea evanghelistică. Ce am înțeles eu prin aceste întrebări, era faptul că eu nu dau bani cât sau unde trebuie, deși persoana cu care vorbeam nu știa mai nimica despre donațiile mele. Nu cred că și-a dat seama de durerea pe care mi-a provocat-o și nu cred că a intenționat să mă rănească, dar eu m-am simțit disprețuită și aruncată la gunoi, ca și cum nu aș fi fost bună de nimic. Unii oameni vor zice : “Așa sunt eu, le spun pe șleau”. Asta pot să o spună cei din lume, dar nu copiii lui Dumnezeu ! Noi trebuie să spunem : “Așa e El, Isus Hristos și El trăiește în mine, deci așa sunt și eu”. Esența dragostei și a adevărului este în noi, pentru că Dumnezeu ne-a născut din nou, la o nouă viață, la o nouă natură și la o nouă chemare. Omul vechi trebuie să moară, iar omul cel nou să ia chip în noi, din ce în ce mai mult, prin Domnul Isus. Totul, vocea, privirea, atunci când îi vorbești păcătosului despre păcatul din viața lui, sunt tot atât de importante ca și ceea ce spui. Ai grijă ca, prin vorbele tale, să nu pui capacul peste groapa în care zace cel căzut. Aceasta nu înseamnă a spune adevărul în dragoste, așa cum ai dori ca cineva să-ți vorbească ție.

 Mai târziu, împreună cu soțul, am revizuit greșelile făcute și l-am asigurat că mi-am învățat lecția. De cele mai multe ori, cei căzuți știu ce au făcut e greșit; nu mai au nevoie de critică și de cuvinte aspre, ci au nevoie de o mână care să-i ridice, au nevoie de cineva care să le reamintească de dragostea și jertfa Domnului, de cineva care să se roage cu ei, să plângă cu ei și să le acorde din timpul lor și resursele lor. Atunci când ridici pe cineva trebuie să te apleci sub povară și să pui umărul să-l sprijinești.

Aveam de gând ca, în timpul petrecut cu fetele la parc, să finalizez o poezie inspirată din predica de duminică dimineața. Dar, am decis să nu fac nici o schimbare  deoarece recitindu-le, mă cutremur gândindu-mă cât de aproape eram de a-L lăuda pe Domnul în veșnicie așa cum spun versurile acestea. Mi-am dat seama că, atunci când clipa încercării vine, nu-ți dă de veste. De aceea trebuie să fim pregătiți, în orice clipă, pentru a ne întâlni cu Domnul și Mântuitorul nostru.

În mine a-nviat Isus, trăiesc prin Duhul Lui cel Sfânt.
Și eu, prin sfânta înviere, am fost salvată din mormânt.
Căci înainte să-L cunosc, eram pierdută-n greu păcat,
Dar sângele de la Golgota, de toate m-a eliberat.

Iar azi, în mine și prin mine, trăiește Domnul, și-L slăvesc.
Îi aduc laudă, cinste, slavă, din inimă Îi mulțumesc.
E Stâncă tare, neclintită, în încercarea cea mai grea.
Isus e Calea, Adevărul, Viața și Nădejdea mea !

Dacă trăiesc, trăiesc să-L laud ; și dacă mor Îl voi lăuda.
El Învierea și Viața trăiește azi în viața mea.
Molimă, ciumă și necazuri, au fost și încă vor mai fi.
Dar dragostea-I și îndurarea, în veci de veci vor dăinui.
Marinela Buzas