Iubiți-i, iubiți-i, iubiți-i și câștigați copiii pentru Dumnezeu!

 

Vă recomand să ascultați mesajul: “În ce limbă să creștem copiii din diaspora?”, prezentat de fratele pastor Daniel Brânzei. După ce am vizionat youtube video, mi-am făcut și eu o revizie personală, deschizându-mi inima, și împărtășind gândurile mele și experiența personală.

Sau dacă doriți să ascultați ce consider eu a fi esența acestui mesaj, aici este o versiune de 3 minute.

 

  1. Experiența personală: Scuze

    Deși nu am scuze pentru faptul că băiatul meu, Cristi, nu vorbește cursiv limba română, iată totuși cu ce încerc să mă scuz. Am venit în America, atunci când băiețelul nostru avea doar un an și jumătate. Deci, până la un an și jumătate am vorbit cu el doar în limba romană. Nu ne-am făcut mari probleme când am observat că băiatul, la un an și jumătate, încă nu vorbea, căci ziceam: „e încă prea mic”. Dar când a ajuns pe la vârsta de 3 ani, am început să ne neliniștim un pic. L-am dus la doctor, au urmat niște teste, după care specialiștii ne-au spus că trebuie dus, de vreo patru ori pe săptămână, la logoped și mai mult, că neapărat trebuie să vorbim cu el doar o limbă, limba engleză. Primul copil, părinți tineri, dezorientați, am acceptat tot ce ni s-a spus. Oricum, eram cam obligați să vorbim engleza în casă, din cauză că locuiam și lucram într-o Casă de bătrâni (Adult Family Home). Nu știam noi la ora aceea că aveam un băiatul care nu numai că va vorbi cursiv limba engleză, dar că va și excela la școală.

    Totuși, prioritar pentru mine a fost ca băiatul să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Am făcut și efortul de a frecventa și o biserică Americă. Nu mi s-a părut și încă nu mi se pare greu să particip la 3 programe bisericești, în fiecare duminică, pentru că am continuat această tradiție și cu cele 3 fetițe care au urmat după Cristi. Biserica Americană are programul chiar între programul de dimineața și cel de seara a bisericii noastre române, așa că a fost și este posibil acest lucru.

    BONUS -CRISTI ȘI SCOALA -la sfârșitul articolului

    1. Copilul meu la Biserica Americană

    E o mare bucurie să fii în casa Domnului, dar ce mare bucurie e să-ți vezi copilul cu un carnețel în mână, luându-și notițe la predici. Cristi avea doar vreo 9 ani când întorcându-ne de la biserica Americană, ne-a spus că simte că Domnul vrea ca el să spună oamenilor despre Dumnezeu; aceste cuvinte au fost cuvinte care ne-au adus multă bucurie.

    Totuși, când a venit vremea să-l duc pe Cristi la tineret, cam pe la vârsta de 13 ani, la Biserica Americană, am ezitat. Cum să-mi las băiatul acolo, fără să știu ce va învăța? Ce încredere să am că se va predica o doctrina sănătoasă? Veneau mulți tineri la programul de Joi seara, iar unii dintre ei arătau destul de deșirați. Fete cu fustele cam scurte, băieți cu parul lung… Am aflat mai târziu că acești tineri proveneau din familii de necreștini, chiar familii destrămate, și că biserica organizase ca să fie aduși cu autobuzele la tineret.

    Cristi credea că îl las la tineret și că eu mergeam acasă, dar eu de fapt, intram în biserică pe o altă ușă și urcam la balcon, unde nici nu era aprinsă lumina. Erau ușieri care supraveghere și balconul, dar nu m-au întrebat niciodată ce căutam acolo. O, câtă bucurie să-mi văd băiatul, în fiecare săptămână, pe rândurile din față, cu caiețelul de notițe. Predicile erau foarte bine pregătite, bazate pe o doctrina sănătoasă. La sfârșitul programului, tinerii aveau oportunitatea de a se ruga cu un lider din biserică, pentru nevoi personale. De mai multe l-am văzut rugându-se cu alți tineri. În fiecare seară, tinerii aveau oportunitatea să răspundă chemării de-al primi pe Isus ca Mântuitor și Domn personal.

    La tineret au fost câteva sesiuni în care băieții au fost puși într-o sală și fetele în alta. Aici mi-a fost imposibil să intru. Dar tot am putut să ascult suficient, din sala alăturată, căci vorbitorul folosea un microfon. Am auzit destul ca să înțeleg că primea învățătură despre puritate sexuală, despre consecințele păcatului și despre alte învățături sănătoase, specific vârstei lor. Am mulțumit Domnului pentru tot ceea ce băiatul meu a învățat acolo. Poate am fost un pic prea grijulie, dar niciodată în viață nu am dat greș când am făcut prioritate din siguranța și sănătatea fizică, sufletească și spirituală a copiilor. Și mai doresc să vă spun că nu am continuat să particip la programe din momentul în care m-am convins de învățătura sănătoasă și de faptul că băiatul meu era în siguranță în acel loc.

    1. Retrospectivă

    Dacă mă uit în urmă, sunt convinsă că nu trebuia să-l duc la nici un logoped, nu trebuia să meargă la o grădiniță specială și nu trebuia să ne oprim să vorbim cu el limba română. Cu toate că regret că nu am insistat mai mult să-l învăț limba română, totuși mă bucur că l-am învățat de mic Cuvântul Domnului și că i-am creeat oportunități să crească și să se dezvolte armonios.

    Când Cristi a împlinit 18 ani, l-am dus în Romania pe o perioadă de o lună, timp în care s-a îndrăgostit de Arad. A studiat muzica, în acea lună, cu fratele Teodor Caciora, iar eu l-am lăsat singur în România, la o familie minunată care a avut grijă de el, ca de copilul lor. Acum el studiază muzica în Tennessee, (Bachelor) și plănuiește să meargă în Romania să facă Masteratul în Muzică. M-a făcut să zâmbesc când mi-a spus: „Eu nu pot să spun că sunt român dacă nu trăiesc în România o perioadă.”

    Ne-am străduit mai mult cu fetițele ca să le învățăm limba română, și folosim Duolingo (ca să învețe și să scrie), Recomand acest site gratuit: Learn a language for free

    1. Ce merită atenția și efortul nostru

     

    Când cel rău se luptă din răsputeri pentru inima și mintea copiilor noștri, cred că ar trebui să nu precupețim nici un efort ca să luptăm pentru salvarea sufletelor lor.

    Iată ce cred că merită atenția și efortul nostru:

    1. Să petrecem timp cu copiii noștri, ca să-i cunoaștem și să-i înțelegem. Copilul, de când învață să vorbească, strigă: „Mami, tati, vezi ce pot să fac? Ai văzut mami? Ai văzut?” „Uita-te la mine! Apreciază-mă, încurajează-mă, descopere-mi talentele și îndrumă-mă pe calea pe care trebuie să merg!”, strigă inima adolescentului. Ce știi tu despre copilul sau adolescentul tău? Știi la ce ascultă? Știi la ce canale de youtube e abonat? Cuvântul “canal”, se potrivește bine pentru youtube, pentru că multă mizerie mai curge pe aceste canale de youtube și nu numai. Știi ce muzică ascultă? Știi care este culoarea lui preferată? A petrece timp să comunici cu copiii este important pentru ca aceștia să înțeleagă că-i iubim, că le dăm valoare prin faptul că ne dăm parte din viața noastră lor. Căci viața e măsurată în minute, ore, secunde și ani. O nevoie profundă, pe care o are fiecare om, este nevoia de a fi cunoscut, de a fi descoperit, de a fi apreciat, valorificat și încurajat. Nu în ce limbă vorbim cu tinerii și copiii noștri e problema, ci problema este pur și simplu că nu vorbim, nu comunicam, nu ne cunoaștem copiii. David se roagă în Psalmul 139: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaște-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaște-mi gândurile!” (Psalmul 139:23). Tot David spune: “Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaște, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmi 142:4) A nu fi cunoscut de nimeni, duce sufletul la disperare și deznădejde. A cunoaște pe cineva ia timp, perseverență, atenție concentrate și analiză, dar atunci când este dragoste, nici un efort nu este prea greu.

    Este important pentru copiii noștri săși formeze identitatea, prin prisma Scripturii, fiind încurajați de dragostea și devotamentul nostru. O părere corectă despre sine este fundamentată în relația cu Dumnezeu dar și cu cei din jur. Dumnezeu nu ne-a dat copiii ca să-i poleim cu hainele cele mai scumpe, cu telefoanele mobile cele mai noi, cu mașini și câte și mai câte! Copiii nu sunt idolii noștri și nu sunt nici „pacoste pe cap”, ci ei sunt un dar de la Dumnezeu, dar pentru care El ne va cere într-o zi socoteală. Nu-i îngropați cu indiferența dumneavoastră și nu-i idolatrizați făcându-le toate mofturile, ci iubiți-i cu adevărat. Creșteți-i în dragoste și adevăr.

    Noi ca părinți, vrem să avem agenda noastră pentru copii, dar să avem grijă să nu ne trezim noi în centrul atenție iar nu Dumnezeu, sau nici măcar copiii noștri. Motivația nu trebuie să fie mândria noastră ci slava lui Dumnezeu și bine copiilor. Nu e rău să-i ajutăm pe copii să atingă scopuri de valoare în viață, ba chiar asta trebuie. Nu lăsați niciodată ca copiii dumneavoastră să pună la îndoială dragostea dumneavoastră, sinceră și necondiționată. Iubiți-i cu privirea, cu mângâierea, cu timpul dumneavoastră, cu exemplul personal (inestimabil de prețios). Iubiți-i când greșesc. Ajutați-i să înțeleagă că valoarea lor nu este dată de performanțele lor.

     

    Atunci când copiii se simt iubiți, de dragul a cine sunt ei, ei ajung la performanțele cele mai bune, dar o fac dintr-o atitudine corectă, dezvoltând o relație personală cu Dumnezeu și o relație bună cu noi ca părinți. Preferă ascultarea din iubire.

    Copiii și tinerii noștri au agenda lor, iar pentru mulți din ei, în capul listei este cum să scape de acasă, de sub autoritatea părintească și de sub regulile stricte ale casei, pe care nu le văd decât ca fiind agenda părinților. O mamă i-a spus fetiței să stea jos cuminte, dar fetița nu a vrut să o asculte. Apoi mama a amenințat-o că-i va lua jucăria. Fetița s-a așezat jos, sa uitat la mama ei și i-a spus: “În inima mea tot în picioare stau!” Ne ascultă copiii noștri de dragul jucăriilor pe care le primesc de la noi, sau este departe inima lor de ascultare? Înțeleg ei motivația din spatele cererilor noastre? Știm noi ce este în inima lor, sau tot ce ne interesează este să ne mândrim cu ei, indiferent pe ce cale stoarcem din ei realizările pe care le dorim sa le atingă? Chiar azi am lucrat la Camera de urgență, unde a fost adusă o fetița de 8 ani. Fetița striga, cât o ținea gura: „Sunt, REA, REA, REA! Sunt urâtă! Sunt proastă! Mă voi răni tot mai tare, nu mă voi opri!” Fetița avea tăieturi și vânătăi pe tot corpul, leziuni pe care și le-a făcut singură. Nu este zi în care să lucrez la camera de urgență și să nu văd astfel de copii și tineri disperați, unii chiar cu gânduri de sinucidere. Și aceasta, în mare parte datorită faptului că se ocupă de ei internetul, platformele de socializare, „prietenii”. Acesta este un subiect pentru un alt articol, totuși, merită precizat faptul că dacă nu ne vom ocupa noi de copiii noștri, vor fi alți care se vor ocupa de ei iar de multe ori, aceștia nu au binele copiilor noștri ca prioritate. Pentru cei interesați de a aprofunda acestă problemă a lui “social media”, cu precădere efectul asupra copiilor, vă recomand filmul documentar „The Social Dilemma.” (Uitați-vă cu ochi critic și luați doar ce este bun).

    1. Duceți copiii în România; îi va motiva să învețe limba română. Cel mai frumos cadou pe care i l-am făcut băiatului meu, a fost să îl duc în Romania. Am călătorit cu el câteva zile prin Romania, după care l-am „plasat” la o familie de prieteni minunați în Arad, și l-am lăsat acolo. A învățat să meargă cu bicicleta, singur prin oraș, și-a făcut prieteni și a prins drag de România.
    1. Nu lăsați limba în care vorbiți dumneavoastră, sau copiii dumneavoastră, să pună ziduri de despărțire între dumneavoastră și alte familii care nu vă împărtășesc opinia. Copiii ne privesc și învață. Ei învață de la dumneavoastră dragostea și respectful, sau ura și disprețul. Am fost tratată atât de dur de o cunoștință care atunci când și-a dat seama că nu vorbesc cu copilul (de 6 ani) în limba română, a început pur și simplu să strige la mine, etichetându-mă cu tot felul epitete, nepoliticoase. M-am bucurat atunci că băiatul nu înțelegea ce spune. Iubiți, dragi creștini, iubiți! La ce vă ajută că i-ați învățat pe copii limba română, dacă cu aceasta i-ați învățat și cum să judece, să se creadă mai buni, sau mai superiori fața de alții? Știu o mamă, aici în America, care și-a învățat copilul să vorbească limba romană, dar când au vizitat Europa i-a interzis fetiței să vorbească limba romană ca nu cumva să intre vre-un român în conversație cu ele, căci îi considera pe toți românii „sub nivelul lor”, ca să nu folosesc cuvintele urâte pe care le-a folosit această mamă.

    Mai important este, de fapt, care este duhul de care ești călăuzit, atunci când vorbești și motivația inimii tale. Nu am găsit nici un verset în Biblie din care să înțeleg că ar fi o greșeală, când te muți în alta țară să adopți limba țarii în care te-ai mutat.

    Dacă v-ați decis să locuiți într-o altă țară, definitive, învățați limba țării și implicați-vă cât puteți la nivel local, astfel să fiți lumină și sare și să excelați în tot ce faceți. Cu alte cuvinte, tot ce faceți să faceți ca pentru Domnul. Daniel a fost smuls din țara lui, dus ca rob în Babilon, iar primul lucru care i l-au făcut a fost să-i schimbe numele din Daniel în Beltşaţar. Prin toate încercările prin care Daniel a fost trecut, el a fost credincios lui Dumnezeu. Daniel era priceput, înțelept, dependent de Dumnezeu și a excelat în lucrul său, până acolo că a ajuns al treilea în cârmuirea împărăție. Aramaica a devenit limba primară pentru evreii duși în robia Babiloniană. Nume nou, haine noi, o limbă nouă, bijuterii (Daniel 5:29), părul ras, mâncare diferită dar aceeași inimă, același scop, același destin veșnic, Acela de a-L onora pe Dumnezeu chiar cu prețul vieții.

    Daniel nu s-a oprit să se roage lui Dumnezeu de 3 ori pe zi cum îi era obiceiul, chiar dacă a știut că-și risca viața. Astfel de copii îmi doresc să cresc. Iosif, a fost și el dus ca slav în Egipt și ajunge să fie al doilea în conducerea țării. La fel ca și Daniel, o altă limbă, cultură, îmbrăcăminte, greutăți, ispite, dar aceeași inimă predată Domnului. Era atât de schimbat Iosif, că frații lui, vorbind cu el (cred că folosea traducător), stând cu el la masa, nu l-au recunoscut. Noi românii, avem oportunitatea de a influența direcția în care merge țara în care Dumnezeu ne-a pus. Noi știm că binele nostru depinde de binele țării. Și mai știm că binele cel mai bun, care atrage binecuvântarea lui Dumnezeu peste țară, este trăirea în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.

    Deci, haideți să-i învățăm pe copii dragostea pentru Dumnezeu, înainte de dragoste pentru o cultură, o tradiție, o limbă. Creștinii sunt caracterizați de dragoste, bunătate, milă, iertare, compasiune, răbdare, facere de bine, încurajare, blândețe, smerenie, credincioșie, sfințenie, adevăr, dreptate și tot ce este vrednic de numele Domnului Isus pe care-L poartă.

    Mă rog pentru toți românii din diaspora, ca Domnul să-i binecuvânteze, ca la rândul lor și ei să fie o binecuvântare pentru prietenii lor, vecinii lor și țara unde locuiesc pentru o vreme.

    Cristi are deja 21 de ani, și deja slujește ca lider la laudă și închinare, într-o biserică americană din Tennessee. Nu mi-am pierdut copilul că nu merge la o biserică românească. Mă rog ca Domnul să-l țină pe calea lui, până la sfârșitul vieții lui. La fel mă rog și pentru cele trei fetițe cu care ne-a binecuvântat Domnul și pentru toți copiii creștinilor români din diaspora și nu numai. Nu-mi doresc nimic mai mult în viață, decât ca acești copii ai mei să-L iubească și să-L urmeze pe Domnul cu credincioșie. Dacă ar fi să pot să mă rog doar o rugăciune, aceasta ar fi, mântuirea copiilor.

    Și dacă tot ați ajuns până la sfârșitul acestui articol, vă mai sugerez o predică: “Ce vrea Dumnezeu de la diaspora română?”

 

 

BONUS -CRISTI ȘI SCOALA

Pentru că trebuia să meargă la logoped, de câteva ori pe săptămână, acest program a fost încorporat în programul lui de grădiniță. Cristi era luat de un autobuz, din fata casei, și petrecea timp de aproximativ 4 ore la această grădiniță specială, unde avea și lecțiile speciale cu logopedul.

Pe când să înceapă grădinița (Kindergarden), ni s-a spus că a făcut progrese foarte mari și că ia ajuns din urma pe copiii “normali”. Ajuns în clasa I, copilul meu a început să prezinte o noua problemă, și anume “vorbea prea mult” cu cei din jur. Învățătoarea m-a sunat acasă să îmi spună că Cristi deranjeaza clasa, prin faptul că se întoarce și vorbea cu alți copii în timpul clase. M-a întrebat și ce să facă. Eram mirată de întrebarea ei. I-am spus să-l pedepsească cumva, cum ar fi să-i taie din pauze… După o lungă tăcere, învățătoarea mă întreabă pe mine: “Am voie să fac așa ceva?” Mi-am readus aminte că sunt departe de România anilor mei, în care învățătorii nu duceau lipsă de metode prin care să stăpânească copiii în clasă. Așa că i-am spus că voi avea o discuție cu Cristi asupra acestei probleme. După discuții îndelungate cu băiatul meu, am aflat că motivul pentru care era etichetat ca “agitat, neascultător, neastâmpărat”, era faptul că se plictisea din cauză că el termina ce avea de făcut și apoi trebuia să stea cu mâinile pe bancă și să se uite în fața.

M-au năpădit amintirile din copilărie. Nici eu nu am reușit performanța cerută băiatului meu în scoală, ceea ce a rezultat în multe lovituri cu bățul la palme și nu numai. Învățătoarea lui Cristi a refuzat orice metodă de “pedeapsă”, sau adăugarea altor activități, care să-l țină ocupat (cum ar fi o hârtie pe care să coloreze), în schimb mi se propuneau medicamente, medicamente pe care nu le consideram deloc necesare și care cred că i-ar fi făcut mai mult rău decât bine. În acea perioada studiam la facultate psihologia, clasă obligatorie înainte ca să fiu acceptată în programul de asistentă medicală. I-am cerut profesoarei de psihologie să-mi dea un sfat. Dânsa m-a sfătuit să-l scot din școala aceea, la sfârșitul anului, și să-l înscriu într-o școală creștină. Ni s-a părut un efort uriaș să plătim pentru o școală particulară, dar am făcut acest pas. Miracolul miracolelor! Nimeni nu mi-a mai sugerat medicamente. Cristi a studiat în această școală particulară până a intrat la Facultate. Pastorul bisericii (pastor Steve), care era profesorul de teologie, a devenit mentorul spiritual și un îndrumător de nădejde pentru băiatul meu. Singur, Cristi, la vârsta de 16 ani, a decis să se implice în biserică și să intre întru-un program de ucenicie “mentorship” cu Pastor Steve, chiar după ce a început facultatea.

Nu ne pierdem copiii din cauza limbii pe care o vorbesc,
Ne pierdem copiii pentru că pe Domnul Isus ei nu-L iubesc.
Nu-i pierdem că nu stau în biserică cuminți, tăcuți și frumos,
Ci îi pierdem când în inima lor nu e Stăpân Isus Christos.

Mai mult decât o limbă pământească, ce-o vorbești pentru o vreme,
Mai important ca obiceiurile și tradiția strămoșeasc,ă a nu se pierde,
E nașterea din nou și roada Duhului Sfânt, o viață transformată
E important ca gândul, vorbirea și fapta, de Duhul Sfânt să fie ghidată.

MB 14 sept.-20

Share this

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: