Cu lacrimi pe obraz și totuși fără a fi disperați

Cu lacrimi pe obraz și totuși fără a fi disperați
Cu tristețe în suflet și totuși mângâiați,
Noi știm că moartea este pragul eternității
Pentru cei ce L-au acceptat pe Isus, Prințul vieții.

O cunună a neprihănirii în slava veșnică vom primi
Când Isus, Iubitul Mire acasă ne va primi
Când ultima lacrimă ne va șterge de pe obraz
Când va fi veșnic soare fără dure și fără necaz. Continuă lectura “Cu lacrimi pe obraz și totuși fără a fi disperați”

Share this

La calul care lucră se dă mai mult de lucru?

Acum în prag de alegeri, aici în America, mi-am adus aminte de o expresie interesantă pe care am auzit-o, cu mulți ani în urmă: “La calul care lucră, se dă mai mult de lucru”. Această afirmație a fost spusă, cu multă greutate, accentul fiind pus pe verbul a lucra. Această zicală, ca să-i zic așa, a fost adusă ca argument pentru alegerea unui pastor, nou, în biserica din care făceam parte. Eram tânără și cu puțină experiență, așa că am observat luarea acestei decizii, cu mare atenție. Aveam de ales dintre doi pastori. Primul era proaspăt ieșit de pe băncile Seminarului, tânăr și era necăsătorit. Cel de-al doilea, nu doar că era păstorul principal al unei biserici, de câțiva ani buni, dar era și înscris la cursuri pentru doctorat și avea o familie frumoasă. Eram numai ochi și urechi, pentru că părerile erau împărțite, iar noi eram acolo ca să votăm. Și eu trebuia să votez, dar încă nu știam pe cine. Dar când unul dintre frați a lansat această frază: “La calul care lucră, îi dai mai mult de lucru!”, s-a lăsat liniștea între noi. Ne-a explicat fratele acesta, că trebuie să vezi munca unui om ca să îți dai seama că e bun de lucru și să-i dai mai mult de lucru. Votul meu a fost influențat de acest ultim argument; și cred că nu doar al meu. L-am votat pe cel care lucra deja ca pastor, de câțiva ani buni. Acum, când mi-am adus aminte de această expresie, am căutat-o pe internet în lung și-n lat dar nu am aflat-o. Totuși, am pe inima să spun și eu ceva la acest subiect. Rândurile de mai jos sunt doar părerea mea personală și scriu ca și cum mi-aș deschide inima unei persoane dragi și apropiate.

Omul harnic

Munca este o binecuvântare, un dar de la Dumnezeu, este o activitatea care va continua în veșnicie, dar fără spini și pălămidă, fără lacrimi, fără durere și fără ocazionalele biciuri ale celor ce dau pe cei care muncesc. De mică copilă m-am învățat cu munca. Fără mașină de spălat, fără apă potabilă, sau nici măcar fântână, fără canalizare, de multe ori fără curent electric și fără multe alte comodități, munca a fost la loc de cinste în viața mea și a mătuși mele care m-a crescut. Pe lângă treburile casei, am învățat să vând semințe, flori și zarzavaturi, la colțul străzii, să cultiv o grădină, să îngrijesc de animale, să mă lupt cu șoarecii și șobolanii….Ce să zic, am îndrăgit munca și inițiativa privată, de mică, dar am prins și gustul profitului financiar de pe seama muncii. Risc să credeți că mă laud, dar să știți că de câteva ori am căzut la pat bolnavă din cauza extenuării fizice, rezultată din munca intensă pe care am depus-o. Unui astfel de om i se spune aici “workaholic”, adică un om care este obsedat cu munca și a cărui comportament se încadrează la bolile mentale. Nimic de lăudat la o astfel de obsesie. M-am numărat și eu printre astfel de oameni, și mă străduiesc să nu mai cad de pe calea echilibrului și a priorităților corecte, bine stabilită de Domnul în Cuvântul Său. Iubesc munca și vreau să fac totul, de la zero, dacă se poate. Aici în America, ne încălzim iarna cu o sobă de lemne. Soțul meu taie lemnele vara, le punem la uscat, iar iarna le aducem în casă și le punem în sobă. Ne place să tăiem găini, porumbei…și alte animale bune de mâncat. Punem zacuscă, gem, varză la butoi…, avem grădină frumoasă… Am plin congelatorul de fasole lată, din grădină. Îmi aduc aminte când ne-a vizitat o sora care locuia în Europa. La un moment dat, i-am dat telefonul ca să poată să comunice cu familia. Contul dânsei a rămas activat pe telefonul meu și din greșeală, când m-a semnalat telefonul ca am primit mesaj, am citit o scurta conversație. Bineînțeles că am închis imediat contul dânsei, dar am apucat să citesc următoarea descriere, pe care aceasta sora mi-a facut-o: „Aici trăiesc ca la țară. Noi suntem domni în comparație cu ei; țin până și pisicile în casa….” Nu m-a deranjat deloc, descrierea. Prefer simplitatea. Iubesc munca fizică. Pe lângă lucrurile de bază pe care o mamă și o soție le face în gospodărie, am sezoane în care ba fac vaze de flori din ciment, ba mă apuc de făcut haine, și câte și mai câte nu-mi trec prin cap și prin mâini. Am croșetat până și poșete la fetițe. Răspund cererilor de ajutor, cu tot dragul; cereri care sunt dese și nu de puține ori dificile. De exemplu aseară am fost chemați la o persoană care nu se simțea bine. Am ajuns acolo, doar să aflăm că și-a sfârșit alergarea aici pe pământ. În ciuda eforturilor noastre și ale paramedicilor, de o aduce din nou la viață, sora noastră a trecut pragul veșnicie. A trecut bine de miezul nopții până am putut să ne desprindem de familie și să terminăm cu toate procedurile de rigoare, inclusiv să ajutăm cu traducerea la multele întrebări puse de poliții, care au venit să-și facă datoria. După rutina de dimineață, pe la 8:30 mi-am pregătit fetele pentru Metropolitan Youth Symphony- clase de muzică (prin Zoom acum), iar eu m-am dus la colțul unei intersecții mari, de la 930-1130, să flutur o pancartă pentru Vicki Kraft, ca să fie realeasă ca reprezentantă a districtului 17, din Statul Washington. Aceste ore la colțul străzii mi-au prins foarte bine și pot să spun că au trecut ca si cum ar fi fost doar câteva clipe. Încă îmi erau întipărite în minte cele doua trupuri intense pe parchet, trupul neînsuflețit al sorei, și cel al fratelui care o ținea strâns în brațe și care plângea cu lacrimi amare, și-și vărsa durerea înaintea Domnului, ca și cum casa nu ar fi fost plina de oameni. Aveam nevoie să-I spun Domnului, și eu, tristețea mea și să primesc încurajarea Lui. Am cântat Domnului și m-am rugat, într-una, în timp ce fluturam stegulețul Americii, și pancarta cu numele sorei noastre, Vicky Kraft, iar aceasta m-a răcorit. Să nu mai vorbim de faptul că mi-a prins bine mișcarea fizică, căci pentru mișcare fizică nu prea îmi fac timp, deși știu că este necesară. În afară că a fost frig și că mi-au cam înghețat mâine pe pancartă, am fost atât de încurajată de susținerea celor care treceau cu mașinile pe lângă noi. Chiar un polițist, într-o mașină oficială de poliție, ne-a făcut cu mâna, în semn de încurajare. Plină de entuziasm, pe drum spre casă, am sunat câteva prietene ca să vorbim un pic, să ne încurajăm și să ne ținem la curent cu ce se întâmplă în comunitatea noastră. Am fost un pic la cumpărături, am luat pe fetița mare și încă o prietenă și le-am dus la o altă fetiță acasă, ca să meargă împreună la tineret. Uitându-mă la ceas, v-am descris în mare ultimele 16 ore ale vieții mele, care includ vreo 7 ore și jumătate de somn. Plină de entuziasm, am făcut o pauză ca să scriu aceste gânduri, pentru că fetele mici încă nu au terminat cu lecțiile de muzică. Dar cum termină, am de gând să le scot, și pe ele, un pic la aer liber. Mi-am pus eu în cap una și bună, și anume, că tot ce fac, fac pentru slava Domnului și că aceasta Îi aduce Lui bucurie. Nu-mi permit să încadrez la capitolul muncă și scrisul, sau faptul că compun poezii sau cântări, că mai fac traduceri… Soțul meu mă întreabă, deseori, când mă vede că tipăresc,” La ce lucrezi?”.  Pentru mine, acestea sunt pur și simplu deliciile vieții mele, căci le fac cu drag, pentru Iubitul inimii mele, Domnului Isus. Totuși, îmi dau seama că din cauza faptului că nu am studiat destul arta scrisului, aceea a gramaticii limbii române, am vocabular sărac, vreau să fac totul repede, repede,  și aceea, această activitate este destul de slăbuță, în ciuda elanului meu uriaș și cel al încăpățânării mele de a continua să scriu. Că slujesc la Biserică, ocupându-mă de copii, sau că spăl pe jos, când nu mă vede nimeni, totul vreau să le fac ca pentru Domnul. Munca e muncă și o consider ca pe un act de închinare spre Slava Domnului. De ce v-am spus toate acestea? Vreau să vă conving că iubesc munca, iubesc să fiu ocupată, iar aceasta nu o pun pe seama faptului că sunt extrovertită. O pun pe seama faptului că îmi aduce o mare bucurie să muncesc și cred că acesta este planul lui Dumnezeu pentru copiii Lui, Acela ca ei să fie cei mai harnici.

Continuă lectura “La calul care lucră se dă mai mult de lucru?”

Share this

Identitatea creștinului și Muzica

“Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovnicești şi cântați şi aduceți din toată inima laudă Domnului.” (Efeseni 5:19). “Învăţaţi-vă şi sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.”(Coloseni 3:16b).

 

Cântarea duhovnicească, izvorâtă dintr-o inimă predată Lui, cu scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu, este un dar așa de frumos, un dar primit de la Dumnezeu. Cântarea și muzica, în general comunică, sfătuiește, învață, educă și creează diferite stări sufletești, făcând-o într-un mod foarte eficient. Cu sau fără cuvinte, muzica prin limbajul ei universal, trasmite valori, atitudini șichiar unele stări sufletești pe care oricine poate să le înțeleagă, indiferent de vârstă, de educație sau de cultură. “Cântarea este un mijloc, ca și vorbirea, ca și scrisul… este un mijloc de înălțare a Cuvântului lui Dumnezeu și unul frumos și plăcut.” (Niculiță Moldoveanu). Văd cântarea, ca și cum ar fi un crâmpei din lumina divină, care ne inundă viața cu un pic din bucuria cerească. Atât aici pe pământ, cât și în eternitate, cântărea va fi nelipsită. Creștinul este Templul Duhului Sfânt, iar cântarea duhovnicească este un element esențial identității lui, indiferent de situațiile prin care trece în viață. „Tu ești un adăpost pentru mine! Tu mă vei păzi de necaz,înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!” (Psalmi 32:7).

Atunci când copiii lui Dumnezeu se sfinţesc, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, slava Domnului și plinătatea Duhului, vor umple Templul Duhului Sfânt. “În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină şirul cetelor şi toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau, la răsăritul altarului, cu chimvale, alăute şi harpe şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe – şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu. (2 Cronici 5:11-14). Continuă lectura “Identitatea creștinului și Muzica”

Share this

Identitatea omului în Christos Domnul, vis-a-vis de prietenie IV

CONTINUARE DE AICI

Identitatea omului în Christos Domnul, vis-a-vis de prietenie IV

Am încheiat articol precedent cu cuvintele unui frate misionar, care atunci când l-am întrebat: “Care credeți că ar fi lucrurile care ne dezbină pe noi credincioșii?”, a răspuns: “Bârfa, Bârfa, Bârfa!” Foarte pe scurt, în acest articol, aș dorii ca să-mi exprim opinia despre bârfă, o unealtă folosită de cel rău, cu atâta eficiență, ca să distrugă chiar și unele dintre cele mai frumoase prietenii. „Omul stricat răspândește discordii și un bârfitor dezbină pe cei mai buni prieteni.” (Proverbe 16:28).

Bârfa de multe ori are în spatele ei sentimente de mândrie, invidie și gelozie. Biblia ne îndeamnă să nu ne asociem cu cei care se numesc creștini dar care practică bârfa. “Ci vă scriu să nu vă asociați cu nimeni care își zice frate, dar este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau bețiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncați!” (1 Corintieni 5:11) Această măsură drastică are cel puțin trei beneficii. Primul beneficiu este ca ei să înțeleagă din acțiunile noastre gravitatea păcatului și astfel să le dăm o șansă, mai mare, ca ei să se pocăiască. Al doilea beneficiu este ca noi să nu ne facem părtași acestui păcat. “Nu vă înșelați! Nici cei desfrânați, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbații care practică prostituția, nici homosexualii, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (1 Corintieni 6:9b,10). Al treilea beneficiu este ca să avem pace și liniște în mijlocul nostru. “Când nu mai sunt lemne, focul se stinge și când nu mai este nici un bârfitor, cearta încetează.” (Proverbe 26:20) Bârfa este un păcat, care la fel ca orice alt păcat pe care nu-l mărturisim și de care nu ne lăsăm, ne va despărți de Dumnezeu. Continuă lectura “Identitatea omului în Christos Domnul, vis-a-vis de prietenie IV”

Share this

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești/ Vom iubi, Vom iubi, da Vom iubi

Când viața pe pământ ai să sfârșești,
Când pe Domnu-n față  tu ai să-L privești,
Când dureri și lacrimi nu vor mai fi,
Vei iubi, vei iubi, da vei iubi.

Când Domnul ne va lua în Slava Sa
Cu Sfinții-npreună noi ne-om bucura.

Fără sfârșit și fără margini în veșnicii,
Vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când armonia dragostei divine
Ne va învălui, în zările senine,
Vor răsuna ale noastre imnuri mii
Și vom iubi, vom iubi, da vom iubi. Continuă lectura “Când viața pe acest pământ ai să sfârșești/ Vom iubi, Vom iubi, da Vom iubi”

Share this