Mulțumesc Domnului pentru planului lui divin

“Aşadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. 22 Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2: 19-22)

Mulțumesc Domnului pentru planul Lui divin
Pentru apostoli, proroci, și toți ce la El cu ascultare vin.
Mulțumesc că nu ne-a lăsat siguri pe pământ
Ci a turnat în inimile noastre, Duhul Lui cel sfânt. Continuă lectura „Mulțumesc Domnului pentru planului lui divin”

Share this

Identitatea omului în Christos Domnul  vis-a-vis de suferință – I

       Am intrat într-un an nou, cu multe necunoscute dar cu certitudinea faptului că Dumnezeul nostru este Stăpân, Suveran și Domn. Atunci când Îl cunoaștem pe Dumnezeu și când ne cunoaștem identitatea noastră în Christos putem trăi o viață plină de belșugul bucurie și al dragostei cerești, indiferent de circumstanțele exterioare ale vieții. În ultimele săptămâni, vești despre membri de familie și prieteni dragi, care trec prin suferință, mi-au umplut și mie obraji de lacrimi și inima de tristețe.

Pe acest pământ vom experimenta suferință și necazuri dar știm că și acestea sunt îngăduite de Dumnezeu și chiar dacă acum cunoaștem doar în parte, vine în curând ziua când vom cunoaște pe deplin, ziua când chiar Domnul Isus ne va șterge ultima lacrimă de pe obraz. Așa că la începutul acestui an, aș dori să ne uităm împreună la subiectul suferinței. Doresc să mă feresc de întrebări filozofice și mai degrabă doresc să abordez acest subiect în mod practic, arătând cum identitatea noastră nouă, în Christos, marchează felul în care percepem și ne relaționăm la suferință. Simone Weil spunea că: „Extraordinara măreție a creștinismului vine din faptul că nu caută un remediu supranatural pentru suferință ci o utilizare supranaturală a suferinței (Greutatea și Harul).

Păcatul a adus în lume suferința fizică, spirituală, socială, psihologică şi chiar ecologică.  Întreaga creație geme și suferă datorită păcatului intrat în omenire: “că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Noi ştim că, până acum, întreaga creație geme şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.” (Romani 8:21-23) De ce boală? De ce atâtea accidente, ură și războaie? Chiar natura acestor întrebări arată faptul că noi tânjim după cer, după locul prezenței lui Dumnezeu, unde nu va mai fi lacrimă, iar suferința va avea sfârșit, loc spre care ne îndreptăm cu pași repezi. Când fiica mea s-a născut cu o malformație cardiacă congenitală, l-am întrebat pe doctor: “De ce s-a întâmplat lucrul acesta fetiței mele?” Cu ochii la șablonul inimii de pe masă, parcă pierdut într-un labirint, a spus: „Întrebarea mea e cum de se nasc atâția copii sănătoși? Corpul uman este atât de complex!” Pe când unii se întreabă de ce îngăduie Dumnezeu răul, alții se întrebă cum mai îngăduie Dumnezeu omul, cum de mai are răbdare cu noi? Existența noastră, scurtă, pe acest pământ, comparată cu un abur care abia l-ai văzut și a dispărut, este ultima șansă pe care ne-o dă Dumnezeu să ne întoarcem la El cu pocăință ca să fim izbăviți de sub blestemul păcatului. Dar avem și libertatea să-I întoarcem spatele și să ne îndreptăm spre pedeapsa veșnică. Pentru noi creștinii, lumea aceasta este ultimul loc în care vom înfrunta răul, nedreptatea, suferința și necazul. Cu alte cuvinte, mai rău decât aici pe pământ nu ne va fi niciodată. Pe când pentru cei care Îl resping pe Dumnezeu, pământul acesta este cel mai frumos loc de care se vor bucura vreodată, căci aici încă Dumnezeu lasă soarele bunătății Lui să strălucească și peste cei buni și peste cei răi. Dacă citești aceste rânduri și încă nu ești hotărât în ce privește acceptarea jertfei Domnului Isus ca singurul mod de răscumpărare, roagă-te ca Domnul să te ajute să înțelegi și să accepți planul Lui. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu prin care El caută să ne vorbească fiecăruia. Pentru cei care doriți să citiți Biblia sistematic, aici.

Soluția suferinței umane se găsește în suferințele Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cel sfânt și fără de păcat. Dumnezeu a răspuns cu dragostea Sa, chiar dacă tot ce merităm noi este moarte, blestemul și separarea veșnică de El. Cu cât meditez mai mult la jertfa Domnului Isus pe cruce, cu atât mă minunez mai mult. Mi-e așa de greu să cuprind cu mintea mea limitată, cum de Fiul lui Dumnezeu, Creatorul nostru, a suferit rușinea, singurătatea, trădarea, tăcerea Tatălui și a murit batjocorit în locul meu. Crucea lui Christos ne dovedește nu doar dragostea lui Dumnezeu dar și manifestarea justiției lui Dumnezeu. Cel care vine la Christos, se leapădă de sine, moare împreună cu Christos, și învie împreună cu Christos un om nou, un om transformat, umplut de Duhul Sfânt. Domnul Isus nu ne-a promis o viață lipsită de greutăți, lipsuri, suferință și necazuri. Chiar dimpotrivă în Ioan 16:33 citim cuvintele Domnului, “V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Cel care cu adevărat a înțeles mesajul crucii lui Christos, Îl urmează din dragoste, supus, știind că la capătul drumului pe acest pământ, intră în Împărăția veșnică al lui Dumnezeu, unde pe veci se va bucura, iar suferințele vor doar amintiri.

În 2019, Marty Sampson, un cântăreț și compozitor de “muzică creștină”, a anunțat că “și-a pierdut credința”, deci că nu mai crede în Dumnezeu. Un argument pe care Marty l-a menționat într-un interviu, a fost faptul că nu înțelege de ce Dumnezeu îngăduie suferința. După ce a explicat în ce biserică a crescut și care a fost “învățătura biblică” pe care a primit-o încă din copilărie, am înțeles că Marty niciodată nu a înțeles mesajul crucii lui Christos. Aceasta m-a dus cu gândul la profețiile din Vechiul Testament despre Domnul Isus. Unele profeții vorbesc despre un Mesia care urma să vină să domnească, a cărui scaun de domnie va fi veșnic, numindu-L Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. Dar alte profeții, Îl descriu pe Mesia ca fiind “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (Isaia 53:3). Ca și în vremea noastră, și în vremea Domnului Isus unii oameni au luat doar ce au vrut din Scriptură. Așa s-a ajuns că atunci când unii și-au dat seama că Domnul Isus nu era Eliberatorul pe care și-l închipuiau ei, L-au respins, L-au condamnat la moarte și L-au răstignit. Chiar ucenicii Domnului Isus, vorbind între ei după răstignirea Lui, au spus: “Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.” (Luca 24:21). Dar, chiar atunci, în timp ce vorbeau aşa, le-a ieșit Domnul în cale. O, ce har să îți iasă Domnul în cale și să-ți descopere Adevărul! Domnul Isus le-a spus acestor ucenici: „O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. ” (Luca 24:25-27).

Noi trebuie să acceptăm tot adevărul despre Christos și totodată trebuie să acceptăm tot adevărul despre noi, ca să ne putem raporta corect la suferință. Noi nu căutăm suferința, chiar dimpotrivă ne ferim de ea și Domnul ne păzește și ne scapă de atâtea rele care ni s-ar putea întâmpla. Domnul și astăzi vindecă și alină suferința. Scriptură este plină de îndemnuri care ne învață să ne păzim de multe rele, care ar aduce suferință în viața noastră. Dar suferința nu poate fi ocolită. Mai devreme sau mai târziu, suferințe de diferite proporții se va abate peste fiecare. Cineva l-a întrebat pe C.S. Lewis, “de ce suferă și cei neprihăniți?” “De ce nu?” a răspuns el, “Ei sunt singurii care o pot purta.” Creștinul poate să sufere pierderea și să nu se răzbune, poate să sufere pe nedrept și să iubească pe asupritorii lui, poate să trăiască deasupra realității care se vede doar cu ochii de carne, pentru că este o făptură nouă, este una cu Christos.

Suferința, în viața noastră, nu vine doar din cauza suferinței împărtășite de omenirea întreagă, suferința vine și în urma faptul că iubim. De fapt, cu cât iubești mai mult o persoană cu atât vei suferi mai mult când acea persoană trece prin suferință. Dacă cu adevărat suntem una cu Christos și dacă El trăiește în noi și prin noi, și noi vom împărtăși dragostea și durerea Domnului Isus pentru cei nemântuiți, pentru cei în suferință. Iar atunci când datorită neascultări vom cădea în păcat, lacrimile pocăinței vor curge pe obrajii noștri datorită întristări că am păcătuit împotriva Domnului Isus, știind ce mare preț a trebuit El să plătească pentru păcatele noastre. Iubirea va aduce și suferință, dar această suferință va da și roade. Pavel scrie în Galateni 4:19 „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!”
Va continua,

Marinela BUZAȘ  

luminipentrusuflet.com

Share this

Identitatea omului în Christos Domnul  vis-a-vis de prietenie (V)

ARTICOLUL PRECEDENT DESPRE PRIETENIE

Domnul Isus ne-a dat mântuirea în dar, dar ne-a dat și multe alte daruri care ne definesc noua noastră identitate în El. Printre aceste daruri este și darul prieteniei. Domnul Isus este Prietenul nostru, a celor ce am crezut în El și care-L urmăm, dar tot El, Domnul, este liantul care ne ține uniți în relații de dragoste, prietenie și respect.

La fiecare sfârșit de an mă gândesc și la sfârșit, în general. Mă gândesc la cei care și-au sfârșit alergarea în anul care a trecut și mă gândesc că și eu mă apropii de sfârșitul meu, aici pe pământ. Gândindu-mă la aceasta prind curaj, la fel ca un alergător care vede linia de sosire și se avântă cu tot elanul să termine cursa, bine. La sfârșitul alergării mele, când voi sta înaintea Domnului și Mântuitorului meu, vreau să mă prezint cu cât mai multe fapte bune, făcute în numele Domnului Isus și de dragul Lui. Totodată, îmi doresc să văd cât mai multe suflete, pentru care am fost și eu un îndrumător spre calea mântuirii, acolo. De aceea, munca cea mai frumoasă, investiția cea mai măreață este în relații. Relația noastră cu Dumnezeu, iar apoi, prin harul Său, relațiile dintre noi, sunt comoara cea mai de preț pe acest pământ. Jonathan Edwards, referindu-se la relațiile de prietenie, spunea că sunt la „cea mai înaltă treaptă a fericirii” omului.

În acest ultim articol cu privire la prietenie, doresc să ne îndreptăm atenția asupra câtorva exemple vrednice de urmat, a celor care au luptat lupta cea bună a credinței, în dragoste față de Dumnezeu și față de cei din jurul lor. “Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!” (Evrei 13:7) Pentru mine, un astfel de exemplu a cărui credință doresc să o urmez, este Părintele Iosif Trifa. Scrierile Părintelui Iosif Trifa, cum ar fi „Corabia lui Noe” sunt o binecuvântare pentru mine personal, dar știu că și pentru mulți. Poetul Traian Dorz și-a predat viața Domnului Isus în urma citirii cărții „Corabia lui Noe”.

În ultimele sale clipe de viață, Părintele Trifa l-a avut la căpătâiul patului pe fratele Dorz, iar ultima conversație între aceștia doi, conversație chiar înainte cu puțin de trecerea în veșnicie a Părintelui, ne dă șansa să vedem frumusețea prietenie lor.

„Iosif Trifa: Să păstrați toate întocmai cum vi le-am spus. Eu n-am spus nimic de la mine, ci în toate am ascultat numai de glasul și de Duhul Domnului…M-am străduit să vă dau nu numai cuvântul lui Dumnezeu, ci și o pilda cum să-L urmați. Să calcați după Domnul pe urmele mele. Ca, pe urmă, să ne întâlnim mai fericiți, la sfârșitul luptei noastre, lângă Domnul, in Canaanul Său Ceresc…

…Oricât ați avea de suferit, să nu-L trădați pe Dulcele nostru Mântuitor, Isus Biruitorul. Să nu trădați Cauza Evangheliei și a Bisericii vii… Va veni vremea când Dumnezeu și Adevărul ne vor face dreptate și nouă…Să aveți neîncetat ochii ținta la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, la Isus cel Răstignit…
Traian Dorz: Nu încercați să adormiți puțin? Ați obosit vorbind.

Scoase din nou mâna. Făcu un semn obosit care părea a spune: de-acum am să odihnesc…Și o întinse spre mine.

O luai din nou intre mâinile mele…Nu-mi mai puteam stăpâni plânsul: O, mânuța asta sfântă și chinuită, care s-a topit luminând. Care a scris atâtea litere de foc și de aur, care vor rămâne veșnic. Care a suferit atât de mult pentru mine și pentru mulți; care mi-a făcut atât de mult bine, mie și altora… O, inima asta care bate tot mai încet… Șiroaie de lacrimi începură să-mi curgă pe obraji, prelingând-se și picurând pe marginea patului alb, pe jos, pe mânuța străvezie și uscata, care mi se păru, dintr-o dată, nefiresc de rece.

Îmi apăsai din nou, încet și moale, buzele peste ea și apoi o dusei ușor sub pătura calda. Văzui lacrimi și în ochii lui.”

Fratele Traian Dorz, a suferit mult pentru credință, fiind alungat chiar de la casa părintească. Părintele Trifa, a fost un adevărat părinte spiritual și un prieten de nădejde pentru fratele Dorz. Vă redau un paragraf din scrisoarea Părintelui Trifa către fratele Dorz, pe când fratele Dorz era în armată: „Dragă Dorz, adevăratul meu copil în Domnul. Domnul să te mângâie și să te păzească acolo, departe unde ești. Ce mult nădăjduiam că te voi avea mereu aici, lângă mine, nu ca să te mai pun mereu la muncă, ci ca să-mi fii aproape, căci atâta de mult simt lipsa ta… Abia acum văd cât de mult îmi lipsești și cât de mult te iubesc. Dacă vei primi cumva vreun concediu, caută să vii cât mai curând.”

Uitându-mă la aceste exemple de prietenie și devotament, acum la răscrucea dintre ani, când mulți dintre noi ne facem o analiză și ne propunem scopuri nobile și bune la care să lucrăm în anul în care intrăm, ce scop mai măreț ar putea fi decât să devii pentru cineva un prieten de nădejde. Personal, în anul în care intrăm, îmi doresc să descopăr tot mai mult binecuvântarea prieteniei, binecuvântarea dăruirii, de dragul Domnului. E așa ușor să stagnezi, să te oprești din creștere, să crezi că te-ai ajuns, să crezi că poți singur, că nu ai nevoie de frați și surori. Izolarea, pe lângă faptul că nu este planul lui Dumnezeu pentru noi, este foarte periculoasă, putând duce la mândrie, și rătăcire. Versetul din Eclesiast 4:9,10: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul.

Dar vai de cine este singur și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!”, mi-a fost realitate în viață de multe ori. Când ai un prieten credincios și devotat lui Dumnezeu, acesta nu te va lăsa, ci va mijloci la Dumnezeu pentru tine și nu te va abandona, ci va lupta pentru tine și împreună cu tine, chiar atunci când tu ești căzut și greșit. Mulțumesc Domnului pentru prieteniile pe care le-am avut și le am. Aceste prietenii îmi fac viața mai frumoasă, umblarea cu Isus mai armonioasă și depărtarea de pe calea dreaptă tot mai străină. 

Share this