ARTICOLUL PRECEDENT DESPRE PRIETENIE
Domnul Isus ne-a dat mântuirea în dar, dar ne-a dat și multe alte daruri care ne definesc noua noastră identitate în El. Printre aceste daruri este și darul prieteniei. Domnul Isus este Prietenul nostru, a celor ce am crezut în El și care-L urmăm, dar tot El, Domnul, este liantul care ne ține uniți în relații de dragoste, prietenie și respect.
La fiecare sfârșit de an mă gândesc și la sfârșit, în general. Mă gândesc la cei care și-au sfârșit alergarea în anul care a trecut și mă gândesc că și eu mă apropii de sfârșitul meu, aici pe pământ. Gândindu-mă la aceasta prind curaj, la fel ca un alergător care vede linia de sosire și se avântă cu tot elanul să termine cursa, bine. La sfârșitul alergării mele, când voi sta înaintea Domnului și Mântuitorului meu, vreau să mă prezint cu cât mai multe fapte bune, făcute în numele Domnului Isus și de dragul Lui. Totodată, îmi doresc să văd cât mai multe suflete, pentru care am fost și eu un îndrumător spre calea mântuirii, acolo. De aceea, munca cea mai frumoasă, investiția cea mai măreață este în relații. Relația noastră cu Dumnezeu, iar apoi, prin harul Său, relațiile dintre noi, sunt comoara cea mai de preț pe acest pământ. Jonathan Edwards, referindu-se la relațiile de prietenie, spunea că sunt la „cea mai înaltă treaptă a fericirii” omului.
În acest ultim articol cu privire la prietenie, doresc să ne îndreptăm atenția asupra câtorva exemple vrednice de urmat, a celor care au luptat lupta cea bună a credinței, în dragoste față de Dumnezeu și față de cei din jurul lor. “Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!” (Evrei 13:7) Pentru mine, un astfel de exemplu a cărui credință doresc să o urmez, este Părintele Iosif Trifa. Scrierile Părintelui Iosif Trifa, cum ar fi „Corabia lui Noe” sunt o binecuvântare pentru mine personal, dar știu că și pentru mulți. Poetul Traian Dorz și-a predat viața Domnului Isus în urma citirii cărții „Corabia lui Noe”.
În ultimele sale clipe de viață, Părintele Trifa l-a avut la căpătâiul patului pe fratele Dorz, iar ultima conversație între aceștia doi, conversație chiar înainte cu puțin de trecerea în veșnicie a Părintelui, ne dă șansa să vedem frumusețea prietenie lor.
„Iosif Trifa: Să păstrați toate întocmai cum vi le-am spus. Eu n-am spus nimic de la mine, ci în toate am ascultat numai de glasul și de Duhul Domnului…M-am străduit să vă dau nu numai cuvântul lui Dumnezeu, ci și o pilda cum să-L urmați. Să calcați după Domnul pe urmele mele. Ca, pe urmă, să ne întâlnim mai fericiți, la sfârșitul luptei noastre, lângă Domnul, in Canaanul Său Ceresc…
…Oricât ați avea de suferit, să nu-L trădați pe Dulcele nostru Mântuitor, Isus Biruitorul. Să nu trădați Cauza Evangheliei și a Bisericii vii… Va veni vremea când Dumnezeu și Adevărul ne vor face dreptate și nouă…Să aveți neîncetat ochii ținta la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, la Isus cel Răstignit…
Traian Dorz: Nu încercați să adormiți puțin? Ați obosit vorbind.
Scoase din nou mâna. Făcu un semn obosit care părea a spune: de-acum am să odihnesc…Și o întinse spre mine.
O luai din nou intre mâinile mele…Nu-mi mai puteam stăpâni plânsul: O, mânuța asta sfântă și chinuită, care s-a topit luminând. Care a scris atâtea litere de foc și de aur, care vor rămâne veșnic. Care a suferit atât de mult pentru mine și pentru mulți; care mi-a făcut atât de mult bine, mie și altora… O, inima asta care bate tot mai încet… Șiroaie de lacrimi începură să-mi curgă pe obraji, prelingând-se și picurând pe marginea patului alb, pe jos, pe mânuța străvezie și uscata, care mi se păru, dintr-o dată, nefiresc de rece.
Îmi apăsai din nou, încet și moale, buzele peste ea și apoi o dusei ușor sub pătura calda. Văzui lacrimi și în ochii lui.”
Fratele Traian Dorz, a suferit mult pentru credință, fiind alungat chiar de la casa părintească. Părintele Trifa, a fost un adevărat părinte spiritual și un prieten de nădejde pentru fratele Dorz. Vă redau un paragraf din scrisoarea Părintelui Trifa către fratele Dorz, pe când fratele Dorz era în armată: „Dragă Dorz, adevăratul meu copil în Domnul. Domnul să te mângâie și să te păzească acolo, departe unde ești. Ce mult nădăjduiam că te voi avea mereu aici, lângă mine, nu ca să te mai pun mereu la muncă, ci ca să-mi fii aproape, căci atâta de mult simt lipsa ta… Abia acum văd cât de mult îmi lipsești și cât de mult te iubesc. Dacă vei primi cumva vreun concediu, caută să vii cât mai curând.”
Uitându-mă la aceste exemple de prietenie și devotament, acum la răscrucea dintre ani, când mulți dintre noi ne facem o analiză și ne propunem scopuri nobile și bune la care să lucrăm în anul în care intrăm, ce scop mai măreț ar putea fi decât să devii pentru cineva un prieten de nădejde. Personal, în anul în care intrăm, îmi doresc să descopăr tot mai mult binecuvântarea prieteniei, binecuvântarea dăruirii, de dragul Domnului. E așa ușor să stagnezi, să te oprești din creștere, să crezi că te-ai ajuns, să crezi că poți singur, că nu ai nevoie de frați și surori. Izolarea, pe lângă faptul că nu este planul lui Dumnezeu pentru noi, este foarte periculoasă, putând duce la mândrie, și rătăcire. Versetul din Eclesiast 4:9,10: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul.
Dar vai de cine este singur și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!”, mi-a fost realitate în viață de multe ori. Când ai un prieten credincios și devotat lui Dumnezeu, acesta nu te va lăsa, ci va mijloci la Dumnezeu pentru tine și nu te va abandona, ci va lupta pentru tine și împreună cu tine, chiar atunci când tu ești căzut și greșit. Mulțumesc Domnului pentru prieteniile pe care le-am avut și le am. Aceste prietenii îmi fac viața mai frumoasă, umblarea cu Isus mai armonioasă și depărtarea de pe calea dreaptă tot mai străină.
