Știu un pic ce înseamnă lipsa, știu un pic ce înseamnă belșugul și știu ce înseamnă să fii mulțumit

          În pragul Zilei Mulțumirii, m-am gândit să scriu și eu un pic din istoria mulțumirii, dar și a nemulțumirii mele personale. Aici în America, de obicei copiilor li se citesc istorioare din greutățile pe care pelegrinii le-au înfruntat în primii ani. Scopul acestor istorisiri, este ca să provoace în noi sentimente de mulțumire și să împrospăteze dorința noastră de a ne încrede în Dumnezeu. Acesta este și scopul istorisirii ce urmează. Pentru că în zilele noastre banii, sau lipsa lor aduc multă nemulțumire și certuri în familii, ducând până la divorț, istorisirea aceasta este povestea banilor sau lipsei lor în viața mea. Știu că fiecare dintre dumneavoastră aveți istoria mulțumirilor și nemulțumirilor personale și îmi doresc tare mult ca fiecare, în jurul mesei, să povestească copiilor și nepoților biruințele și înfrângerile personale la acest capitol, ca să fie de învățătură generației tinere.

O văduvă pensionată de boală, care nu avuse niciodată copii, la 55 de ani a avut îndrăzneala să mă ia ca bebeluș și să mă crească, adoptându-mă cu drepturi depline, la 14 ani. Dânsa era soră cu tata, după mamă. Zic îndrăzneală pentru că eram o fetiță bolnăvicioasă, iar dânsa era și ea bolnavă și săracă. În casa noastră sărăcia era la ea acasă, dar eu nu știam. Nu aveam apă în curte. De când am putut și eu să car o găletușă cu apă, aduceam apă de la colțul străzii. Fusese o distanță de cinci case și o stradă de trecut, dar, din când în când, mă opream pe drum să mă odihnesc. Aveam și multe pericole de înfruntat pe drum. Cel mai înspăimântător era cocoșul pintenat de la ultima casă, chiar în fața fântânii. Cred că simțea că îmi era frică de el, că vedeam că la alți oameni nu sărea ca la mine. Dar mai supărător decât cocoșul erau copiii răutăcioși de pe stradă. Erau câțiva băieți care, ba îmi răsturnau găleata, ba scuipau în apă. M-am învățat să nu-i spun lui mami de necazurile mele cu copiii de pe stradă, că m-am plâns o dată și mami a mers și a spus părinților. Copiii tare s-au supărat și m-au amenințat că îmi vor sparge geamurile la casă, ceea ce au și făcut. Nu aveam rolete la ferestre. Nu am mai vrut să trec prin așa groază și să o văd pe mami așa de supărată. Așa că, dacă mă întreba mami de ce mi-a luat așa de mult să aduc apă, plecam capul în jos și eram mulțumită când zicea: „Iar ai stat să te joci cu copiii pe stradă!” Nu i-am spus nici când am venit acasă cu clavicula ruptă, că m-a împins un copil, ci i-am spus doar că am căzut. Dar mai trist ca amândouă situațiile menționate, era când veneam la fântână și nu era apă, ba din cauză că era înghețată fântâna, ba din motive, încă necunoscute mie. Dar nu am murit nici de sete și nici de foame. Nu mă puteam sătura de supa de cartofi, cu zeamă multă, deși acesta fusese meniul nostru zilnic. Carne nu prea aveam, de aceea micul nostru congelator nici nu trebuia să fie pus în funcțiune. Continuă lectura “DE  ZIUA  MULȚUMIRII: Știu un pic ce înseamnă lipsa, știu un pic ce înseamnă belșugul și știu ce înseamnă să fii mulțumit” →