Cristian Măcelaru

Pe data de 12 noiembrie 2019, a fost  anunțat că începând cu data de 1 septembrie 2021, dirijorul roman Cristian Măcelaru, la doar 39 de ani va fi noul director muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

Cristian s-a născut la Timișoara, fiind cel mai mic dintre zece frați și s-a stabilit în Statele Unite la vârsta de 17 ani. Cristian a fost cel mai tânăr prim-violonist al Orchestrei simfonice din Miami iar cariera sa ca dirijor este impresionantă, mai ales ținând în considerare că are doar 39 de ani. (https://macelaru.com/about/).

Am fost impresionată să citesc, cuvintele de apreciere a lui Cristian Măcelaru față de România și de educația primită în România. Mai mult mă gândesc la părinți lui Cristian, care au dat o educație muzicală fiecărui copil până la ultimul, adică la Cristian.

Acestea sunt cuvintele lui Cristian: “Pentru mine, un lucru foarte important despre care vorbesc des e faptul că România în care am crescut, în care m-am născut, era o țară care punea o importanță foarte mare pe educație, punea o importanță chiar mare pe artă și aceste lucruri erau promovate, erau împinse înainte. Și din acest motiv, în toate orchestrele în care mă duc, în toate orchestrele pe care le dirijez, întâlnesc români care sunt plecați din România, e adevărat, dar întâlnesc români care cântă în orchestre, care sunt foarte apreciați și aceasta nu e o surpriză pentru mine, deoarece am beneficiat și eu de o educație extraordinară pe care am primit-o ca elev. Cred că e un lucru cu care să ne mândrim.

Problema noastră, zic eu, e o problemă de percepție, pentru că nu am făcut destul efort ca să arătăm lumii care este într-adevăr esența României, care este esența țării noastre care l-a avut pe un Eminescu și l-a avut pe un Enescu, dar are și acum oameni foarte valoroși, foarte apreciați în ceea ce fac. De foarte multe ori se pune accentul numai pe ceea ce se află în media, numai pe ceea ce se poate arăta foarte ușor și de obicei sunt lucruri care nu aduc onoare țării. Și pe mine mă doare întotdeauna și acest fapt, că și românii care vorbesc despre aceste lucruri nu sunt la fel de mândri de ceea ce se poate găsi în România, ce se poate afla, de această esență extraordinară, de această tradiție a artei, a educației care ar trebui să o continuăm nu numai pentru că e o responsabilitate, dar pentru că înțelegem mândria sau înțelegem onoarea pe care o putem aduce poporului nostru… sau care să ne identifice pe noi.

Și mă doare când văd… întotdeauna întâlnesc oameni care se autocritică, dar într-un fel își devalorizează potențialul prin a se mulțumi cu faptul că românii așa sunt. Vreau să spun că nu e așa. Am întâlnit peste tot unde am fost mulți români care sunt de valori extraordinare, care fac lucruri foarte frumoase, lucruri incredibile în toate carierele de viață, în arte, în medicină, în literatură, în matematică. Am întâlnit oameni extraordinari și aceștia sunt de fapt oamenii cu care trebuie să ne mândrim, adevăratele valori ale țării noastre, nu să ne simțim copleșiți de o minoritate care, din păcate, nu ne aduce onoare.”

Un alt lucru care m-a impresionat la Cristian Măcelaru, accentual pe care îl pune în a cunoaște exact mesajul pe care compozitorul a vrut să-l transmită.

Acestea sunt cuvintele dânsului: “pentru mine e foarte, foarte important – după cum sper că începe să se și cunoască deja – pentru mine, punctul principal este să înțeleg în esență exact ceea ce compozitorul și-a dorit să comunice. Iar acest lucru pentru mine se face în primul și-n primul rând prin a ne uita exact la ceea ce a scris compozitorul fără să ne „împiedice” tradiția, ci tradiția trebuie să fie un lucru care să ne lumineze asupra esenței pe care compozitorul încerca să o transmită, nu să devină punctul cel mai important. Și de aceea eu mă uit mai ales la piesele care sunt cântate foarte des, care sunt cântate foarte mult, mă uit întotdeauna exact la ceea ce s-a pierdut din ceea ce a scris compozitorul în partitură, de dragul tradiției. Exact cum și în România sunt multe lucruri care în momentul în care m-am întâlnit cu ele dirijând, cum ar fi Rapsodiile lui Enescu, m-am întâlnit cu foarte multe tradiții care probabil au plecat dintr-un punct bun, dar tot adăugând deasupra tradițiilor, acest lucru devine esența în loc să fie esența principală ceea ce compozitorul și-a dorit.”

Nu pot să pierd prilejul de a face o paralelă între ce a spus Cristian în legătură cu tradițiile adăugate pieselor originale și tradițiile și obiceiurile care s-au adăugat de-a cursul istorie Biblie. Și noi riscăm, dacă nu suntem atenți, să lăsăm tradițiile să stea între noi și mesajul Autorul pentru noi. Cum spune Cristian “multe tradiții care probabil au plecat dintr-un punct bun, dar tot adăugând deasupra tradițiilor, acest lucru devine esența în loc să fie esența principală ceea ce compozitorul și-a dorit”. Sunt multe tradiții bune și sunt tradiții care ar trebui clarificate, să nu ne facă mai mult rău ca bine.

Mă bucur să văd un român la conducerea Orchestrei Naționale a Franței. Îi doresc mult succes!

MB
15 noiembrie 2019

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.