Să dai vestea unei persoane, că cel drag lui a murit, nu este un lucru ușor. Mă gândesc cu compasiune la doctorii și asistentele medicale care trebuie să comunice, vestea cea mai cruntă pe care o poate primii cineva, că soțul, soția, copilul, mama, tatăl, fratele sau prietenului cuiva, nu mai este. Cel puțin noi, ca și creștini, știm că moartea este începutul vieții veșnice. Dar totuși, durerea și tristețea din inima celui căruia i s-a rupt o parte din el, ne reduce la tăcere și la lacrimi.
Am avut și eu sarcina să fac lucrul acesta de multe ori (lucrând cu persoane pe hospice) dar de două ori a trebuit să spun lucrul acesta unor prieteni dragi. Port și azi, și cred că toată viața voi purta imaginea celor cărora am le-am dat această veste.
Prima dată a fost când eram încă la liceu și mi-am vizitat părinții (căci eu locuiam la mătușa mea). Acolo locuia și un student dela Facultatea Emanuel din Oradea. A sunat telefonul, în timp ce eram acolo, iar mama mea a fot cea care a primit vestea morții mamei, studentului nostru. Știam că mama dânsului era bolnavă, dar nimeni nu se aștepta să moară așa de repede. Asta s-a întâmplat în timpul în care telefoanele mobile nu existau. Fratele nostru student, nu era acasă, dar m-am întâlnit doar câteva minute mai târziu cu dânsul, pe drum înspre casă. Cred că înainte să-i spun ce se întâmplase, el a putut să citească vestea în ochii mei, înlăcrimați. După ce i-am spus vestea, am stat un pic pe marginea drumului, în timp ce el plângea ținânduși capul, cumva, în pumni. Nu cred că am zis nimic, decât că am plâns amândoi. Dupa un timp, el sa grăbit să ajungă acasă să-și pregătească plecarea spre Moldova, dacă bine-mi aduc aminte.
A doua oară când a trebuit să spun cuiva că a murit cineva drag, a fost când i-am spun unei sore mai în vârstă, că soțul ei a murit. Soțul dânsei, în ultimii ani din viața lui, era ca un duhovnic pentru soțului meu. Când treceam prim momente dificile, îi spuneam soțului meu să-l sune pe fratele acesta. Eram bucuroasă totdeauna când îi auzeam vorbind, căci ne-a dat multe sfaturi înțelepte. Am fost chemată să-i dau vestea acestei sore drage și din cauză că sunt asistentă medicală, iar la vârsta dânsei așa de înaintate cei dragi se gândeau că poate o să i se facă rău. Nici lacrimile sorei Ioana nu am să le uit, căci durerea despărțirii din ochii ei este de neuitat. Dar nici încrederea dânsei în Dumnezeu nu am să o uit. În timp ce lăcrima, am simțit atâta pace și liniște în prezența ei. Eu doream să o mângâi, ținând-o de mâini, dar dânsa îmi mângâia mâinile mele spunând: “E cu Domnul! E la Domnul! E acasă!” Fiind la biserică, în timpul serviciului de comemorare a acestui frate….am primit aceste versuri și această melodie…așa s-a născut cântarea “Pacea Ta”.
Mă rog ca această cântare să fie o binecuvântare pentru mulți. Slăvit să fie Domnul și Mântuitorul nostru, care ne dă pacea Lui, pace care întrece orice pricepere. “Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan 14:27
Cântarea are 6 strofe, dar pentru două dintre ele, cel mai potrivit loc pentru a fi cântate, este la înmormântare.
Totuși, cântarea aceasta se aplică fiecărei clipe a vieții noastre, pentru că în fiecare clipă avem nevoie de pacea Lui. Da, chiar și în somnul adânc de noapte.
1. Regele meu veșnic, eu Te iubesc,
Chiar și-n încercare eu tot Te preamăresc
În adânca vale și-n suferința mea
Numai Tu, O, Doamne îmi dai Pacea Ta.
Cor:
Pacea Ta, Pacea Ta, mângâiere-aduce-n viața mea
Pacea Ta, Pacea Ta, Doar Pacea Ta, mă poate alina.
2. Astăzi vin la Tine și sunt zdrobit
Singur eu mă simt și tristețea m-a umbrit.
Nu mai am odihnă, povara este grea
Isuse te rog să îmi dai Pacea Ta!
3. Doamne știu că Tu nu mă părăsești
Chiar când am probleme, Tu, lângă mine ești.
Știu că în control ești și nu sunt temător
Însă vin la Tine și-Ți cer ajutor.
4. Inima mea are un gol în ea
Despărțirea doare și simt că este grea
Tu a mea durere deplin o înțelegi
Rana mea Isuse Te rog să o legi.
5. În această oră eu mă despart
De cel care mi-a fost un frate tare drag
Doamne-n umilință m-aplec la Crucea Ta
Și îmi plâng durerea doar în fața Ta.
6. Pacea Ta ce-n-trece priceperea
Îmi cuprinde gândul și-mi umple inima.
O, ce fericit sunt să fiu copilul Tău.
Tu ești pacea mea și-ajutor mi-ești mereu.
