Identitatea creștinului reflectată în vorbire II

„Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiții mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie,” (Iacov 1:19).

 „Tăcând înţelegi şi după ce ai înţeles vorbeşti. Căci în tăcere naşte mintea cuvântul.” (Sf. Antonie cel Mare).

Continuăm să disecăm subiectul vorbirii în viața creștinului și vom începe prin a discuta despre nevoia de a fi încet la vorbire și grabnic la ascultare. Așa cum un pom este cunoscut după roadele lui, tot așa, felul nostru de viețuire revelează, celor din jur, identitatea noastră. Cei care s-au identificat cu Domnul Isus, au în ei natura lui Hristos, care se manifestată clar și prin felul în care ei vorbesc. Iacov ne spune că dacă nu ne înfrânăm limba, avem o religie zadarnică. “Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri… Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înșeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.” (Iacov 1:22,26). Tot Iacov spune că limba este un mădular mic, care poate aprinde o pădure și că nici un om nu o poate îmblânzi. Dar ce e cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, născuți din nou și având Duhul Sfânt în noi, suntem chemați și împuterniciți, de Dumnezeu, să trăim o viață care să reflecte dragostea Lui.

Fiecare avem diferite înclinații personale, atunci când e vorba de felul în care ne exprimăm. Unii dintre noi suntem mai vorbăreți, gata să răspundem, să punem întrebări și aceasta chiar cu riscul de a face gafe. Mă regăsesc în această categorie, mult mai des decât aș dori. Alții sunt mai retrași, mai tăcuți, cântărind fiecare cuvânt înainte să-l spună. În general, felul în care am fost crescuți, ba chiar și cultura și obiceiurile, ne marchează vorbirea. Totuși, observ că astăzi este la modă ca fiecare să-și exprime părerea, sau opinia personală, fără prea multă analiză. Este adevărat că sunt momente în viață, când trebuie să ne exprimăm opiniile, urgent. De exemplu dacă vezi pe cineva care e gata, gata să cadă într-o groapă, imediat strigi, ba poate chiar îl și apuci de măna sau de haine. Cu câteva luni în urmă, în timp ce eram pe o trecere de pietoni în New York, persoana cu care vorbeam pur și simplu m-a tras de haine, ca să nu fiu lovită de o mașină. Nu m-am supărat deloc că nu mi-a spus politicos să mă dau în spate; pur și simplu nu era timp de așa ceva.

Creștinul trebuie să vorbească cu înțelepciune, cu discernământ și cu prudență, nu cu repezeală. Chiar dacă cuvintele sau sfaturile noastre par bune, corecte sau chiar frumoase e bine să avem discernământ pentru a ști când și cum să ne exprimăm. Cred că este bine cunoscută istoria lui Iov, un om plăcut lui Dumnezeu, în viața căruia corectitudinea, bunătatea și ajutorarea erau la ele acasă. Acestui om îi este îngăduit să treacă prin încercări greu de imaginat. Iov și-a pierdut copiii, toate posesiunile materiale, chiar sănătatea, iar mai apoi, soția acestuia l-a îndemnat la al blestema pe Dumnezeu. Cu toate acestea, Iov a rămas ferm încrezător în bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu. Iov spune: “Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?  În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.” (Iov 2:10b). Nu degeaba s-a lăudat Dumnezeu cu Iov, chiar în fața celui rău. La Iov au venit însă niște prieteni, iar aceștia și-au deschis larg robinetul cuvintelor sfătoase. În scurt timp, ei ajung la acuzații și sfaturi, care nu numai că nu-i fuseseră lui Iov de nici un folos, dar aproape că l-au dus în pragul disperării. Aceste sfaturi nu au făcut altceva, decât să îngreuneze suferința lui Iov.

Ai întâlnit în viața ta oameni care sunt din cale afară de sfătoși și cunoscători? Aceștia parcă se simt obligați să răspundă totdeauna prin a da sfaturi, prin a judeca și a insinua, până te aduce la punctul de a recunoaște o vină, ce nu o ai, numai să mai le astupi gura. „înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei. Cine răspunde fără să fi ascultat face o prostie şi îşi trage rușinea.” (Proverbe 18:12,13).  Versetele 12 și 13 din Proverbe 18 par a fi strâns legate. E logic ca o inimă îngâmfată să creadă că are toate răspunsurile și să înceapă să dea sfaturi fără ca să asculte și să înțeleagă persoana din fața lui. Noi suntem chemați să avem păreri cumpătate despre noi, să trăim o viață de smerenie, căutând prin cuvintele sau prin tăcerea noastră să fim folositori celor din jur. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. În același fel stând în tăcere lângă un prieten aflat la necaz poate face mai mult decât o mie de cuvinte spuse. Noi trebuie să învățăm și să practicăm arta ascultării. Nu numai că nu știm toate detaliile unei probleme, dar nu cunoaștem intențiile și nici inima omului.

 Creștinul nu trebuie să fie ca prietenii lui Iov, ci ca Domnul Isus. Domnul Isus, care se numește Prietenul nostru, ne îndeamnă să-I urmăm exemplul. Domnul Isus cunoaște totul și are rezolvarea fiecărei probleme. Cu toate acestea, Îl vedem în multe situații ascultând, ba chiar plângând cu cei în suferință iar mai apoi punând întrebări pentru ca oamenii să-și clarifice și să-și analizeze situația. De ce nu am putea și noi, cei care suntem așa de limitați și neștiutori, să avem răbdare și să căutăm să înțelegem pe cei din jurul nostru? E bine ca să vorbim cu discernământ și sub călăuzirea Duhului Sfânt. “Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coșuleț de argint.” (Proverbe 25:11). E bine să cerem Domnului înțelepciune, atât pentru ce trebuie să vorbim cât și despre felul în care să vorbim, dar și pentru timpul de a vorbi.

De asemenea, vorbele noastre frumoase trebuie să fie în armonie cu acțiunile noastre. „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiți de hrana de toate zilele şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa şi credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.” (Iacov 2:15-17). Îmi plac foarte mult cuvintele fostului președinte al Americii, Theodore Roosevelt: “No one cares how much you know, until they know how much you care”; „pe nimeni nu-l interesează cât cunoști, până nu știe că îți și pasă”. Vorbele noastre, chiar corectarea și mustrarea, trebui să vină dintr-o dragoste sinceră pentru aproapele, arătându-i nu numai prin cuvinte, dar și prin fapte, că ne pasă de binele acestuia. Haideți să ne străduim să fim buni ascultători, să cerem Domnului discernământ, când să vorbim și ce să spunem, și când să tăcem. Cu alte cuvinte să arătăm oamenilor că ne pasă de ei și de mântuirea lor, iar când ei ne vor cere sfatul, să fim gata să le răspundem.

Aș vrea să închei acest articol, redând un citat, pe care cred că l-a scris fratele Nicolae Modoveanu: „Dumnezeu a dat omului doi ochi, două urechi, şi o singură gură: ca să vadă mai mult, să asculte mai mult şi să vorbească mai puţin. Fratele meu, înainte de a vorbi, cercetează-ţi sincer şi adânc duhul tău şi pune-l în stare de odihnă. Dacă ai simpatii ori antipatii, dacă eşti mândru, batjocoritor, brutal, invidios, viclean, răuvoitor, dispreţuitor, certăreţ, în căutare de câştig, onoruri, glorie, popularitate, cinste, dacă eşti părtinitor, răzvrătit faţă de interesele altuia, în căutarea folosului propriu sau a celor care te susțin, înclinat spre vorbire, intolerant, nepăsător şi firesc, dacă ai toate acestea, sau unele din ele, sau chiar numai una singură, atunci taci. Înfrânează-ţi duhul prin metoda contrariilor, adică: voi începe să vorbesc când simt chemarea lui Dumnezeu, când sunt binevoitor, statornic, supus lui Dumnezeu, respectuos, când am teamă de păcat, când sunt blând şi smerit, liniştit, dornic de a satisface nevoile altora, fără interes propriu, când iubesc nepărtinitor şi fierbinte.”

Va continua.

http://www.romaniantimes.com/index.php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas/1640-identitatea-16.html

MARINELA BUZAS / marybuzas@yahoo.com

Scris de Marinela Buzaș Categorie: Marinela Buzas Publicat: 20 Martie 2019

 “Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovnicești şi cântați şi aduceți din toată inima laudă Domnului.” (Efeseni 5:19). “Învăţaţi-vă şi sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.”(Coloseni 3:16b). 

Vom continua să ne uităm împreună la felul în care identitatea creștinului se reflectă în felul lui de vorbire și de comunicare. Prin urmare, aș vrea să poposim asupra îndemnului pe care îl dă Apostolul Pavel, acela de a vorbi între noi cu psalmi și cu cântări duhovnicești. Am auzit acest îndemn din fragedă copilărie. Totuși, nu înțelegeam cum se putea vorbi și sfătui, prin cântări duhovnicești și prin psalmi. Abia mai târziu, când am devenit și eu creștină, am început să înțeleg valoarea inestimabilă a acestor îndemnuri. A deveni creștin, înseamnă a fi transformat prin lucrarea Duhului Sfânt într-o nouă făptură, care se bucură de statutul de copil preaiubit al lui Dumnezeu. “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos.” (2 Corinteni 5:17, 18a). Dacă încă nu te-ai împăcat cu Dumnezeu, poți chiar acum să faci decizia de a-L urma și de a-I preda Lui controlul vieții tale. Să Îl cunoști pe Dumnezeu și să te bucuri de o relație personală cu El, înseamnă să-ți găsești rostul vieții, sau menirea pentru care ai fost creat.

Ca și copii ai lui Dumnezeu, noi ne bucurăm de multe binecuvântări și privilegii, una dintre ele fiind și cântarea duhovnicească. Cântarea duhovnicească, izvorâtă dintr-o inimă predată Lui, cu scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu, este un dar așa de frumos, un dar primit de la Dumnezeu. Cântarea și muzica, în general comunică, sfătuiește, învață, educă și creează diferite stări sufletești, făcând-o într-un mod foarte eficient. Cu sau fără cuvinte, muzica prin limbajul ei universal, trasmite valori, atitudini șichiar unele stări sufletești pe care oricine poate să le înțeleagă, indiferent de vârstă, de educație sau de cultură. “Cântarea este un mijloc, ca și vorbirea, ca și scrisul… este un mijloc de înălțare a Cuvântului lui Dumnezeu și unul frumos și plăcut.” (Niculiță Moldoveanu). Văd cântarea, ca și cum ar fi un crâmpei din lumina divină, care ne inundă viața cu un pic din bucuria cerească. Atât aici pe pământ, cât și în eternitate, cântărea va fi nelipsită. Creștinul este Templul Duhului Sfânt, iar cântarea duhovnicească este un element esențial identității lui, indiferent de situațiile prin care trece în viață. „Tu ești un adăpost pentru mine! Tu mă vei păzi de necaz,înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!” (Psalmi 32:7).

Atunci când copiii lui Dumnezeu se sfinţesc, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, slava Domnului și plinătatea Duhului, vor umple Templul Duhului Sfânt. “În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină şirul cetelor şi toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau, la răsăritul altarului, cu chimvale, alăute şi harpe şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe – şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu. (2 Cronici 5:11-14).

Totuși, trebuie să avem în vedere faptul că cel rău se lupta cu îndârjire, ca să depărteze omenirea de Dumnezeu. Subiectul muzicii nu-i este străin, celui ce a coborât pe pământ din prezenta lui Dumnezeu, din prezenta laudei, datorită răzvrătirii lui. Andrew Fletcher, un activist politic scoțian, a spus următoarele: „Lasă-mă să scriu cântecele unei națiuni – nu-mi pasă cine scrie legile ei”. Muzica are putere, formativă, asupra societății. Muzica este folosită cu mare succes de cel rău, ca să ducă o mulțime de oameni, dar în mod special pe ce tineri, în rebeliune, în imoralitate și în alte lucruri dăunătoare trupului, sufletului și duhului. Și aceasta o face cu mare succes, nu prin discursuri elaborate, sau prin alte metode sofisticate, ci prin versuri și melodii. Creștinul trebuie să fie cu mare băgare de seamă la ce fel de muzică ascultă, pentru că nu orice fel de muzică are un efect benefic. Nu putem să spunem despre nici o notă muzică că este rea, așa cum nu putem să spunem despre nici o literă a alfabetului că este rea. Totuși cu aceleași litere a alfabetului formulăm laude la adresa lui Dumnezeu și tot cu aceste litere putem să-L hulim. Muzica are un limbaj complex, care este folosit eficient, pentru a comunica. Muzica poate comunica și mesaje rele, menite să stârnească răzvrătire și stârnirea poftelor, mai ales în generația tânără. Deși interesul copiilor, sau mai bine spus a părinților, de a studia muzică (fie la un instrument sau a cânta cu vocea) este în descreștere, totuși interesul tinerilor și a copiilor de a asculta muzică, nu este în scădere. Dacă în timpul în care Biblia a fost scrisă nu puteai să asculți muzică decât în direct, sau să cânți, acum direct de la telefonul mobil, prin căști, copiii pot să asculte ce muzică doresc. Problema este că, de cele mai multe ori, părinții nici nu își dau seama câte lucruri li se transmit copiilor prin muzica pe care o ascultă. Părinții nu își dau seama că copiii lor, chiar stând frumos lângă ei, sunt îndoctrinați prin muzica pe care o ascultă.

Ca și copii ai lui Dumnezeu, avem chemarea sfântă de a-L lăuda pe Dumnezeu, de a vorbi între noi cu psalmi și cântări duhovnicești. Mă rog ca fiecare să primim lumină de la Duhul Sfânt și să experimentam binecuvântarea cântării duhovnicești, în mod personal. În următoarea ediție, vom discuta câteva caracteristici ale cântării duhovnicești, printre care vom atinge: Cântarea duhovnicească are în centru ei pe Dumnezeu și numai pe Dumnezeu, Cântarea duhovnicească este în armonie cu întreaga Scriptură, Prin cântarea duhovnicească Îl lăudăm pe Domnul Dumnezeu cu toată reverența, și Cântarea duhovnicească are sunete deslușite.

va continua

CONTINUARE AICI -Articol II despre muzică

Articol publicat inițial în revista RomanianTimes

http://www.romaniantimes.com/index.php/categorii/meditatii-crestine/marinela-buzas/1656-identitatea-17.html

 

“Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4:6)

În acest număr, vom adresa subiectului vorbirii în viața creștinului și oarecum vom face pauză de la subiectul sănătății mentale, deși văd aceste două subiecte, ca fiind strâns corelate.
Citez un paragraf dintr-un articol citit recent: “…unul dintre punctele tari care au contribuit la răspândirea și persistența religiei creștine a fost și este magnetismul cuvintelor evanghelice… felul în care (Domnul Isus) le-a spus (și meșteșugul celor care le-au consemnat și le-au dat mai departe) le-a asigurat nemurirea.” Continuă lectura „Identitatea creștinului reflectată în vorbire” →

Dorința mea este ca acest articol să aducă speranță și mângâiere tuturor celor ce trec prin vre-un necaz. De asemenea, doresc să ne ajute Domnul să fim sensibili la nevoile celor din jurul nostru, urmând astfel exemplul Mântuitorului. Continuă lectura „Identitatea creștinului relaționată la tristețe (partea a II-a)” →

Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus și mesajul ei, ne aduc bucurie, pace și speranță! Eu nu doresc ca să umbresc această sărbătoare cu un mesaj despre tristețe, ci chiar dimpotrivă, vreau să vedem biruința care Domnul o dă chiar în mijlocul încercării.

Dorința mea este ca acest articol să aducă speranță și mângâiere tuturor celor ce, de aceste Sărbători, trec prin vre-un necaz. De asemenea, doresc să ne ajute Domnul să fim sensibili la nevoile celor din jurul nostru, urmând astfel exemplul Mântuitorului.

Continuă lectura „Identitatea creștinului relaționată la tristețe II” →